Cauta
Libertatea ca dar23/12/2016


Autorii de literatura memorialistica nu sunt niste egoisti. Unii dintre ei insista ca toti sa lasam in scris urmasilor macar o dare de seama asupra vietii traversate, daca nu o proza autobiografica. Ceva similar se intampla cu cei ce se pregatesc sa intampine viata la varste de granita. Maria Ilie (foto), in anul marcarii majoratului, se simte obligata sa restituie privilegiul de a gandi, in vers: "Libertatea-i darul dat" (Lucrarea Providentei).
Numele nu este necunoscut, macar pentru cititorii paginii "Dintre sute de catarge..." a revistei bacauane "Plumb", unde adolescenta a publicat unele dintre poemele adunate acum intr-un volum. L-a intitulat "Franturi de cer", fara ca vreo poezie sa se numeasca asa (cel mult primul text, De-as fi o pasare albastra, ar sugera inaltimile celeste), ceea ce aduce cu o panglica rosie innodata deasupra unui cadou facut de ea siesi.
Asadar, la varsta visurilor neprihanite (Eminescu si-o aminteste precis: "Eram de saptesprezece ani..."), devenita punct terminus in cuantificarea unui efort ("lucra cat saptesprezece" - Ion Creanga; de ce romanii nu au ales saisprezece sau optsprezece pentru a-si construi locutiunea adverbiala?), tanara incearca raspunsuri la miile de intrebari adunate de la cei din jur si filtrate de o constiinta lucida. (Adverbul "cumplit" cu care eticheteaza preotul Mircea Ilie, bunicul poetei, trecerea timpului are partea lui de neliniste, dar in limbajul familiar - aici, familial - inseamna si "foarte bun".) Maria strange la piept "Un pui de vesnicie", sub ceremonialul renuntarilor ("Ma agat cu disperare / De vesmantul bucuriei / Si sarut cu resemnare / Mainile copilariei") si al implorarilor ("Opreste-mi timpu-n jucarii! / Te rog, batranule Mos-Timp!").
"Franturi de cer" aduna varste lirice variate: din 2010 (datarea primelor trei texte) pana in 2016, poeta pare a fi parcurs probele unei nirvane refuzand resemnarea. Rezultatul este o policromie, "cum e si viata": "cu bune si cu rele". Adolescenta isi construieste un cod moral intemeiat pe valorile traditionale ("As vrea cu suflet nobil / Tot timpul sa traiesc") si pe credinta strabuna (precum Iov: "O, Doamne, noi Te vom slavi in veci / Chiar de-om ajunge oase reci"; de Craciun, cand copiii slavesc "in colinde / Nasterea, cu bucurii" sau de Pasti, "In cantec de paseri si alb de mieluti"). Lumina, omniprezenta, este abur cosmogonic, cu "O umbra de soare pe pleoapele lunii / Si colturi de stele din nestinsul jar".
Tema predilecta a Mariei Ilie este natura, surprinsa in momentele de exprimare plenara a frumusetii si bogatiei. Cu ochi de pictor (nu intamplator autoarea este si o inzestrata artista a imaginilor grafice; o parte dintre ilustratiile volumului ii apartin), ea dinamizeaza realitatea ("Petalele se deschideau, / Culorile pe fluturi canta!") si ii recunoaste suprematia: "Ceahlau! Priveste-ne de sus!" In fata perfectiunii, poetul-pictor nu poate crea decat "natura... moarta!" (Tabloul).
Vegetal si cosmic se regasesc intr-o sinteza aureolata de eternul motiv al poetilor - luna, care "Se lasa-a fi tesuta / In versuri si in strofe". "Cand palida se stinge Regina astrelor", e timpul sa reinvie legendele. Luna si soarele, in credinta populara, "sunt ochii lui Dumnezeu, care lumineaza pamantul", iar in unele basme cei doi sunt frati, deci le este interzisa casatoria. La multe naratiuni populare ar putea fi adaugata "Legenda rasaritului", propusa de Maria Ilie: in somn, luna este strapunsa de sageata unui raufacator. Cu ultimele puteri, cere ajutorul stelelor, dar e prea tarziu: in locul ei "Rasare cald un rege ros / In cantec vesel de cocos". Sa fi citit Maria Ilie "Mica enciclopedie a povestilor romanesti", de Ov. Birlea sau antologia "Basmul cu soarele si luna", din 1988? Oricum, legenda ei are calitati vizibile: atmosfera, suspans, metafora si meditatie pe tema moralitatii sacrificiului. De altfel o pasioneaza narativizarile: pentru copii, a versificat "Nunta florilor" inca din 2010, pentru cei de seama