Cauta
OPT ZILE IN DUBAI08/03/2018


M-am hotarat sa scriu cateva impresii (chiar daca-i sectiunea plina cu detalii despre obiectivele turistice din Dubai) din vacanta pe care am petrecut-o atat de departe de tara! Am fost de 1 Decembrie 2017, in vacanta mult visata, la Dubai. Am ajuns dupa 5 ore de zbor (in jurul orei 21) si dupa aterizare, am stat foarte putin pentru viza, tot grupul fiind preluat de echipa Agentiei "Cristian Tour", care sunt foarte bine organizati. In drum spre hotel am traversat Dubaiul noaptea, prin centru si am ramas fascinata de peisajul care este greu de descris in cuvinte.

In Dubai exista doua linii de metrou (linia rosie Jebel Ali – Rashidiya si linia verde). Pentru majoritatea obiectivelor turistice exista cate o statie de metrou care poarta numele acestor obiective. Statiile de metrou sunt si in subteran si la suprafata, foarte moderne, unele scaldate intr-o lumina albastra, asemenea cu navelor din S. F. – uri. Un exemplu inedit este Burjuman Mall, unde linia rosie se intalneste cu linia verde. Programul primei zile a fost : dimineata plaja la Burj al Arab (pana la masa de pranz), apoi plimbare in oras, pana dupa miezul noptii! Pe drum admiram din metrou autostrada cu 11 - 12 benzi pe sens si cu impunatoarele cladiri, construite cu arhitectura cat se poate de excentrica.Iesirea din statia de metrou este exact in Dubai Mall - un mall imens, unde iti trebuie cred ca o zi intreaga doar sa il iei la pas, sa il treci in revista. Dubai Mall este cel mai mare mall din lume, dupa suprafata sa totala, care este echivalentul a 50 de terenuri de fotbal. Am vizitat acest mall, acvariul de aici, iar in jurul orei 16, am urcat in Burj Khalifa. Ghida noastra a facut rezervare 55 euro de persoana, si am urcat pana la nivelul 148, in 60 de secunde, aici fiind locul unde esti cel mai aproape de Dumnezeu (ca altitudine) intr-o cladire… Merita! Trebuie respectata ora rezervata, iar timpul de sedere la inaltime nu este impus, astfel ca am stat pana la apus. De la una din terase, am admirat spectacolul fantanilor muzicale – dansatoare, care isi incepeau spectacolul la fiecare 30 min. Impunatorul Burj Kalifa este spectaculos si bineinteles si uimitoarea panorama, care se dezvaluia de sus, de unde am admirat apusul de soare.

O alta zi a facut sa ne bucuram de "aventura desertului": la ora 14, tot ghida, ne-a rezervat o plimbare in desert. Ne-a sunat sa coboram in fata hotelului, unde ne astepta o masina. Jeep-ul vine si te ia direct de la hotel. Un sofer profesionist ne-a deschis portierele pentru a merge sa cunoastem o deosebita experienta - safari in desert. Pe muzica araba, ne-a plimbat pe culmile dunelor de nisip, pana la apus. Am avut parte de cele mai tari senzatii, cand mergeam pe muchia dunelor cu nisip ca sa alunecam in hau si daca nu iesea cum vroia, soferul nostru mai trecea inca o tura peste dune! Accelera, frana, aluneca din nou… nu pot sa descriu in cuvinte senzatiile pe care le aveam.Am oprit pentru fotografii, unde am putut face cunostinta cu nisipiul rosiatic al desertului. Vedeam pana departe in zare "o mare de valuri de nisip" - unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care le-am vazut pana acum! Aproape de asfintit, inainte de ora 19.00, am ajuns la tabara unde urma sa luam cina si sa participam la tot felul de experiente pregatite pentru grupul – deja mare – de turisti. In acel pret am avut totul inclus: plimbare cu camila, pictura cu hena, apa si mancare din belsug… In tabara de beduini din mijlocul desertului am avut si port arab imprumutat pentru poze, spectacol de seara cu dansuri traditionale, pana la ora 22.Ne-am urcat din nou in masinile care ne-au adus in desert, am mai trecut iarasi putin prin emotii tari, cand am mai facut "dune bashing" – dar, de data aceasta, in intuneric, in drum spre hotel!

O alta zi, am petrecut-o in zona Deira, unde cu barci traditionale am traversat canalul Creek. Aici este alta lume lasand pe celalat mal luxul Dubaiului. Aici incepe bazarul cu aur numit si "City of gold", mirodenii, parfumuri arabesti, haine traditionale si totul este la preturi negociabile. S-a estimat ca in Piata de Aur din Dubai se afla, in orice moment, aproximativ 10 tone de aur! Cel mai valoros este aurul indian, lucrat in filigran. Ȋntr-o vitrina la intrarea in bazar este expus si cel mai mare inel din lume (care are 60 de kg). Am vizitat si Muzeul beduinilor, unde am vazut in ce conditii grele au muncit arabii si cat de greu le-a fost pana au descoperit petrolul. Am mai vizitat hotelul Atlantis, plaja publica Jumeirah (situata chair langa Hotelul Burj Al Arab). Burj Al Arab, construit in forma de "navadhow", este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume si al patrulea ca inaltime, fiind construit pe o insula artificiala, la 85 de metri de plaja Jumeirah. Unul dintre restaurantele sale, Al Mahara, dispune de un acvariu masiv din sticla acrilica. Intrarea in acest restaurant se face printr-un voiaj cu submarinul. Am trecut pe langa unul dintre cele mai luxoase si elegante hoteluri din lume - The Emirates Palace. Pe langa hotel de lux, The Emirates Palace este si "casa de oaspeti oficiala" a familiei regale, intrucat ultimul etaj include 6 apartamente dedicate exclusiv membrilor familiei regale sau altor demnitari de rang inalt. Aici am vazut o colectie de covoare cusute cu fir de aur si cu foarte multe pietre pretioase. Dupa pranz am plecat catre zona Dubai Marina, la o piscina privata, piscina cu marginea din sticla unde fetele au facut poze sub apa printr-un panou de sticla! Iesirea acestei piscine este direct la mare, o gradina pentru relaxare pe plaja se afla intre impunatoarele cladiri, ce au si paturi pentru relaxare. Aici nu se intra nici cu propriul prosop in geanta... au prosoapele lor negre si pufoase cu miros specific esentelor de parfum arabesc! Seara, deja se trece in alta zona: dupa muzica la maxim si distractie de club... urmeaza si o plimbare cu un vas de croaziera! Dimineata pana la pranz o petreceam pe plaja. Intreaga linie de coasta din Dubai este o plaja intinsa. Apa este limpede si extrem de calda, nisip foarte fin, curat, intrarea lina in apa, fara pietre.

