Cauta
Activitati si proiecte ancorate in realitate05/03/2018


Prin simpla deschidere a usii de la Biblioteca scolara "Mihai Eminescu", a Scolii Gimnaziala Nr. 1 Onesti (director, prof. Dan Zaharia), vazand deopotriva profesori si elevi care pregatesc actiuni educative dintre cele mai interesante, iti dai seama ca aici se desfasoara o bogata si efervscenta activitate culturala. Daca elevii se intrec in realizarea unor lucruri decorative deosebit de frumoase ori isi cauta printre rafturi "cartile copilariei si adolescentei", cu sprijinul cadrelor didactice bibliotecara Mirela Ionescu se gandeste la noi si noi proiecte educationale. Prin aceste proiecte elevii sunt indemnati sa zaboveasca asupra lecturii cartilor, sa deprinda tainele celor mai moderne calculatoare, sa cunoasca obiceiurile si traditiile romanesti dar si sa traiasca experiente unice de viata, care "ii calesc" pentru viitor, oferindu-le "intelepciunea de a alege", ce este potrivit pentru fiecare clipa a destinului lor. "Copilul se naste curios de lume si nerabdator de a se orienta in ea", scria George Calinescu si daca acest argument este unul "fara varsta", atunci putem mentiona si faptul ca "nu exista lume mai frumoasa si mai fascinanta decat ... lumea povestilor". Pornind de la motto-ul "in carti exista mai multe comori decat in toate cuferele piratilor de pe Insula Comorii" (Walt Disney) bibliotecara Mirela Ionescu este coordonatoarea Proiectului educational "Invitatie la lectura", in care are colaboratori pe profesorii invatamant primar Daniela Titere, Loredana Schifirnet, Carmen Petec si Valentina Rosu. Astfel, pe parcursul acestui an scolar elevilor claselor a II a din Scoala Gimnaziala Nr. 1 Onesti li se insufla gustul pentru lectura, ei alaturandu-se astfel cititorilor permanenti ai bibliotecii scolii. Prin povestile ce mentin o adeziune afectiva fata de tot ceea ce este mai curat si mai frumos in mirifica lume a copilariei ei pot descoperi adevarate comori ale sufletului.

Un proiect educational similar - "Cercul de lectura" are coordonatori bibliotecara Mirela Ionescu si pe profesorii Cristina Aivanesei, Claudia Eugenia Folea Patriu, Adriana Crenguta Mircioiu si se adreseaza elevilor din clasele V-VIII. Este demn de remarcat faptul ca in cadrul activitatilor cuprinse in acest proiect deja a fost creat "ecusonul cercului", au avut loc activitati prin care au fost sarbatoriti Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si vor fi celebrate Ziua Mondiala a Poeziei, Ziua Internationala a Cartii (la 23 aprilie). De asemenea, au fost lansate mai multe concursuri ("Cel mai bun afis de promovare a lecturii", "Recunoasteti autorul si personajul", "Cine stie castiga"). Despre "argumentul" ce a lansat acest proiect bibliotecara Mirela Ionescu ne-a declarat: "Paradoxal, in aceste vremuri agitate, in care timpul nu mai are rabdare cu noi, elevii gasesc in interiorul lor , dorinta de a citi. De aceea, profesorul de Limba si literatura romana impreuna cu bibliotecarul, au un rol important a stimula copiii de a gasi in permanenta noi metode care sa ii incite la lectura. Totul pare un joc, destindere si relaxare, a citi de dragul de a citi! Fiecare elev are disponibilitatea sufleteasca necesara apropierii de lectura si trebuie incurajate aceste impulsuri sau sclipiri". Mentionam faptul ca in aceeasi idee, la Scoala Gimnaziala Nr. 1 Onesti ziua de 1 februarie a fost o adevarata sarbatoare! Daca pe plan mondial la aceasta data se celebreaza Ziua Internationala a cititului impreuna, la scoala aflata pe malul Casinului elevii din toate clasele s-au intrecut ca sa citeasca, chiar si in Limba engleza! Initiativa sarbatoririi astfel a acestei zile a fost "una de nota 10", fapt ce a facut ca mai multe cadre didactice sa propuna ca aceasta activitate sa se desfasoare in fiecare luna!

