Cauta
«Promenada inimilor», la editia a IV-a, la Onesti27/09/2016


Si in acest an municipiul Onesti s-a aflat intre cele 32 de orase din tara in care s-a organizat "Promenada Inimilor", actiunea fiind un prilej benefic pentru incurajarea mersului pe jos. Astfel, in dupa - amiaza zilei de duminica 24 septembrie mai multe sute de onesteni, de toate varstele, au strabatut pe jos o distanta de trei kilometri (pornind de la Casa de Cultura a Sindicatelor pe bulevardele Republicii, Oituz si pe strada Tineretului, cu intoarcere in locul de unde au plecat ). Intre cei care s-au aflat "in prima linie" a acestei actiuni au fost elevi ai mai multor scoli gimnaziale si colegii onestene, oameni de toate varstele, inclusiv "de varsta a III-a" ( un grup fiind de la Clubul "Seniora" din municipiu). Actiunea din acest an a marcat si o noutate prin faptul ca inainte de a pleca la drum toti participantii s-au lasat cuprinsi de frumusetea unui moment "steel tonic", la care au facut mai multe exercitii fizice, avand coordonatoare pe profesoara Luminita Ifrim, de la Colegiul National "Dimitrie Cantemir".

Strabatand distanta stabilita a acestei actiuni participantii la evenimentul organizat de Clubul Rotary si de Primaria municipiului Onesti au trecut pe la mai multe "puncte de control", la care s-au aflat viitoarele asistente medicale ( ce urmeaza acum cursurile Scolii Sanitare Postliceale "Carol Davila"), ele urmarind starea fizica a celor inscrisi la "Promenada Inimilor". Ciprian Zarzu, unul din organizatorii care s-au implicat foarte mult in desfasurarea acestei actiuni a declarat: "Chiar daca timpul a fost potrivnic la inceput, soarele a aparut si noi ne-am bucurat de organizarea celei de-a IV-a editii a «Promenadei Inimilor». Multumesc tuturor participantilor caci fara dumneavoastra aceasta activitate nu ar fi avut forma, Politiei si Jandarmeriei Onesti care ne-au sprijinit in organizare precum si grupului de prieteni de la Clubul Rotary Brasov, ce au venit ca sa ne sustina.Onestiul este intre cele 32 de orase in care Clubul Rotary mentine aprinsa flacara acestei actiuni, ce a fost initiata de Dan Gaita. Va invit sa faceti 30 de minute de miscare in fiecare zi, fapt ce ajuta si mentine sanatatea corpului".

Este de remarcat faptul ca "ajunsi la linia de sosire" participantii la "Promenada Inimilor" au trait emotiile unei substantiale tombole, la aceasta castigatorii (de la elevi ai scolilor gimnaziale si pana la persoane in pragul senectutii), au primit tensiometre, palete pentru jocurile de tenis de masa si badminton, tricouri si… plase cu mere. Evidentiem si sprijinul deosebit pentru buna desfasurare a "Promenadei Inimilor" pe care l-au adus tinerii liceeni onesteni, membri ai "Interact Club", care ne-au marturisit ca "s-a marsat cu zambetul pe buze iar mesajul intregii actiuni, acela ca miscarea duce la o stare de bine, a fost transmis cu succes".
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII



COLEGIUL «GRIGORE MOISIL»

COLEGIUL TEHNIC «PETRU PONI»


COLEGIUL «D. CANTEMIR» ONESTI

COLEGIUL GH. ASACHI ONESTI