Ȋntr-o alta zi am plecat in Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite(cele sapte emirate sunt Dubai, Abu Dhabi, Fujairah, Sharjah, Ajman, Ras al-Khaimah si Umm al-Quwain).Abu Dhabi este un spatiu al contrastelor intre vechi si nou, dar si un loc de intalnire al superlativelor. E un oras foarte modern, prin care sunt "presarate" peste 40 de moschei. Cea mai spectaculoasa este moscheea Bin Zayed, devenita si un impresionant obiectiv turistic al tarii. Este cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite. Moscheea Bin Zayed din Abu Dhabi e construita din marmura alba adusa din Italia, Macedonia, China si India, are 82 de domuri si peste 1.000 de coloane. In autocar ne-am imbracat cu hainele aduse de ghid, acea abaya pentru femei iar la intrare, dupa un control gen aeroport am fost condusi catre locul unde ne-am lasat papucii (femeile separat de barbati) apoi am intrat in moschee pe covorul tesut in Iran (care este, desigur, cel mai mare covor din lume: 6.000 de m², 45 de tone, valoare 6 milioane de dolari!) Este necesar ca toti cei ce doresc sa viziteze moscheea sa fie imbracati decent, adica fara pantaloni scurti, decolteuri, brate dezgolite.

Moscheea impresioneaza atat prin somptuozitate, cat si prin decoratiuni, care intrec orice limita. Scarile, stilpii, coloanele si toate vitraliile, oglinzile, mozaicurile si bazinele de apa sunt fantastice! Pietrele semipretioase, oglinzile de Murano, candelabrul impodobit cu cristale Swarowski, mozaicul turcesc cu foita de aur, toate acestea il fac pe privitor sa fie coplesit de opulenta. De aici, ne-am indreptat spre Ferrari World, cel mai mare parc de distractii tematic de interior din lume si singurul realizat vreodata de Ferrari. Hala in care este situat parcul este construita sub forma unui logo imens Ferrari. Au 22 de atractii, dar si magazine si zone de luat masa iar intrarea aici a fost inclusa in pretul excursiei.

Ȋntr-o seara, am vizitat Global Village, ce este un balci cu mii de oameni, sute de culori, arome si galagie de nedescris. Cand mi s-a spus ca aici gasesti produse din toata lumea si ca fiecare tara are cate un stand, am decis sa vizitez si acest "Turn Babel" modern. Evenimentul a fost in afara orasului, mergand pe Emirates Road. Peste 40 de tari expun aici produse de tot soiul si daca va imaginati ca veniti aici, si stati vreo ora …va inselati amarnic. O sa fiti curiosi sa vedeti fiecare stand, fiecare tara ce are mai bun. Din experienta va spun ca cele mai bune standuri sunt cele ale tarilor africane si ale tarilor arabe. Sunt foarte dinamice, au inclusiv mancare delicioasa si atmosfera este autentica. Mi-a placut Iranul, India, Egiptul, China, Persia, Andaluzia, Tunisia, Rusia,Turcia, dar mai ales Africa. Africa are o zona mare delicata, in interiorul careia sunt standuri din intreg continentul. Am ajuns pe la ora 18 si am plecat dupa miezul noptii. Europa era reprezentata si de tarile din vest dar si de cele din est, insa erau prea putini interesati sa le acorde mai mult de o privire. Standul Romaniei, va spun cu regret ca nici nu exista, desi sunt destui romani care lucreaza in Dubai. Desi era si ea trecuta pe lista, se pare ca romanii au preferat sa isi tina cultura doar pentru ei…ca sa nu ne-o fure altii!

Nu am ratat in aceasta vacanta Gradina Miracolelor, cu flori in diferite forme: masini, inimioare, ceasuri, delfini, castele, un loc fabulos care se intinde pe o suprafata de 72.000 de metri patrati. In cea mai mare gradina din lume sunt plantate nu mai putin de 45 milioane de flori. Este un loc unde poti sa iti petreci aproximativ 2 ore dintr-o zi, poti sa faci poze si sa cumperi cateva suveniruri ori sa stai cu gura cascata. A fost o vacanta de care-mi voi aminti mult timp si pe care nu o voi uita niciodata. Nu stiu daca voi mai petrece vreun sejur, dar stiu cu siguranta ca mai poposesc pe aceste meleaguri in drum spre Thailanda.
Lacramioara Mititiuc, profesor geografie – istorie la Scoala Gimnaziala Nr. 1 Barsanesti

Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII

Pictura realizata de Carmen Mocanu