Asa s-a dorit spectacolul de sarbatorile de iarna pe care l-au prezentat elevii Colegiului National “Dimitrie Cantemir” din municipiul Onesti, la care a fost invitat intreg colectivul de cadre didactice al acestei institutii. La o asa frumoasa bucurie, traita si de profesorii Felicia Filip (director) si Radu Bargaoanu (director adjunct), sala in care s-a desfasurat aceasta activitate a fost cuprinsa de nerabdarea elevilor, ce si-au dorit sa implineasca gandul stramosesc “dupa datini colindam / La Multi Ani sa va uram!” dar si de a prezenta mai multe surprize – cadouri. Acestea au fost date de acuratetea interpretarii unor frumoase cantece de Craciun de catre grupul vocal reprezentat de elevele claselor a V-a si a VI-a dar si de “verva moldoveneasca” a elevului Vlad Pantaru, care a minunat asistenta cu “nazdravaniile” lui Ion Creanga prietenilor sai de Anul Nou “pana au ajuns pe la casa cui ne are!” Sarbatorile de iarna ca un dar din partea lui Dumnezeu pe care il meritam si faptul ca Mos Craciun exista – cu totii avand nevoie de un strop de credinta si de frumoasa poveste a acestuia – ne-au fost conturate prin cantec de catre Alexandra Manea,Teodora Popa, Bianca Ionescu, Fodolica Maria, Covoran Beatrice, Stupu Ela, Stoica Ioana, Tarcuta Sara si altele, ce sunt solistele ce formeaza formatia corala a elevelor de gimnaziu de la Colegiul National “Dimitrie Cantemir” din Onesti. De asemenea, elevii clasei a VI-a (prof. diriginte Magdalena Androne), au prezentat o sceneta cu “Nasterea Domnului”. Un frumos interludiu muzical la pian, care “a redus sala la tacere” prin profunzimea interpretarii unor lucrari clasice semnate de mari compozitori, a fost sustinut de eleva Maria Secara, ea fiind participanta la numeroase concursuri nationale si internationale. Daca amintim faptul ca in anul 2015 Maria Secara a fost prezenta la International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti” de la Roma – Italia, unde a cucerit Marele Premiu al categoriei si Premiul I (in luna mai) si la Recitalul de pian al celor mai buni pianisti de la colegiile de arta din tara (ce a avut loc in septembrie in cadrul Festivalului International “George Enescu” de la Bucuresti), avem un motiv deosebit de mandrie pentru a evidentia valorile Onestiului. Spectacolul a cuprins si prezentarea mai multor melodii de muzica usoara, care au fost interpretate de catre elevii Ana Maria Vasai, Teodor Debu si Isabela Avram, talente ale Colegiului National “Dimitrie Cantemir” ce ne bucura la fiecare manifestare artistica organizata de aceasta institutie. In prezentarea fiecaruia din aceste momente muzicale alaturi de elevi a fost profesoara Magdalena Androne, ce cultiva talentele artistice ale “cantemirenilor”, ea fiind si organizatoarea unei manifestari anuale de inalta tinuta – “Concursul de arte”, ce va avea in primavara a treia editie!
Pentru a citi in voie scrisorile “Mos Craciun” (visand ca sa ajunga acasa, cand drumul sau e foarte lung!), a fost fascinat de o melodie pentru toti cei dragi dar atmosfera spectacolului a devenit una pitoreasca pentru sosirea Anului Nou odata ce au aparut … uratorii! “Sa uram cu bucurie, / ca la anul cine stie. / Sa uram, sa povestim / de la lume ce-auzim. / Pe sub plapuma dorm frate, / si iar suna ceasul ora sapte. / Suna a pacoste si boala / ca tre’ sa ma duc la scoala!” Dar nu e numai atat, prin uratura lor elevii amintind si alte “cosmaruri”: “cand trebuie sa fac teme, / nu ma lasa Sfanta Lene”… “Cum se suna de intrare, / o si pun de-o ascultare…” Dupa ce uratorii s-au indemnat cu “plugusor tras de tractor / indemnati baieti cu spor: hai, hai!!!”, a urmat si … urarea pentru profesori:” Busuioc batut pe masa, / domni profesori stati acasa! / Uratorii sa-i primiti / si cu bani sa-i omeniti. / In ajun de Anul Nou / o urare dam cadou: / Anul darnic sa va fie, / sa v-aduca bucurie, / sa aveti elevi in clasa / numai cu mintea aleasa!” Este de apreciat faptul ca uratori au fost elevi ai clasei a IX-a F (diriginte, prof. Aura Ghius), ce au bucurat intregul colectiv didactic al Colegiului National “Dimitrie Cantemir”. Si la aceasta manifestare s-a vazut daruirea bibliotecarei Veronica Boros, ardoarea si dorinta acesteia de a nu scapa din vedere nici cel mai mic detaliu pentru realizarea unor momente artistice reusite. Ea a infrumusetat decorul salii, s-a ocupat de vestimentatia prezentatoarei (nimeni alta decat Ana Maria Argint, ce reuseste sa dea o distinctie deosebita evenimentelor), astfel ca daca deseori se aud in preajma Bibliotecii Scolare “Marin Sorescu”, cuvintele “multumim doamna Vero”, acestea vin din adancul sufletului liceenilor cantemireni pentru tot sprijinul primit la realizarea manifestarilor culturale. “In ultima instanta” mai este de evidentiat un lucru de la Colegiul National “Dimitrie Cantemir” (ai caror elevi pot fi declarati si “campioni ai voluntariatului”, pentru bucuriile aduse la sfarsit de an celor necajiti prin daruirea a catorva sute de pachete cu produse alimentare): sub conducerea profesorului Gabriel Fornica Livada mai multi pasionati ai fotografiei si a imaginilor media deprind “tainele” surprinderii fiecarei clipe de bucurie si succes artistic, incat “totul se filmeaza!”
Ion Moraru