Cauta
Invingatori prin perseverenta05/04/2013


Prin perseverenta, cu multa pregatire si staruinta in antrenamente se pot obtine victorii dintre cele mai rasunatoare. Urmare unei activitati constante, la sectia de judo de la CSS Onesti (director, prof. Florin Radulescu), sunt numeroase rezultatele de prestigiu. Dupa ce in luna februarie a obtinut medalia de bronz la Campionatul national de judo U- 18, sportivul Vlad Dragomirescu a cucerit zilele trecute medalia de argint la Campionatul National Scolar de judo (U-18), competitie care s-a desfasurat la Miercurea Ciuc. La aceasta competitie Vlad Dragomirescu l-a invins, dupa 4 minute de lupta, pe campionul national din categoria lui de greutate - 73 kg, pe S. Horvarth din Miercurea Ciuc si s-a calificat in finala. In acest meci decisiv el a intalnit un alt sportiv din Miercurea Ciuc. Intrand un pic relaxat Vlad Dragomirescu a pierdut cateva puncte, pe care nu le-a mai putut recupera si astfel a intrat in posesia medaliei de argint. „El este unul din sportivii care au progresat”, ne-a declarat profesorul antrenor Ciprian Chelariu, care a mentionat ca la competitia de la Miercurea Ciuc de la CSS Onesti a mai participat si judoka Andrei Pavel, la categoria 50 kg, ce s-a clasat pe locul 5. Recent, tot la Miercurea Ciuc, s-a desfasurat „Memorialul Josef Gaal” la judo iar sportivii de la CSS Onesti au obtinut o medalie de argint prin Sergiu Moise (la cat. 46 kg, U -13) si o medalie de bronz prin Robert Andronache (la cat. 27 kg, U- 13). Acum judoka de la CSS Onesti se pregatesc ca sa participe la Finala Campionatului national de judo (U- 21), care se va desfasura la Deva. Profesorul antrenor Ciprian Chelariu ne-a declarat:”La Deva vom participa cu 5 sportivi care s-au calificat in urma Etapei de zona ce a avut loc la Onesti cu cateva saptamani in urma. Speram ca sa obtinem un rezultat favorabil, chiar daca sportivii nostri sunt la inceputul perioadei de juniorat. De asemenea, tot la Deva vom fi prezenti peste doua saptamani la Etapa finala a Campionatului national de judo, U- 15, la care sunt calificati doi sportivi”. Prof. Ciprian Chelariu a tinut sa multumeasca Clubului Sportiv Scolar Onesti, directorului acestuia, prof. Florin Radulescu, pentru sprijinul acordat dar si onestenilor care s-au implicat activ in procesul de pregatire si sustinere a sportivilor sectiei de judo. Aici profesorii Horia Chelu, Doru Bucataru si Ciprian Chelariu pregatesc in jur de 45 de judoka, ce iubesc acest sport, cu spiritul sau deosebit.
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII