Stiri din Categoria — Reportaj
Un parteneriat de succes pentru copii
Arhiepiscopia Romanului si Bacaului a finantat deschiderea Centrului de Zi „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ la Scoala nr. 4 Moinesti. Panglica de inaugurare a fost taiata pe 29 ianuarie si cei 20 de beneficiari i-au trecut deja pragul, odata cu cel de-al doilea semestru.
Este vorba despre copii cu vârste cuprinse intre 7 si 10 ani, din familii cu resurse materiale limitate, care au nevoie de supraveghere in pregatirea temelor si de un spatiu sigur in care sa-si desfasoare activitatile recreative. Ei au fost selectati riguros de o comisie formata din reprezentatii bisericii, scolii si primariei, cele trei institutii care au pus umarul la acest proiect.
O amintire draga
Directorul, invatatorul Ioan Vârgolici, pastreaza vie in suflet amintirea zilei in care centrul a fost inaugurat. La sfintire a participat insusi preasfintitul Ioachim Bacauanul. “Când vin la Moinesti ma simt ca acasa. In scoala este aceeasi atmosfera ca si in biserica”, declara acesta la sosirea in scoala. Directorul tine la loc de cinste…
Martie 4, 2010 Nici un Comentariu
Reginuta lui bunicu’
Reginuta este din Onesti. Are 21 de ani, iar la vremea ei era la mare cautare. Nu este o domnisoara, ci o masina marca Lastun. Vasile Tihoc a primit-o in 1992 si de atunci nu s-a mai despartit de ea. Pentru unii, Reginuta e doar o rabla, pentru Vasile este ca un membru al familie. Au parcurs impreuna mai bine de 200.000 mii de km si sute de amintiri ii leaga. Mult timp, Reginuta a fost bataia de joc a tuturor. In urma cu câtiva ani a ramas inzapezita pe un drum. Aceea a fost ocazia hotilor de a fura tot ce au gasit in ea. Doar scaunul soferului a mai ramas. Altadata, un grup de copii poznasi au vrut sa o ridice pe o masa de ping-pong, doar asa ca sa se distreze pe seama ei. A fost salvata in ultima clipa de proprietar. Dupa ani de zile de folosinta, Vasile s-a gândit sa o duca la REMAT si…
Februarie 25, 2010 Nici un Comentariu
Zoo, la mila consilierilor
Patru tigri, cinci ursi, patru lei, doi struti, o caprioara, un lup, un mistert, un cerb si o maimuta. Acestea sunt cele 20 de animale care de mai bine de doi ani scot bani din buzunarul Consiliului Local Onesti pentru ingrijire, si de care nu se bucura decât ingrijitorii.
Gradina zoologica de la Onesti este inchisa pentru public si cu toate astea animalele continua sa locuiasca acolo. Asta din cauza ca nu s-a gasit niciun adapost pentru ele. Doar vulturul a fost mai norocos. El a fost salvat din captivitate si a fost eliberat in Delta Dunarii, dupa ce a fost inclus intr-un program al unei organizatii de specialitate din Tg. Mures.
Soarta gradinii zoologice din Onesti a ramas incerta, dupa ce negocierile dintre municipalitate si Ministerul Mediului au intrat in impas. Asta din cauza conditiilor dure impuse de la nivelul Guvernului, mai ales in privinta suprafetei necesare pentru o gradina zoologica.
Nimeni nu le vrea
Din cele 41 de…
Februarie 11, 2010 Nici un Comentariu
Mirajul sticlei, la Onesti
Demult, in perioada interbelica, la Onesti, când trenurile opreau, calatorii intâlneau “hotelul garii”. In preajma sa se afla un restaurant iar tot pe aici se auzea si zgomotul birjelor ce veneau la gara. In urma cu 10 ani aceasta cladire a “hotelului garii” ajunsese fara geamuri si fara usi, “o crâsma distrusa”. In anii comunismului ea a gazduit arhiva fostei Intreprinderi Judetene de Gospodarie Locativa (IJCL). Cladirea a fost apoi revendicata, ca fiind nationalizata in 1948 (ea fiind in decursul acelor ani si sediul unei scoli sanitare) si, alaturi de dependintele sale, a fost inchiriata dupa 1990, ajungând pe rolul instantelor de judecata.
O noua viata pentru „hotelul garii“
De la 1 aprilie 2000 “destinul” acestei cladiri s-a schimbat. Dupa ce s-a scos o basculanta de moloz dintr-o hala unde erau niste utilaje, accesul fiind doar prin spate, aici a intrat in chirie o societate comerciala care si-a dorit sa reinvie mirajul sticlei la Onesti. Inginerul Valerian Sandulache, directorul general…
Ianuarie 28, 2010 Nici un Comentariu
Un pionier al „noului“ Onesti
Ion Vraciu este unul dintre cei mai vechi locuitori ai “noului” Onesti. A venit pe aceste meleaguri de la Brasov in 1953 si a vazut cum se ridica Rafinaria Borzesti, la care s-a angajat in ziua de 15 august 1955. Practica facuta la Rafinaria Darmanesti, de la sosirea sa in zona, a fost cea care l-a legat de Valea Trotusului. “Fiind orfan de razboi, am fost mult ajutat in vremurile acelea si pentru aceasta sunt omul care sunt azi”, isi incepe el firul marturisirilor, continuând: “La Onesti, imi amintesc ca ne tineam de garduri, erau multe nevoi. Drumul principal era pietruit. In apropierea podului care este acum peste râul Casin era moara si o fabrica de marmelada, care functiona doar in lunile august si septembrie. In locul unde este inaltata primaria actuala era caminul cultural, cu biblioteca si sala de spectacole. Onestiul nu a fost un sat oarecare, fara nimic. Oamenii erau pregatiti, emancipati, cu lucruri bune, dar si lucruri…
Ianuarie 21, 2010 1 Comentariu




