Cauta
Sarbatoare la Turluianu, in Beresti Tazlau: patru decenii de pedagogie19/05/2014


Sarbatoare in Turluianu! S-au implinit 94 ani de cand a fost deschisa pentru prima data scoala cu doua clase din sat. Din cei 94 ani, patru decenii au fost marcati de munca didactica a devotatului invatator Gheorghi Teris, care, impreuna cu sotia sa, Elena, traverseaza pe jos „patru paduri si un camp pustiu” pentru a ajunge in varful dealului Turluianu, unde ii asteapta copiii in banci. „Parca ieri a fost 1 septembrie 1974. Tavalugul vremii a trecut peste noi si, dupa 40 ani de activitate neintrerupta, am ajuns sa traiesc acest moment care ma emotioneaza,” a marturisit invatatorul Teris cu lacrimi de bucurie in ochi. Satenii, si nu doar ei, ci si cei straini de dealurile Tazlaului, au fost martorii unei istorii regasite si povestite de invitatii si profesorii prezenti, care au depanat scene din viata turluienilor, evocate si in monografia satului scrisa de Ioan Cozma.

De Ziua Europei, comunitatea din Turluianu sarbatoreste Ziua Scolii. La un capat de drum, de unde izvoraste paraul Stramba, pe 9 mai, turluienii, cu mic cu mare, s-au adunat in curtea scolii la spectacol. Cei mai mici scolari au jucat in scenete sub privirile ingaduitoare ale invatatorilor si educatoarelor, urmariti de parinti plini de mandrie.

Intampinati am fost cu paine si sare, semn ca traditia este respectata cu sfintenie aici, la poalele Muntilor Berzunti. Momentul zilei a fost dedicat invatatorului Gheorghi Teris, un dascal in adevaratul sens al cuvantului, care de patru decenii invata copiii satului in scoala din varful dealului Turluianu. Face acest lucru alaturi de sotia sa, Elena, educatoare la aceeasi scoala din varf de deal. Impreuna, pret de doua ore dus si alte doua ore intors, sotii Teris traverseaza de la Cernu (comuna Poduri) „patru paduri si un camp pustiu” pentru a ajunge la scolita din Turluianu.

„Ii multumesc domnului invatator pentru tot ce a facut si face, in continuare, pentru copiii din Turluianu. A educat parinti si acum copiii acestora vin la clasa domnului invatator Teris. Noi am considerat ca merita sa-l sarbatorim si speram si noi sa ajungem sa avem 40 ani de activitate didactica. Au infruntat vantul, ploaia, ninsoarea, viscolul, caldura puternica, pentru a fi alaturi de copiii satului Turluianu. Naveta pe care o fac sotii Teris nu este una usoara,” spune profesoara Lenuta Tesula, directoarea scolii Turluianu.

Primirea diplomei de excelenta, dar mai degraba recunostinta manifestata de copii, de fostii elevi si de colegii sai, l-au facut pe invatatorul Teris sa povesteasca cu ochii in lacrimi prima amintire ca dascal in Turluianu. „Parca ieri a fost 1 septembrie 1974. Punctual, cum imi place sa fiu, la ora 8 am intrat in scoala. Ma uitam, dar nu gaseam pe nimeni pe hol. Trebuia sa se prezinte inca doi colegi de-ai mei: domnul Trofin si domnul Cioban. Impreuna am terminat Liceul Pedagogic Bacau. Deodata se deschide usa cancelariei, pe dreapta. Un om inalt, cu parul cret, solid, iese si ii dau buna dimineata! Am intrat in cancelarie. Acolo erau toti colegii mei si ne pregateam de inceputul anului scolar. Tavalugul vremii a trecut peste noi si, dupa 40 ani de activitate neintrerupta, am ajuns astazi la acest moment care ma emotioneaza. Am descifrat tainele buchiilor la peste 300 copii. Multi dintre ei sunt acum parinti, iar altii chiar si bunici.”

