Cauta
Sedinta ‹‹cu scantei›› la Consiliul Local Onesti06/11/2018


Desi se parea ca sa fie o sedinta obisnuita, in care consilierii locali sa aprobe proiectele de hotarare aflate pe ordinea de zi, nu a fost deloc asa luni 30 octombrie la Consiliul Local Onesti. La momentul in care primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, a propus consilierilor locali proiectul de modificare privind stabilirea salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului, aparatul permanent al Consiliului Local, institutiilor / serviciilor publice din subordinea acestuia precum si serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor din municipiu, s-a aflat ca se are in vedere marirea salariilor doar pentru functionarii "din esalonul I" - directori, directori executivi, arhitectul sef al municipiului. "Aceste mariri sunt motivate de realizarile notabile care s-au inregistrat la nivelul Primariei municipiului iar impactul produs nu va afecta bugetul de cheltuieli cu salariile ale institutiei", a declarat Nicolae Gnatiuc in expunerea de motive a acestui proiect. Consilierii locali ai opozitiei (de la PNL si PSRO) au facut observatia ca in proiectul de hotarare in discutie nu este prevazut cuantumul cu cat vor creste aceste salarii.

In timp ce aceasta observatie "a iscat" o apriga confruntare de idei primarul Onestiului, Nicolae Gnatiuc a tinut la "argumentele" sale si a mentionat: "Am fost, sunt si voi fi cel care ii sprijina pe cei care muncesc! Unii si-au facut mai bine treaba decat altii! Sunt numeroase proiectele europene ajunse la maturitate pentru atragerea de fonduri europene si pentru aceasta s-a muncit mult! Performanta trebuie rasplatita!" Edilul-sef al Onestiului a facut cunoscut faptul ca "salariile noi sunt stabilite tinandu-se cont de niste coeficienti". Elena Pascu Apavaloaie, consilier local PNL a mentionat ca "acest partid este pentru cresterea salariilor la toti angajatii primariei onestene" si a intrebat daca "performanta se poate asuma numai directorilor?" Ea a primit un raspuns taios de la primarul Nicolae Gnatiuc: "Aceasta este meschinaria unor partide politice, care in anumite perioade (la aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli de la inceputul anului) doresc cresterea impozitelor si a taxelor si in alte momente solicita altceva!" Ca "o ciudatenie" pentru esichierul politic onestean este de notat faptul ca aceasta opinie a primarului municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc nu se confirma... in ultimii ani cei care au solicitat cresterea mai multor taxe si impozite (taxa pe salubritate, impozite pentru terasele restaurantelor, pentru birouri unde isi desfasoara activitatea persoane juridice, etc) au fost... consilierii Partidului Social Democrat!

Elena Pascu Apavaloaie si-a argumentat punctul sau de verdere in privinta proiectului aflat in dezbatere mentionand: "Apreciez ca toti angajatii din Primaria municipiului muncesc iar realizarile deosebite sunt rezultatul unei munci de echipa!" Si consiliera Elena Craciun (PSRO) a facut o observatie amara, mentionand ca "stigmatizarea angajatilor ca unii sunt mai buni decat altii nu este deloc potrivita!" Disputele au incetat la votarea acestui proiect de hotarare care a trecut prin votul majoritatii PSD - ALDE in timp ce consilierii locali de la PNL si PSRO au votat impotriva.
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII