Dupa o “preumblare prin zona”, in cautarea unei adrese, urcand scarile unui bloc din centrul municipiului Onesti, am reusit “sa fim aproape” pentru a rememora personalitatea inginerului Tiberiu Spataru (trecut la cele vesnice in urma cu un an!) Intalnind chipul plin de durere al sotiei acestuia – Marinela Spataru, in holul de la intrarea in apartament parca au frematat vorbele regretatului poet basarabean Grigore Vieru – “Ochii sunt doi si sunt tristi, d-apoi inima, care e singura!” In stralucirea luminii puternice, a miezului verii, vaduva inginerului Tiberiu Spataru s-a destainuit: “Se implineste un an de cand bunul meu sot a plecat, lasand in urma lui un rau de lacrimi si o inima zdrobita! El s-a nascut in anul 1935, in ianuarie, intr-o comuna aproape uitata de lume, la Homocea, in jud. Vrancea. Facea parte dintr-o familie cu 7 (sapte) copii, avand niste parinti deosebiti, care din putinul lor , i-a ingrijit cu multa, multa dragoste. Mama sa, Adita, era fiica de dascal iar tatal – Gheorghe, un bun gospodar. In Homocea, la acea vreme nu era scoala si Tiberiu timp de sapte ani a strabatut pe jos un drum de 4 kilometri pentru a ajunge la Lespezi, unde a urmat cursurile scolare. Deosebindu-se de ceilalti copii prin talentul si cunostintele sale, la absolvirea celor sapte clase primare s-a inscris la un liceu de la Focsani. Acest liceu l-a terminat cu media 10 si drumurile vietii l-au purtat la Iasi, unde a urmat Facultatea de constructii a Politehnicii”.
Chipul stralucitor al inginerului Tiberiu Spataru “priveste” din multe fotografii care “dau suflet” incaperilor apartamentului si atunci “sirul povestii” ajunge la clipele cand acesta a devenit onestean, in anii in care Onestiul era un intins santier… “Dupa terminarea facultatii, in anul 1961, Tiberiu a fost repartizat la Onesti ca inginer stagiar. S-a implicat mult in constructii, in dezvoltarea orasului iar munca sa a fost foarte apreciata! Din inginer stagiar a devenit directorul Trustului de Constructii Industriale Onesti, intreprindere pe care a condus-o timp de 40 de ani!”- … se aude firul povestii, pentru a ne putea bucura si de retrairea altor clipe de viata mentionate de Marinela Spataru:” In anul 1962 m-a cunoscut pe mine… Eu fiind fiica de preot, nu s-a decis asa usor familia sa… Mama sa, Adita a fost cel mai mult aproape de mine, ea purtand in sufletul ei o credinta nemarginita! S-a bucurat de cunostinta noastra, de faptul ca baiatul ei se casatoreste cu o fata de preot! In cei 60 de ani ai casniciei familia Tiberiu si Marinela Spataru, formata pe un postament solid de cinste, iubire si corectitudine, a trecut prin toate bucuriile si necazurile vietii! In toti acesti ani nu ne-am facut averuri, n-am avut vile si nici elicoptere ci ne-am bucurat de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu! De doi copii, o fata si un baiat … Manuela si Razvan… Dupa indicatiile tatalui sau Razvan a facut cursurile aceleiasi facultati a Politehnicii iesene unde a invatat si sotul meu, care se mandrea ca fiul sau i-a urmat toate indicatiile! Fata, Manuela, s-a casatorit si a dat nastere la trei copii, care, tot dupa sfaturile sotului meu, au urmat institutii de invatamant superior. Baiatul sau, Valentin, a absolvit doua facultati si acum este in anul II la doctorat! Fetele Manuelei (Adriana si Oana) au familii frumoase; Adriana este casatorita cu ing. Nicolae Gnatiuc (primarul municipiului Onesti), avand o fiica, Ariana si un baiat, Iov iar Oana (care poarta raspunderea “partii tehnice” a Spitalului Municipal Onesti), este mama fericita a unei fetite, ce va merge din toamna la scoala si a unui baietel, de peste un an. Fiul nostru, Razvan, s-a casatorit cu o inginera (Irina), care face parte dintr-o familie de carturari, ce astazi nu se mai gasesc, ai satului Obarsia… La randul sau, familia lui Razvan are o fata – Andreea, care a absolvit o facultate in Franta si s-a stabilit in aceasta tara… Toti acesti nepoti si stranepoti au fost crescuti de mine si de Tiberiu, nefacand niciodata nici cea mai mica deosebire!”
Cand naframa unei batiste se umezeste la bucuria faptului ca familia Marinelei si a lui Tiberiu Spataru (“ce au fost ca si parinti ai nepotilor si stranepotilor), este una mare si adevarata, de “pe rabojul timpului” mai auzim cateva lucruri deosebite: “Tiberiu Spataru este primul inginer pe care l-a dat tarii comuna Homocea, din jud. Vrancea. El a iubit mult oamenii acestei comunitati, ajutandu-i ca sa se califice in diverse meserii din constructii si pretuirea vrancenilor s-a materializat in daruirea titlului de «Cetatean de onoare» a comunei Homocea”.
Cu un oftat lung – asemeni durerii impartasite in cuvintele scrise de Octavian Paler “greu este de cel care deschide usa camerei sale si «buna seara» nu are cui spune!», Marinela Spataru isi stie “calauza” sa rostind: “Eu nu te voi uita niciodata, Tiberiu! Degeaba astept… tu nu mai vii! Dar, poate, drumurile noastre se vor reintalni! Sa te odihnesti in pace!” Tot Octavian Paler scria ca “singuratatea musca uneori si din inima” dar in frumusetea clara a zilelor de vara, a neostoitului timp “ce isi vede de drum”, incaperile apartamentului familiei inginerului Tiberiu Spataru sunt luminoase, fiind strabatute de chipul sau neuitat.
Ion Moraru
