Boierii de la asociatie

Nu stiu cum sunt altii, dar eu nu uit. Nu uit si ma bucur daca pot fi de folos, impartasind si altora din putinul pe care il stiu. Cu multi ani in urma, ne trimitea seful redactiei in toate orasele din judet, cu autobuzul, cu o ocazie, cum putea fiecare. Nu-l interesa, trebuia sa ajungem, conform planificarii, la locul stabilit. Subiectul era asociatiile de locatari si datoriile catre furnizori. De ce nu platesc oamenii serviciile de care beneficiaza. Subiectul era unul general, valabil pentru toate localitatile, insa conducerea redactiei dorea sa aducem noutati, initiative, cazuri dramatice, solutii, sa stam de vorba cu oameni, cu familii, cu cei care raspundeau, erau platiti pentru aceste servicii. Nu cunoasteam Onestiul decat din poze, din vederi colorate pe care le gaseai la chioscurile pentru presa sau de la vanzatorii ambulanti. Imi amintesc ca singura ilustratie era cu hotelul Trotus, vazut din departare, care domina orasul. Am luat la picior strazile, blocurile, asociatiile. Nimic deosebit, datorii aveau toate, oamenii nu aveau bani, era inflatia de prin ‘92-‘93 sau poate prin ‘96. Actualul Termon avea de incasat sume uriase de la beneficiari si tot sista apa rece, apa calda. Cand era sa ratam subiectul, am nimerit intr-un bloc unde, la parter, doi oameni si o masuta. Nici vorba de sediul vreunei asociatii. Ajunsi la capatul rabdarii si al puterii, presedintele unei asociatii si casierul se instalasera la scara blocului si isi asteptau clientii. Venea omul de la munca, de la concert, de la alimentara, il luau in primire cei doi cerberi: mai nea Vasile, ai de dat la intretinere doua milioane, ce se intampla, faci de rusine blocul, vecinii. Era pentru noi o noutate, in disperare de cauza, cei de la asociatie au hotarat sa mearga de la bloc la bloc, de la scara la scara pentru a colecta banii. De rusine, de nevoie, datornicul scotea banii sau o parte din bani. Initiativa a fost preluata si de alte asociatii si treaba a mers cativa ani. Nu mai stiu acum ce se mai intampla, insa mi-am adus aminte de aceasta intamplare cand am vazut la un post de televiziune doi presedinti de asociatii din Bacau suparati nevoie mare ca cetatenii nu platesc si furnizorul inchide robinetul. Suparati tare, rau de tot, de parca picasera din Luna. S-au facut boieri, sunt boieri, au indemnizatie consistenta, dar nu-si misca fundul de pe scaun, el este presedinte doar la birou, cu fotoliul pe post de functie. Contabilizeaza, intocmeste situatii, tipa la clienti, ridica din sprancene cand ii ceri ceva. El este functionarul model. Inchide si deschide usa, aprinde si inchide lumina, taie un chitantier, la atat se reduc obligatiile lui. Habar nu are unde sunt strazile, blocurile, unde stau cei care au datorii. De ce ? Nu face un pas din birou. El asteapta, ca la Finantele Publice. Pentru ce ii platim? De ce imi vine pe tabel suma de plata la rubrica Servicii, plati comune? Stau si vegeteaza, rumeni in obraji, preocupati, importanti, ca vataful din satul meu din anii ’50. Doamne fereste sa se deplaseze la vreun bloc, ii cad galoanele sau, mai plastic, ii cad outele, cum imi zicea o vecina. De ce nu-si ia masuta si sa se plimbe zilnic pe la blocuri, pe la scari, sa stea de vorba cu oamenii, poate unii chiar ar putea plati dar nu au timp. Sa justifice milioanele pe care singuri si le-au stabilit drept recompensa pentru cadutul post de sef la asociatie. Mi-a ramas in minte initiativa celor de la Onesti.