„Fostul meu elev face astazi 40 ani de cariera didactica. Ar trebui ca acest dascal sa fie trecut in galeria pedagogilor eruditi din tara noastra,” spune profesorul Bibire. „Invatatorul Gheorghita Teris a fost sef de promotie. Am avut fericita ocazie sa fiu dascalul copiilor sai, care, la randul lor, au fost sefi de promotie. Cred ca Gheorghita va mai sta vreo 5-7 ani.”
Gheorghi si Elena Teris
O zicala invocata de profesorul Dumitru Tulpan, primarul comunei Beresti Tazlau, spune ca „nu exista absolvent de liceu care sa nu treaca prin Turluianu ca sa-si faca stagiul. Domnul invatator Teris este unul dintre acestia. El si sotia sa sunt demni de a fi luati drept exemplu. Le multumesc in mod deosebit!” De acest stagiu isi aduce aminte si profesoara Gabor: „Am venit la Turluianu cu deosebita placere. Anii tineretii mele s-au scurs aproape in intregime pe aceste meleaguri. Extrem de greu se desfasura activitatea scolara. Am venit prima data in Turluianu cu lampa de gaz in mana, pe noroiul ‘cela, care nu se mai termina. Lucram la lampa cu gaz, soriceii se urcau pe mine in scoala veche cand faceam planificarea, dar a trecut totul. A fost minunat. Invatatorul Teris si sotia sa s-au sacrificat, putem spune, pentru a educa copiii satului Turluianu. Familia Teris a adus o contributie deosebita in ridicarea satului.”

Turluianu, un sat regasit

Turluianu, un sat la capat de drum, dar de unde izvoraste o istorie rurala a taranilor vechi, cunoscuti doar din paginile cartilor. O astfel de carte (Istorie regasita: Turluianu de la 1850 [la] 2000) scrisa de Ioan Cozma reda povestile turluienilor de la mijlocul secolului al XIX-lea pana in zilele noastre. „Istoria regasita a satului Turluianu incepe de la 1850. In acest an s-a nascut satul Turluianu. Ca sa vedeti dumneavoastra o concidenta fericita: in anul 1850 s-au nascut Mihai Eminescu si Veronica Micle. Eu cred ca aceasta monografie este un mod de comunicare cu satul, cu locuitorii lui,” spune autorul. „Aflati ca poza de pe coperta am primit-o de la o femeie de 80 ani. Mi-a dat-o cu mare placere, cand a auzit ca scriu o carte despre satul dumneaei. Scoala a fost infiintata in Turluianu la 1920. Eu imi propusesem sa termin cartea in 2020, atunci cand scoala va implini o suta de ani de existenta, dar circumstantele au fost favorabile.”

Despre monografia satului Turluianu ne-a vorbit si profesorul Bibire: „autorul a imbinat foarte bine documentul istoric cu dialogul purtat cu oamenii satului, care si ei, la randul lor, erau adevarati depozitari de istorie.” Ioan Cozma este autorul unei serii de monografii ale satelor comunei Beresti Tazlau. Alaturi de ultima lucrare, monografia satului Turluianu, acesta a mai publicat „Monografia istorica a satului Beresti Tazlau”, precum si „Tescani. File de monografie”.
Marius Munteanu


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
COZMA IOAN
#1 : 20/05/2014, 13:19
Se pare ca norocul, oricat este el de schimbator si de capricios, renunta la schimbarile si la capriciile lui, ca sa actioneze in buna intelegere cu natura, si ca amandoi isi imbina eforturile la faurirea unor oameni extraordinari si aproape unici in felul lor, meniti sa serveasca de modele. Natura a avut grija sa le dea calitatile, DUMNEZEU harul, iar norocul sa le puna in aplicare si sa le arate in lumina si cu dimensiunile ce se potrivesc cu rostul lor. Ce manunchi de calitati stralucitoare, mai era necesar a fi adunat in persoana invatatorului Gheorghi Teris si a sotiei sale, Doamna educatoare Elena, ca sa-i arate turluienilor si nu numai lor, cadrelor didactice mai tinere, ca modele de elevatie sufleteasca, de generozitate si de sacrificiu pentru una dintre cele mai nobile profesii! Cinste lor si felicitari locuitorilor din acea parte de sat, pentru efortul de a-i sprijini pe acesti dascali minunati, sa se simta cu adevarat utili pe "ogorul" educatiei!
Ultima modificare: 21/05/2014, 15:14 - user  


IMAGINEA SAPTAMANII