Cauta
Helegiu: un inceput pentru reinvierea traditiilor19/06/2014


Traditiile populare, reinviate de oameni cu suflet, implicati in comunitatile populare. In amiaza unei zile de sarbatoare religioasa, incarcata cu celebrari la „locurile de jertfa” a eroilor, dar si la monumentele construite in memoria acestora, in curtea Scolii Gimnaziale Helegiu (unde se afla si un punct muzeistic cu obiecte etnografice) a avut loc o manifestare menita sa redescopere identitatea spirituala a vechilor vetre satesti din Manastirea Casin, Casin si Helegiu. Au fost prezentati si cei mai frumosi cozonaci, facuti dupa retete proprii de iscusite gospodine din comunele amintite. Initiatoarea actiunii a fost profesoara Adriana Lupu, presedinta a Asociatiei Nonguvernamentale Pentru Dezvoltare Comunitara „Forum” din Onesti, care a avut alaturi autoritati locale - primarul comunei Helegiu, Mihaela Badic, Daniel Soroiu, primarul comunei Casin si Nicolae Gheorghita, viceprimarul comunei Manastirea Casin, de unde s-a implicat si preotul paroh Ioan Bargaoanu, cadre didactice din cele trei comune, elevi, dar si pastratori ai traditiilor.

Profesoara Adriana Lupu: „Trecutul are sfintenia si mesajul sau si, in dorinta de a patrimoniza traditiile, am pornit acest proiect. El se numeste «Primavara traditiilor» si e ca un copil pe care vrem sa-l ajutam sa creasca, un inceput; intotdeauna inceputul e in primavara. Consider ca nu numai in zilele de sarbatoare trebuie sa etalam traditiile populare, ci tot timpul. Noi, romanii, ne particularizam si cu cultura unei identitati, nu putem fi situati la periferie. Putem vorbi de o impletire de culturi, de multe lucruri pe care le avem in comun, dar si lucruri care ne diferentiaza. Am o experienta de 7 ani de activitate in ajutorul tinerilor si familiilor cu nevoi speciale, in cadrul Asociatiei Forum, dar acest proiect este un nou, inedit”.

Amfitrioana a manifestarii a fost Mihaela Badic: „La aceasta competitie a produselor traditionale dorim sa participe cat mai multe comune ale Vaii Trotusului. Daca azi avem un episod pilot, putem sa facem o competitie autentica, sa aratam cat de gospodari suntem. Este important ca mai pastram traditiile si cat ne sta in putinta sa le perpetuam. Doresc ca aceasta actiune - concurs sa fie inceputul unei bune colaborari, care sa aiba drept rezultat promovarea produselor traditionale realizate in satele noastre!” Daniel Soroiu, primarul comunei Casin: „Sunt un iubitor al traditiilor populare si in scurtul mandat de 2 ani ca primar al Casinului am reinviat iarmarocul de Stamarie, care a facut cunoscute plaiurile casunene, am organizat o parada a carutelor cu coviltir. Va asteptam sa veniti cu mai multe produse traditionale, pe care le vom premia la Zilele Casinului, oferind si spatiu pentru vanzarea lor”. La concurs au fost cate doua participante din Helegiu, Casin si Manastirea Casin, care au inmanat juriului cozonacii la care au muncit, dar inainte au fost evidentiate si traditiile locurilor: „pe valea Casinului, la inceputul Postului Mare vasele se fierbeau cu cenusa. De Sarbatorile Pastelui, gospodinele care aveau cuptor faceau pentru toti vecinii cozonaci. In sambata dinainte de aceasta sarbatoare se vopseau ouale, care se ciocneau langa tocul usii, pentru ca familiile sa fie unite. De Pasti se organizau hore, iar de Ispas (la sarbatoarea religioasa Inaltarea Domnului) se pregateau din nou cozonaci si oua rosii, fiind un nou prilej ca familiile sa se reuneasca!” Sabina Munteanu, eleva la Scoala Gimnaziala Helegiu: „la Lasatul Secului se faceau mese impreuna cu vecinii si rudele, pentru a se pasi in Postul Mare cu sufletul deschis. La Sarbatoarea Floriilor se imparteau «motocei» de salcie, iar vopsirea oualor rosii, care erau deliciul celor mici. ca si coacerea la cuptor a cozonacilor, pregatirea fripturii de miel, erau semne ale jertfei puritatii Domnului Iisus Hristos. La casele fetelor flacaii se duceau cu flori si cu un ou rosu!” Sabina a recitat si versurile unei poezii de demult: „S-aude a clopotelor cant / Prin firea care se renaste / Si falnic iese din mormant / Cu biruinta Domnul Sfant / Si azi e Paste // Si dupa slujba ies la rand / Batrani cu spatele - aplecat / Barbati cu chipul luminat / Si-n urma ies copii cantand / Hristos a Inviat!” Profesoara Georgeta Tebrean, directoare a Scolii Gimnaziale Casin, impreuna cu un grup de eleve, au aratat apoi celor prezenti „maiestria” vopsirii si incondeierii oualor. In asteptarea deciziilor juriului, care a avut o misiune grea in aprecierea aspectului cozonacilor, a texturii, a raportului aluat / umplutura, a aromei si a gustului acestora, Maria Enea, o tanara din Helegiu, intr-un frumos costum popular, a prezentat Punctul muzeistic aflat in curtea Scolii Gimnaziale. Acesta a fost infiintat in 2009, prin implementarea Proiectului pentru invatamant primar „Redescoperirea identitatii spirituale a comunei Helegiu” si, alaturi de razboiul de tesut, de „culmea si lada de zestre”, impresioneaza prin pastrarea a numeroase haine de sarbatoare si de lucru, stergare ornamentale, dar si prin prezentarea unei expozitii cu icoane realizate de catre elevi. In mijlocul acestei expozitii este notat: „Icoana nu este un ornament, un tablou sau o simpla reprezentare figurativa, ci o comunicare vizuala a realitatii invizibile divine”.

Dupa multe calcule ale punctelor acordate de juriu, care a fost format din preotul Dorin Giaboc, profesoara Rita Ardeleanu (Helegiu), Nicu Tudose (Casin) si Nicusor Ghetu (Manastirea Casin), „mai gustos decat toate altele” a fost cozonacul realizat de Dorina Guramba, din satul Deleni (Helegiu). Un cozonac aproape „la fel de falos” a fost cel facut de Angelica Bangalau Pascu (Helegiu), iar pe locul 3 s-a clasat Doina Ciubotaru, urmata de Cristina Chelaru (ambele din Manastirea Casin). Cu nimic mai prejos au fost casunencele Comaneci Milica si Mariana Sbarcea, care, ca toate participantele la concurs, s-au bucurat de experienta revitalizarii traditiilor populare. Castigatoarele au dat ca „secret sigur al reusitei” calitatea fainii si prospetimea drojdiei folosite, dar si faptul ca „au muncit cu dragoste” la realizarea cozonacilor. „Retetele sunt vechi, din mosi - stramosi, dar daca nu este si un strop de dragoste, nu reusesti sa faci un cozonac bun! Si depinde foarte mult si imbinarea si folosirea ingredientelor”, a spus Angelica Bangalau Pascu, despre familia careia profesoara Adriana Lupu a mentionat ca „lucreaza asemenea unui stup de albine.” La „Primavara traditiilor” s-au implicat si Elena Boaca, profesoara Ionica Redea (directoare a Scolii gimnaziale) si profesoara Rita Ardeleanu (o pastratoare si continuatoare a traditiilor) din Helegiu.
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII