Ziua Educatiei Nonformale a propus elevilor Scolii cu clasele I-VIII din Caiuti realizarea unor activitati diverse, care s-au inscris in cadrul a mai multe actiuni, pornite ca “intr-o provocare colorata”. Inainte de a participa la atelierele de pictura, quilling, karaoke, indemnul adresat elevilor de catre coordonatoarea acestui sir de actiuni, profesor invatamânt primar Gabriela Tosa, a fost unul cum nu se poate mai mobilizator: „Te-ai gândit vreodata ce ai putea sa faci cu toate fâsiile de hârtie si cu sticla pe care adesea esti tentat sa le arunci? Fiind o persoana activa, vrei sa incerci ca sa aduci o schimbare pozitiva in comunitate? Te invatam cum iti poti folosi creativitatea, indemânarea, fantezia prin imbinarea matematicii si a geometriei intr-o atmosfera relaxanta, realizându-ti astfel propriile tale cadouri personalizate. Daca vrei sa iti ocupi timpul liber cu ceva constructiv, sa inveti ca sa transformi o banala bucata de hârtie intr-o opera de arta poti descoperi o noua lume, o lume de vis intr-o foaie de hârtie colorata la Atelierul de creativitate a nonformalilor, de la Biblioteca Comunala Caiuti, pentru ca nonformalul merita sa fie si in comunitatea ta!”
Demn de remarcat este faptul ca aceste activitati (pictura, quilling, karaoke) dezvolta o serie de calitati morale ca rabdarea, indemânarea, harnicia, imaginatia creatoare, dragostea fata de natura si contribuie la dezvoltarea de aptitudini si capacitati intelectuale precum indemânarea manuala si ingeniozitatea.
Promovarea educatiei nonformale prin exemple de bune practici a imbracat la Caiuti intr-o frumoasa zi de toamna si manifestari inedite. Astfel, de-a lungul drumului national Onesti – Adjud, ce strabate comuna, mai bine de 100 de elevi si prescolari din localitate s-au insiruit iar din literele pe care elevii le-au aratat trecatorilor s-a inchegat mesajul „Oricine poate invata oricând, tot timpul!”. Rolul transmiterii acestui mesaj a fost de a atrage privirile a cât mai multor trecatori, pentru ca acestia sa inteleaga ca pentru educatie este oricând timp. Sala de spectacole „Zoe Rosetti”, ce are inscrise pe fronspiciu cuvintele lui D. Gusti „activitatile culturale trebuie inchinate insanatosirii, inaltarii si innobilarii satului”, a gazduit un frumos program artistic sustinut de catre elevii Scolii Caiuti. In timp ce Bianca Damian si Andreea Durlan au interpretat mai multe melodii, frenezia jocului i-a cucerit pe participantii la spectacol. Interpretarea unor dansuri populare din zona, in localitate fiintând si Ansamblul artistic „Calutul” condus de coregraful onestean Francisc Enasel, ce a pus in valoare bogatul tezaur al folclorului local, a aratat faptul ca elevii Scolii Caiuti prin astfel de momente nu sunt numai la primii pasi de dans pe scena (cu care sunt obisnuiti si nu au emotii). Ei sunt si la primii lor pasi in viata iar viitorul acestei asezari trotusene este unul promitator, prin faptul ca elevii au o mare dragoste pentru pastrarea traditiilor si interpretarea dansurilor populare. Activitatea s-a incheiat intr-un iures al bucuriei, imortalizat in sclipirile aparatelor de fotografiat. „Scopul acestor actiuni educative este de a face cunoscut comunitatii faptul ca prin atelierele de lucru elevii si prescolarii isi pot dezvolta abilitatile de viata prin indemânare si creativitate, prin comunicare si interrelationare, cât si educarea gustului artistic. Impaturind sau rasucind o bucata de hârtie, imbinând matematica cu geometria intr-un mod inovativ, intr-o atmosfera relaxanta si prin alte exemple de bune practici aratam ca invatarea se face pe tot parcursul vietii.. Prin aceste activitati se formeaza elevi si oameni activi, este stimulat potentialul creativ si se formeaza priceperile. Antrenarea prescolarilor si elevilor in activitati care sa le placa, posibilitatea lor de a lucra si comunica intr-o echipa, de dese ori multiculturala, duc la cunoasterea unei diversitati culturale, la un schimb de experienta intre vârste printr-o educatie interculturala nonformala dar si la promovarea voluntariatului activ si eficient”, ne-a mai declarat Gabriela Tosa. Alaturi de ea au fost si cadrele didactice Liliana Danila, Marinela Luncanu, Carmen Antohi, Claudia Leon, Gina Gabara, Gabriela Stânga, Sofia Toflea, Ramona Martin, Mihaela Stanciu (mediator) si Marinela Tudor (bibliotecar). Mentionam ca evenimentul a fost implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile si a avut ca deziderate implicarea, efortul comun si voluntariatul celor de la 6 la… 70 de ani.
Ion Moraru
#3 : 02/11/2012, 23:02
#2 : 18/10/2012, 18:28
#1 : 18/10/2012, 17:57








