Resita – “capitala” Banatului montan – a gazduit editia 2010 a Campionatelor Nationale de Gimnastica ale Maestilor, competitie la care a participat si gimnasta Diana Chelaru, legitimata la CSM Onesti. La intrecerile disputate in “Polivalenta” resiteana, gimnasta Diana Chelaru (care se pregateste la Deva, cu antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang), a reusit performanta cuceririi a doua medalii de argint. La individual compus ea s-a clasat pe locul 2 cu 56,700 puncte, fiind intrecuta de Ana Porgras (Farul Constanta), care a totalizat 57,800 puncte, in timp ce Amelia Recea (de la Cetate 1 Deva) s-a clasat pe locul 3 cu 56,650 puncte. A doua medalie de argint gimnasta onesteana Diana Chelaru a cucerit-o in proba de la sol, obtinand 14,575 puncte, invingatoare, pe primul loc, fiind Sandra Izbasa (de la Steaua Bucuresti), cu 14,950 puncte. In aceasta proba Diana Chelaru a intrecut-o la punctaj pe Ana Porgras, care s-a clasat pe locul 3 cu 14,300 puncte. Mentionam ca gimnasta de la CSM Onesti a fost aproape de cucerirea unei medalii si la sarituri, dar dupa prima saritura executata foarte bine la cea de-a doua “nu a iesit” pasul si a atins aparatul. Cu 13,625 puncte Diana Chelaru s-a clasat pe locul 5 la paralele (proba ce a fost castigata de Amalia Racea – de la Cetate 1 Deva). In intrecerea pe echipe de la Campionatele nationale de gimnastica ale maestrilor pe primul loc s-a clasat Clubul Cetate 1 Deva iar pe locul 2 – Dinamo Bucuresti (la feminin) si Dinamo Bucuresti, pe primul loc iar LPS – CSM Bistrita pe locul 2, la masculin. La Resita, in paralel cu competitia mentionata s-au desfasurat si Campionatele nationale de gimnastica (la categoria maestri) pentru sperante. Aceasta intrecere sportiva a avut castigatoare pe doua gimnaste dinamoviste, aflate in ascensiune de forma: Larisa Iordache (locul 1 cu 58,400 puncte) si Diana Bulimar (locul 2 cu 54,750 puncte). Dupa cum am aflat de la CSM Onesti, in calendarul competitional international al celor mai bune gimnaste ale Romaniei (care de 5 luni sunt pregatite de antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang), figureaza desfasurarea Cupei Mondiale de Gimnastica (la Ostrava, in Cehia in zilele de 25-26 septembrie) si Campionatul Mondial de Gimnastica, ce va avea loc la Rotterdam – Olanda in zilele de 23-24 octombrie. Demn de mentionat este faptul ca o competitie nationala de gimnastica se va desfasura in zilele de 3-5 noiembrie in Bacau, aici fiind programate Campionatele Nationale Individuale de Gimnastica (juniori).