ei, un suav love-story ("Norul"), iar pentru toate varstele, o repovestire a schitei "Privighetoarea", de I. Al. Bratescu-Voinesti ("Codrul") si o posibila aluzie la prefinalul comediei lirice "Take, Ianke si Cadir", de V. I. Popa ("Intr-o gara"). In "Gandul" am vazut o alta imagine a celor "Trei fete", de L. Blaga: a copilului, a tanarului si a batranului, care cocheteaza cu jocul, iubirea si, respectiv, intelepciunea. Reproducem doar prima strofa, pentru luminozitatea ei: "Un gand atarna / De mintea mea cea curioasa, / Si fata-i carna, / Si vremea e copilaroasa". Alteori descrie imaginile sale ori ale principalului ilustrator al volumului, Lucian Sacrieru-Dragomir, in "Tabloul" si "Martisor". Putine sunt accentele dramatice: uneori "Se pierde apa vie / Din vremuri dinapoi", asa incat "Incet, incet ne pierdem / Intre pamant si ploi!" Ne raman "satul ce creste la poale de munti", tara unde "Piatra-n piatra contopeste" si "Eroii de pe dealul Cosna".
Aflata la varsta acumularilor intelectuale, sunt evidente ecourile din lecturi: Vasile Alecsandri ("gingasa Lacrimioara / Era scumpa lor comoara"), George Cosbuc (tehnica versului izolat), George Topirceanu ("Anotimpuri" sau explorarea universului marunt, in "Libelula" si "Buburuza"), Octavian Goga ("Pre noi, tarani desculti, Parinte, / Nu are cine sa ne-alinte!" - Rugaciune), Ion Barbu ("Riga Crypto...", in "Iubirea"). "Un gand" si "Hoinarul" sunt pasteluri meditative, iar lui Eminescu ii inalta un meritat imn, ascunzandu-se dupa vorbele insotitoare de dar ale lunii: "Din bolta v-am trimis in jos / Pe Eminescu intre voi". In aceste conditii, retorica smereniei intampina simpla aspiratie la statutul de creator: "De ma lasi tu, Poezie, / Sa pasesc prin poarta ta / De lumina, ani o mie / Eu pe buze te-oi purta".
Exercitiile de compozitie asociaza comparatii ("Nemiscat ca si tacerea"; "Pasi grei ca si taria", "tainuita / Ca dragostea-n statui"), personificari ("Porti Trupul lui Iisus mereu / Ca Maica lui Dumnezeu" - Sfantul Potir), metafore ("Aripi avem, dar sunt legate-n lanturi"; bunicii "Ne-asteapta-n prag / Cu stropi de timp pe maini") sau epitete metaforice ("padurea de aur", "obraji de mere", "ochi de zmei", "vers de cer"). Definitiile ("o noapte fara stele / E - o bunica fara - andrele") si experientele de metempsihoza ("Am fugit din timp in pripa / Si am strabatut indat’ / Tot trecutul cel uitat") fac casa buna cu sinesteziile ("Si toata armonia e cantec colorat").
Eleva Colegiului National "Dimitrie Cantemir" din Onesti este prietena devotata a limbii romane, aplicand creator lectia lui Nichita Stanescu: "Imi invatam cuvintele sa iubeasca". Avem de toate in "Franturi de cer": de la aliteratii ("Zorii zilei zumzaiau" si "Joaca, jocuri, jucausi" la dereflexivizari ("Toti macesii tanguie") si de la virgula stilistica (adversativa in "Imi uit grija vietii, si cum sa nu uiti?") la subtilitati gramaticale ("De vei privi vazduhul / Si ochii-i ridica", cu un auxiliar ascuns bine de tot in al treilea i). Ca un veritabil creator, are dreptul la licente poetice de natura fonetica ("sfaramati") sau morfologice (ros-rosa; vineti si vioi, pentru feminin plural; povere).
Innobilata de numeroase lecturi de calitate, inzestrata cu sensibilitate imaginativa si forta de a conduce discursuri lirice, dar si epice, Maria Ilie este o certa promisiune a generatiei sale de poeti, daca nu cumva s-a instalat in seria condeierilor de talent.
Ioan Danila, Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacau


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
Maria-Adriana Panait
#1 : 15/06/2017, 20:00
Am citit cateva creatii in publicatia "IZVORUL".
E poezia unui suflet curat ce percepe cele bune si cele rele ale lumii prin harul divin ce o locuieste.
Sa o apere Dumnezeu de raul veacului, ca sa-si pastreze puritatea, luciditatea si dragostea pe care o transmit versurile ei.


IMAGINEA SAPTAMANII



COLEGIUL «GRIGORE MOISIL»

COLEGIUL TEHNIC «PETRU PONI»


COLEGIUL «D. CANTEMIR» ONESTI

COLEGIUL GH. ASACHI ONESTI