Cauta
Pretul apei sufoca onestenii25/11/2013


"Vinovati sunt toti cei din Consiliul Local si primarul Neghina"


Asociatiile de proprietari onestene nu se simt reprezentate in raport cu administratia Neghina si cu deciziile luate de majoritatea politica din Consiliul Local. Prin deciziile de majorare a tarifelor la apa, canal si gunoi, onestenii sunt "cocosati" de facturile din ce in ce mai mari. "Ii consideram vinovati pe toti cei din Consiliul Local si pe primarul Neghina, pentru ca au permis lucrul acesta. Pe noi nu ne-a intrebat nimeni nimic," reclama Ion Bitiri, vicepresedintele Asociatie de proprietari nr. 46. Ideea formarii unei ligi a asociatiilor prinde contur, avand ca scop principal reprezentarea intereselor onestenilor in raport cu institutiile statului si operatorii de servicii publice. "Am vrea sa ne constituim intr-o structura la nivel de Onesti si sa cerem socoteala autoritatilor locale si celor de la Bacau," afirma Bitiri. Sunt reclamate si carentele legislative ale unora dintre conducerile asociatiilor de proprietari. " Ii ceri administratorului atestat, in timp ce presedintele nu cunoaste legea, nu stie nimic," considera Gheorghe Istrate, presedinte la Asociatia nr. 30.

Majorarile de tarife, considerate exagerate de onesteni, pun presiune pe asociatiile de proprietari, care sunt nevoite sa jongleze cu banii incasati lunar, din ce in ce mai putini. Restante de o luna sau chiar doua la plata facturilor inseamna o situatie normala, pe perioada sezonului rece. "Multi sunt plecati in mediul rural, la casa. Cei mai multi care au plecat sunt fortati de situatia locativa. Au ramas fara servicii, sunt in imposibilitatea de a achita datoriile lunare. Prefera sa vina sa faca o cerere de scadere de la intretinere si sa plece la tara, mai ales pe timp de vara. Acum incep sa se intoarca, dar nu asa cum ne-am fi asteptat. Comparativ, cred ca este mai ieftin sa plateasca o caruta de lemne decat sa vina la oras si sa dea drumul la caldura," arata Ion Bitiri, vicepresedinte. Tarifele percepute pentru utilitati sunt tot mai impovaratoare pentru onesteni. "Avand in vedere ca veniturile familiale sunt mici, daca sunt doi salariati in familie unul dintre ei va munci doar pentru a plati incalzirea. Avem si apartamente fara vreo sursa de incalzire, de ordinul zecilor. Se vor imbraca mai gros ori se vor incalzi la aragaz", ne descrie situatia de la Asociatia nr. 46 Ion Bitiri.

Onestenii vor sa conteze, vor o liga a asociatiilor de proprietari

Nemultumiti de pretul apei, onestenii vor sa conteze, vor sa fie parte activa in negocierile cu operatorii publici, cu administratia publica locala. "La nivel de oras, ar fi bine sa ne organizam intr-o uniune sau liga. Oamenii fac presiuni la nivel de asociatie, pentru ca noi sa luam legatura cu ceilalti presedinti de asociatii si sa discutam cu cei de la Compania Regionala de Apa Bacau, pentru ca sunt extrem de nemultumiti de majorarile pretului la apa," arata Bitiri. "Am citit in articolele dumneavoastra faptul ca apa se va scumpi, din nou, de la 1 ianuarie 2014. Pai nu s-a creat nimic in ultimul timp in acest oras, nu au fost sustinute capacitatile industriale de altadata, nici de fostele administratii, nici de cea actuala. Dintre toti proprietarii din asociatia noastra, sub 50% au un loc stabil de munca. Daca acestia nu-si pot plati darile nici la Primarie, nici la asociatie nu incasez bani, atunci eu, autoritate locala, de ce mai accept o astfel de majorare?"

Onestenii vor plati mai mult pentru serviciile de apa si canal. Modificarea vine in cascada, ca urmare a cresterii pretului de Compania Regionala de Apa Bacau. Daca in prezent tariful apei potabile e de 4,05 lei cu T.V.A. si 1,33 lei pentru canalizare - epurare, incepand cu 1 ianuarie SC Apa Canal va factura pentru distributia apei potabile 6,46 lei cu T.V.A. si 1,70 sau 1,44 lei pentru canalizare.

Tariful de solidaritate invocat de Razvan Gaina, managerul C.R.A.B., e respins de onesteni, care nu pot fi solidari cu bacauanii. "Noi, cand am produs si am tinut in spate tot judetul, a fost bine. Daca platforma industriala s-a dus dracului, Bacaul a ajuns sa dicteze de acolo pretul la apa. Onestiul nu poate fi solidar cu Bacaul, care are un parc industrial, are o leafa dubla decat mine, fonduri europene atrase. Pai cum sa fiu solidar? Bacaul plateste un pret la o pompare si transport de 45 km, noi suntem la o aruncatura de bat de sursa de apa. La mine apa vine in cadere libera. De ce sa platesc acelasi pret?," intreaba Ion Bitiri.

"Am vrea sa ne inscriem intr-o liga a asociatiilor. Ne-ar mai si proteja. La noi s-a mai incercat crearea unui sindicat, dar nu o liga a asociatiilor," afirma Delia Ilie, administratorul Asociatiei de proprietari Repcas.

Gunoiul, transportat fictiv si platit de onesteni

"Sunt presedinti de asociatie care au vazut cum masinile de transport gunoi au intrat de doua ori la cantar pentru a iesi la cantitate," arata Bitiri. Pretul platit de onesteni pentru serviciile de colectare si transport catre Servsal genereaza numeroase nemultumiri. "Pai cum sa platesc 9,3 lei? Platesc 40 lei la 4 persoane pentru gunoi? Daca de la fiecare asociatie merg cate 20 oameni in fata Primariei, o sa avem sute de oameni. Care o sa fie reactia lor?"

Altii plimba doar niste hartii

Gheorghe Istrate, presedinte la Asociatia nr. 30, se declara nemultumit de pregatirea si atitudinea unor colegi, daunatoare intereselor onestenilor. "Eu as cere autoritatii locale sa instruiasca presedintii de asociatii, pentru ca ei sunt reprezentantii oamenilor si responsabilii principali. Ii ceri administratorului atestat, in timp ce presedintele nu cunoaste legea, nu stie nimic. Legea 230/2007 e schioapa, dar e necesara. In general, presedintii de asociatie merg pe principiul sa mai primeasca un ban acolo, mai fac o hartie la Primarie, mai fac oleaca de galagie, mai trantesc o usa. Sunt putine asociatii care-si fac treaba, parerea mea."
Ovidiu Munteanu


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
Fanik
#1 : 01/12/2013, 22:06
Statul vinde apa unui privat cu pret mic si acesta face ce doreste, e comert pur!

Onesti Expres: ...sau statul participa si el la furt
Ultima modificare: 02/12/2013, 18:42 - user  


Onesti Expres, editia nr. 46