Cauta
Proxeneti din Onesti arestati pentru trafic de minore10/11/2011


Ofiterii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog si procurorii DIICOT au gasit la Onesti mai multe minore care erau sechestrate si obligate sa se prostitueze. Cinci barbati au fost retinuti si sunt cercetati pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostitutie si act sexual cu minore. Printre ei si un om de afaceri din oras. Proxenetii au fost deja arestati pentru 29 de zile.

O retea de proxeneti a fost destramata de ofiterii si procurorii de la Crima Organizata din Bacau. Acestia aveau informatii ca in municipiul Onesti pot fi inchiriate pentru partide de amor mai multe tinere, unele dintre ele minore. Toata afacerea era gestionata de cinci barbati care le tineau sechestrate, le gaseau clienti si daca se impotriveau erau batute. La finele saptamanii trecute, anchetatorii au descins in oras unde i-au gasit pe Maricel M. (34 de ani), omul de afaceri Iulian A. (32 de ani), Gheorghe C. (52 de ani), Nelu T. (40 de ani) si Florin C. (32 de ani), dar si o minora de 17 ani din Targu Ocna.

Le drogau cu etnobotanice

Totul a inceput in acest an cand au racolat minore si tinere din municipiul Onesti si comunele din apropiere. "Le-au lipsit de libertate in mod ilegal, iar prin amenintari si acte de violenta le-au obligat sa practice prostitutia in folosul lor, in diverse locuri de cazare din Onesti sau chiar la domiciliile clientilor. Pentru aceste activitati membrii gruparii incasau diferite sume de bani", precizeaza procurorii DIICOT. Surse din randul anchetatorilor spun ca fetele erau drogate cu etnobotanice si ca erau terorizate de traficanti, unul dintre ei fiind cunoscut cu antecedente pentru tentativa de omor.

Una dintre minore a ramas in grija statului

Isi alegeau victimele din randul fetelor care proveneau din familii destramate ori care nu erau supravegheate de parinti, tocmai pentru a nu se reclama la politie disparitia lor. Asa a procedat si cu o adolescenta care nu implinise 14 ani cand a ajuns pe mainile lor. Pentru ca nu are pe nimeni, copila a ajuns acum intr-un centru al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Fata a fost examinata si de medicii de la Spitalul de Pediatrie care au constatat ca starea de sanatate este buna. Provine dintr-o familie dezorganizata si are ambii parinti plecati peste hotare. Oficialii de la Protectia Copilului se feresc sa faca declaratii. "Pentru orice caz de trafic de persoane noi nu putem oferi niciun detaliu. Nu putem confirma si nici infirma existenta unor astfel de cazuri. Organele abilitate sunt in masura sa ofere detalii", a declarat Alina Iftode, purtatorul de cuvant al DGASPC Bacau. Celelalte victime aveau varste cuprinse intre 14 si 18 ani.

Arestati pentru 29 de zile

Patru dintre indivizi au fost retinuti pentru 24 de ore si dusi in fata judecatorilor de la Tribunalul Bacau pentru arestarea preventiva. Sunt acuzati de constituire in grup infractional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostitutie si act sexual cu minore. Omul de afaceri Iulian A. a fost separat de grup si judecat la inceputul acestei saptamani. Atat el, cat si ceilalti camarazi, au fost arestati pentru 29 de zile. Afaceristul este acuzat ca pe langa faptul ca plasa fetele la diversi clienti a intretinut relatii sexuale cu mai multe minore. Acesta detinea in Onesti firme in domeniul constructiilor si prelucrarea lemnului.
Geta Panaite


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
dragodamme
#6 : 29/02/2012, 09:26
cind o sa ma-ntorc in tara incepind cu mocanu toti vor plati atentie militienilor ascundeti va ca nu v-ati facut meseria cum trebuie am sa va dau eu lectii
sibisteanu mort
#5 : 23/12/2011, 15:01
sa se duca la puscarie 25 de ani din pt mea pacat de tine greere ca la ani tai sa mai gusti din cusca asta iti mai trebuiea tie in atentia diicot pe cercel marian zis bendy cand aveti de gand sa il luati criminalu ala mereu are cate o portita de scapare
Ultima modificare: 29/12/2011, 18:38 - user  
mihaela
#4 : 20/12/2011, 18:13
buna ziua, eu loc in onesti, un oras micut, aparent linijtit! dar pe cat pare de linijtit , atta de complicat e.....politia se plimba doar pe unde nu trebuie si vede doar ceea vrea, se ia de cine nu trebuie doar ca sa isi faca meseria.... in concluzie, nimeni nu face nimic din ceea ce trebuie, de aia suntem asa cum suntem..... politia e mana in mana cu hotii si cu rau facatorii....
Iuliana
#3 : 07/12/2011, 18:51
Multi interlopi din onesti sunt in libertate in loc sa fie inchisi pe viata pentru faptele lor. Ce se intampla cu ei de ce nu ii vede nimeni cand ei se afiseaza prin Onesti cu alta masina in fiecare luna? Vand droguri si trimit fete in Europa! Sunt mana in mana cu toata politia bacau si dosarele lor ajung mereu la fund in loc sa fie primele. Celebrul Laurentiu pe care l-au prins cu 13 kg de iarba e liber, si brigada lui condusa de capone si locotenenti lui isi schimba masinile la zi, bendi, calt, si alti si alti..
ana
#2 : 19/11/2011, 17:15
este o problema mai veche, aceata retea exista de mult. Cu toate ca a fost adusa in atentia politiei din Onesti de mai multe ori nu preau sau grabit sa faca ceva. Aceasta retea isi are una dintre baze in blocul numit Evazatu. Acolo oameni cinstiti se tem sa-si creasca copii pt ca odata ajunsi la varsta adolescentei sunt racolati de catre acesti traficanti. Politia cunoaste toate aceste si dau din umeri. Cei care locuiesc la evazatu si ar dori sa depuna marturie si chiar au facut-o uneori au fost amenintati sau chiar maltratati. Politia nu a luat nici o atitudine. Se tem pentru viata lor si a familiilor lor.
Minorele prinse in apartamentul lui Iulian nu era sechestrate au fost convinse prin metode diverse de proxeneti. provin din familii sarace si dezbinate asa ca pentru acele fete o haina frumoasa, cineva care le da impresia ca le asculta si pentru care ele sunt importante, conteaza foarte mult.
Din pacate si asistenta sociala din Onesti cunoaste aceste cazuri dar nu se pot ocupa, programul se termina la ora 16 si salariul sa redus asa ca nimeni nu doreste sa faca ore suplimentare sau vizite la Evazatu. In Onesti multi copii ca cei din articolul dumneavoastra sunt pe strada sau exploatati din pacate cei in drept sa se ocpe de asta sunt "ocupati" cu alte lucruri mai importante.
johanclaus
#1 : 13/11/2011, 10:19
Bravo politistilor si intregii echipe care a lucrat din greu sa ii prinda pe acesti monstri. Sa le dea dumnezeu tot ce isi doresc multa sanatate si putere de munca in continuare ca daca o tin tot asa vom avea un oras linistit si fara raufacatori.
Eu personal ca parinte va multumesc din suflet pentru ca ati prins acesti monstri!!!







Get Adobe Flash player





Get Adobe Flash player