De o bucata de vreme, la stirile de dimineata aflam ce alta categorie sociala a mai iesit în strada. Au fost profesorii, medicii, personalul de la cadastru, politistii comunitari, si urmeaza alti oameni, pentru ca nemultumirile curg suvoi si dialogul surzilor continua. Auzind tot timpul de strada, în minte mi-au revenit cateva scene dintr-un faimos film al neorealismului italian, La Strada, creatie a inegalabilului Fellini. Filmul deapana povestea tragica a micutei si neajutoratei Gelsomina si a brutalului circar Zampano. Gelsomina arata jalnic, ca un Charlot feminin, e o masca a nevinovatiei si neputintei dureroase, în timp ce uriasul cu lanturi pe piept o exploateaza plin de cruzime. Strigatul ei, “E arrivato Zampano!”, îmi suna si acum în urechi, ca si sfasietoarele sunete din trompeta la care se chinuia sa execute un numar spectaculos, ca sa atraga multimea si sa castige niste amarati de bani, aruncati din mila. Si m-am gandit ca, în vremurile noastre de circ fara paine, Gelsomina a devenit un personaj colectiv, întruchipandu-i pe oamenii care au ajuns victimele nedreptatii, ale abuzurilor de tot felul. Disperarea îi scoate pe cei mai multi în strada, pentru ca saracia creste endemic si nesiguranta vietii a atins cote alarmante. Peisajul e dezolant, iar contrastele lui sunt naucitoare. În timp ce tot mai multi oameni traiesc la limita subzistentei, altii îsi afiseaza ostentativ o buna-stare de prost gust. Mai nou, prin tabloide, pe langa vedetutele de polistiren, stupide, stridente si fara niciun Dumnezeu, pot fi vazute si poze cu preoti dotati cu niste super masini, sfidand prin asta orice minima decenta. Tocmai ei, care trebuie sa propavaduiasca dreapta cale, cumpatarea în toate, modestia, împacarea cu soarta, umilinta. Ce te mai poate mira? Daca si ce-i spui duhovnicului ajunge sa tina pagina de ziar cu stiri de senzatie, înseamna ca lucrurile au luat-o rau de tot la vale. La noi, viata în comun e ca un confesional public, secretul fiind inimaginabil si intimitatea, inexistenta. Traim într-o tragi-comedie fara sfarsit, cu tot mai numeroase elemente, efecte grotesti, si în care catharsisul nu se produce. Cineva, care s-a salvat din filmul asta prost (cu toate bobinele încurcate), emigrand din Romania de un numar buni de ani, spunea ca tara asta te caleste, te învata cu greul si te ajuta sa rezisti în conditii dure, sa reusesti pe alte meleaguri. Daca alegi sa ramai, ai de-a face mereu cu cate un Zampano, strigi “e arrivato Zampano”, si circul merge mai departe.