S-a schimbat un guvern, tara are un nou prim ministru, tara este sub zapezi, criza se adânceste, populatia este tot mai derutata si paupera, peste 60 la suta traieste intr-o saracie crunta, FMI bate iar la poarta, in schimb, parlamentarii fac circ platit din banii nostri. Opozitia s-a urcat in balcon si cânta la vuvuzele, Puterea aproba legi minore pe banda rulanta, fara majoritate, asa cum cere legea si normele democratice, valabile in orice tara civilizata. Cine a avut timp si rabdare sa se uite la stiri marti, a avut ocazia sa vada in Camera Deputatilor nivelul de depravare politica la care a ajuns clasa politica din România, tocmai când electoratul se astepta la o noua abordare, responsabila fata de problemele tarii. Cei pe care noi i-am trimis in Parlament sa ne reprezinte interesele, nevoile, sa creeze cadrul legislativ adecvat starii si situatiei economice si sociale din anul de gratie 2012 ne arata zilnic incapacitatea, proasta educatie, dezinteresul fata de cetateni, sfidarea in bloc a celor mai elementare norme de comportament civilizat. Puterea numara din cinci in cinci prezenta la lucrari a pedelistilor, uneperistilor si udemeristilor, in timp ce pesedistii, penelistii si conservatorii, aflati in protest parlamentar (au renuntat la greva, deoarece pierdeau banii), bat din picioare, aplauda si sufla in goarne de la inaltimea balcoanelor. Circ in toata regula, chiar cu riscul de a ma repeta. S-a pierdut orice masura, presedintii celor doua camere nu isi indeplinesc rolul, nu mai au credibilitate in fata colegilor, astfel ca putin mai este pâna vom vedea adevarate paruieli si batai in forul suprem al tarii. Spuneam ca agenda alesilor nu mai coincide cu cea a alegatorilor, singura lege aprobata zilele acestea fiind cea care reglementeaza desfasurarea picnicului. Picnic vine din franceza si inseamna masa (si petrecere) comuna, in aer liber, cu plata fiecarui participant. Pe româneste inseamna a iesi la un gratar, la iarba verde, cu mici, fripturi, vin si bere, la care anexezi un casetofon, al carui volum neaparat trebuie sa strabata zarile. Cum natiunea a luat-o razna, alesii ei au tinut neaparat sa ne stabileasca modul concret in care mergem si ne comportam in cadrul natural oferit de Dumnezeu. S-a terminat cu destrabalarea, cine isi face de cap, pe lânga sticla de vin si micii cruzi, trebuie sa-si burduseasca buzunarele si cu ceva bani pentru amenzi. Asta ca sa va invatati minte! Aceasta lege era urgenta urgentelor, nu problemele uriase care framânta poporul: disponibilizarile in masa la CFR, scaderea dramatica a investitiilor si locurilor de munca, cresterea preturilor la produsele de baza, legea electorala, nivelul dobânzilor la credite etc., etc. In aceste conditii, chiar nu mai avem vreo sansa, nu de dezvoltare, ci de supravietuire.