In fizica exista un principiu care asuma drept indisolubila legatura dintre actiune si reactiune (principiul al treilea al dinamicii). Cu alte cuvinte, atunci cand unui corp i se aplica o forta, acesta va reactiona cu aceeasi forta, dar in sens opus. Legea care insoteste acest principiu afirma ca actiunile dintre corpuri sunt intotdeauna reciproce si egale. Cu mici nuantari, principiul enuntat mai sus se aplica si in viata de zi cu zi. Lovesti, vei fi lovit; injuri, vei fi injurat; scuipi, vei fi scuipat. Insa, lucrurile devin ceva mai complicate atunci cand vine vorba de comunitati mai mari si de relatia acestora cu mandatarii lor politici. Cu atat mai mult in cazul comunitatilor autohtone, caracterizate prin obedienta, atomizarea intereselor si pacifism crestinesc.
Asupra „corpului” social romanesc, trecerea timpului si a diferitelor regimuri politice a lasat rani extrem de adanci, aproape letale. Este suficient sa aruncam o privire asupra destinului dramatic ce a caracterizat ultimele doua sau trei generatii, pentru a intelege dimensiunile reale ale traumei. Pentru generatia bunicilor nostri, cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea a debutat abrupt, prin decapitarea vechii elite politice, culturale, economice si militare. Au fost sterse din istorie blazoanele marilor familii, averile acumulate cinstit prin efortul mai multor generatii si o intreaga filosofie de viata – bazata pe pilonii liberei initiative, meritocratiei, proprietatii private si liberei concurente – locul lor fiind ocupat de tezele uniformizarii, inregimentarii schizoide, reeducarii si servilismului gretos.
Trecerea de la regimul „burghezo-mosieresc” la regimul tovarasesc a presupus, pentru multi dintre bunicii nostri, un efort de readaptare vecin cu alienarea. Recalibrarea axiologica a fost totala – luptand in transee pentru Rege si Tara pana in anul 1945, luptand pentru supravietuire in inchisorile comuniste dupa aceasta data; proprietari de pamant pana in anii 1949-1962, C.A.P.-isti dupa aceasta data; harnici si muncitori pentru prosperitatea familiei lor pana la colectivizare, heirupisti dupa; iubitori de Dumnezeu si traditii pana la venirea comunistilor, invatati in spiritul anacronismului acestora, dupa; demni si mandri pana la primul val al epurarilor, circumspecti si neincrezatori, dupa.
Preluand din mers datele referentiale ale omului nou, invatand din experienta hristica a rezistentei anticomuniste si asteptand zadarnic o noua „debarcare” a Aliatilor, generatia parintilor nostri a acceptat fara nicio minima opozitie statutul de generatie a „cadrelor cu dosarul sanatos”. In acest caz, procesul de „lepadare de sine” a fost total. Modificarile intervenite la nivel socio-profesional si la nivelul stilului de viata au fost radicale, mergand pana la estomparea sau chiar stergerea unor elemente identitare. Translarea brutala din universul rural in habitatul urban (dictata strict de interesul de partid al consolidarii demografice a clasei proletare), integrarea fortata in ritmul profesional dictat de principiul „noi ne facem ca muncim, voi va faceti ca platiti”, acomodarea greoaie cu vecinatatile amalgamate din blocurile de apartamente, „firescul” cu care propria opinie si propria judecata au fost abolite, excesul de zel al turnatorilor din fiecare subcolectiv, din fiecare familie, valorificarea Libertatii exclusiv prin intermediul undelor radio, cu paturile trase peste cap, ascultand Europa Libera, toate acestea constituie repere importante ale acestui adevarat transplant de identitate.
Ce-o fi fost in sufletul parintilor nostri in decembrie 1989, atunci cand fostii securisti si fostii lideri ai P.C.R. au inceput procesul de privatizare a comunismului, numai bunul Dumnezeu stie. Afirm acest lucru, luand in calcul indelungatul proces de dedublare a personalitatii la care au fost supusi in perioada comunista. Multi dintre ei au iesit atunci in strada strigand „Jos comunismul” si „Libertate”, uitand ca doar cu cateva zile inainte erau parte a sistemului, neglijand faptul ca cerneala inca nu se uscase pe ultima nota informativa predata „securistului”. Mimam Libertatea, mimam Credinta, ne facem ca traim. (va urma)
prof.dr. Alin Popa