Alte proiecte deosebite

Calculatorul si "lumea sa minunata" au devenit un obiectiv pentru ca elevii sa dobandeasca notiuni cat mai multe privind utilizarea acestora dar si pentru folosirea sa in scopul eficientizarii activitatilor care au loc la clasa. Prin Proiectul educational "De vorba cu calculatorul" (coordonatori fiind bibliotecar Mirela Ionescu, prof. Nelu Masala, prof. pentru invatamantul primar Daniela Titere iar ca partener, Alina Tenie - operator date), "se trece pragul" ca elevii sa comunice, sa schimbe idei si informatii prin intermediul calculatorului, cei mai mici utilizatori putand deprinde si o gama variata de jocuri, ce corespund specificului varstei.

Daca evidentiem faptul ca proiectele educative initiate de bibliotecara Scolii Gimnaziale Nr. 1 Onesti, Mirela Ionescu se rasfrang si in alte localitati bacauane ori din alte judete, atingem si o tinta prin care acest fapt aduce un mare beneficiu elevilor: valorificarea potentialului artistic si cunoasterea si intelegerea obiceiurilor si traditiilor culturale locale. Un astfl de proiect se numeste "Obiceiuri si traditii romanesti in literatura" si are colaboratori pe Veronica Boros (bibliotecar la Colegiul National "Dimitrie Cantemir" din Onesti), Mariana Luca (bibliotecar la Scoala Gimnaziala Oituz), Mariana Harlea (bibliotecar la Colegiul National "Costache Negri" Targu Ocna), Lacramioara Onea (bibliotecar la Scoala Gimnaziala "George Enescu" din Moinesti) si Mariana Craciun (bibliotecar la Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" din Balan - jud. Harghita). In "calendarul" activitatilor acestui proiect educativ sunt inscrise actiuni inedite la fiecare din institutiile de invatamant partenere:"Portul si mestesugurile populare din zona Oituz - Poiana Sarata" (la Scoala Gimnaziala Oituz), "Verde cetina de brad" (concert de colinde la Colegiul National "Costache Negri" Targu Ocna), "La gura sobei" (sezatoare la Scoala Gimnaziala "George Enescu" Moinesti), "Martisor - traditie, semnificatie, origini", la Scoala Gimnaziala Nr. 1 Onesti), "Pastele la romani" (la Colegiul National "Dimitrie Cantemir" Onesti), "Vremea trece, traditiile raman" (cu prezentarea obiceiurilor si traditiilor populare romanesti si maghiare din zona Balan, jud. Harghita, la Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" din aceasta localitate), "Lada de zestre" (cu realizarea unei expozitii cu lucrari de arta populara, realizate in cadrul acestui parteneriat). Mentionam ca o cale de succes in sprijinul desfasurarii acestui proiect o reprezinta atat preocuparea bibliotecarelor pentru conservarea si valorificarea patrimoniului traditiilor si obiceiurilor romanesti cat si realizarea unui schimb de experienta intre cadre didactice si elevi, din unitatile scolare amintite.

Dincolo de aceste proiecte educationale de la Scoala Gimnaziala Nr. 1 Onesti mai este unul care, ca profunzime e foarte "bine ancorat in realitate" si atinge una din problemele sociale majore cu care se confrunta societatea - delincventa juvenila. Avand ca motto cuvintele marelui invatat Cicero ("Daca ai gresit, nu starui in greseala" ), acest proiect se numeste "Pretuieste libertatea" si are ca parti implicate Scoala Gimnaziala Nr. 1 Onesti (bibliotecar Mirela Ionescu si prof. Gabriela Calin) si Centrul Educativ Targu Ocna (prin comisar de penitenciare Nicoleta Triandafil - director adjunct educatie si asistenta psihosociala si inspector de penitenciare Magdalena Andrei - psiholog). "Abordarile profunde si realiste ale acestui fenomen interpreteaza delincventa juvenila ca fiind o problema sociala, ce este determinata si intretinuta de alte probleme din societate. Scoala si familia, in ultimii ani, reprezinta modelul teoretic, secundar, de modelare a comportamentelor prin educatie iar puterea exemplului duce la o mai buna intelegere a riscurilor si consecintelor", ne-a declarat bibliotecara Mirela Ionescu mentionand si un alt lucru esential al acestui proiect de activitate:"Plecand de la premiza ca suntem egali, avem aceleasi sanse si ca dorim sa ne cunoastem si sa invatam unii de la altii, vom derula activitati comune, oferind un cadru optim desfasurarii acestora." Este de notat, in ideea celor mentionate ca alaturi de prietenii de la Centrul Educativ Targu Ocna elevii Scolii Gimnaziale Nr. 1 Onesti au realizat martisoare si s-au bucurat de "Legendele primaverii".
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII

Pictura realizata de Carmen Mocanu