In memoriam Vicentiu Ghioldum

O zi, o viata, un oras…

Nu stiu daca isi mai aduce cineva aminte de Vicentiu
Nu stiu daca isi mai aduce cineva aminte de Vicentiu Ghioldum, personaj controversat in perioada comunista. S-a nascut la Onesti, in ziua de 9 aprilie, nasterea sa fiind inregistrata la data de 15 aprilie 1944. A parasit aceasta lume, prea putin primitoare pentru el, in ziua de 11 iunie 1995, dupa o indelungata suferinta.

Rugul si clipa
Ieri mi s-a spus un blestem
de care numai poetii se tem.

Aruncati de o goana ireversibila,
undeva intr-o arsa oaza posibila

Mai multe ruguri dar mai departe
Doua sau una sau nici o moarte

Numai Vicentiu Ghioldum
(nume sub care plansem, nu sezum)

Sa-ncerce clepsidrei sa-i fure
Clipa pe care nu poate s-o-ndure.
Vicentiu Ghioldum

Da, Vicentiu Ghioldum, asa cum marturiseste in una din scrierile sale, a avut norocul sa se nasca in Onesti. A iubit mult acest oras, a avut o contributie importanta la viata lui culturala si a suferit pentru fiecare mutilare a lui. Ar fi nedrept sa nu redau aici, acum, una din cele mai dureroase scrieri ale lui, pastrate in manuscris si care nu a fost publicata niciodata:

Puntile adevarului

Am avut norocul sa ma nasc la Onesti.
Acolo unde nimeni nu-mi spune dumneavoastra.
Am privit sansa si intamplarea cu lumina lumii, ca pe cea mai mare izbanda a destinului meu. Am fost o clipa consatean cu Stefan cel Mare. Din pacate, prea putin! Au venit buldozerele care m-au trezit in cel mai mare santier al socialismului din Romania. Hei – rup!
Au urmat muzicile adolescentei mele “Rasuna valea”, “Macarale” samd.
Au cazut, rand pe rand, uliti si strazi, case si repere, amintiri, sensibilitati, constiinte si puntile spre adevar. S-a mers destul de repede. Se pare ca ideea cu demolarea avea radacini mai adanci.
Din Onesti trebuia sa nu mai ramana nimic. Si n-a mai ramas!
Nici macar onestenii, stramutati in tragica lor stramutare, n-au mai ramas.
Si incetul cu incetul, a rasarit cazarma. Una bine chibzuita, cu soda, polimeri si altele. O cazarma unde nu se mai putea intampla nimic. Doar lacrima grea a Perchiului.
Asa sa fi fost?
Dar, sunt onestean si ceva nu-mi da pace.
Vicentiu Ghioldum

El a privit evenimentele din decembrie1989 cu o oarecare indoiala dar si cu multa speranta, in ideea ca zapada va acopri tot raul ce se abatuse peste popor. Dovada este ultima poezie cu care incheie volumul “Oaza posibila” – singura lui carte – publicata la Editura “Litera” in 1990.

Starea vremii

Fulgi de nea si fulgi de foc
Au acum dreptul la viata,
La vazduh si la noroc….

Daca ochiul meu cernit
Are dreptul sa mai cearna,
Fulgi albastri, ca de fulger,
Au si ei dreptul la iarna.

Ninge cu desavarsire

In perioada de dupa 1989, daca ar fi trait mai mult Vicentiu Ghioldum poate ca ar fi fost mai usor acceptat de societate sau, macar sa zicem, mai inteles.
Exista in Calendarul crestin – ortodox ziua de 11 noiembrie, inchinata mai multor sfinti, de care poate, nici nu prea s-a auzit: Sfantul Mare Mucenic Mina, Sfantul Mucenic Victor, Vichentie si Stefanida, Sfantul Cuvios Teodor Studitu. Vicentiu Ghioldum tinea mult la aceasta zi, chiar daca in calendar nu era insemnata nici macar cu o cruce neagra… Era felul lui de a fi, de a-si gasi o identitate, o recunoastere. Lui, in aceasta zi sa-i redam identitatea, sa-l recunoastem:

Aprinderea lacrimei

Pentru ca in urma noastra
nu mai vrem pulberea, cancerul
Pentru anii pierduti – visare de sare
Pentru cele ce-au fost si mai sunt,
Pentru mortii de vii ai acestui pamant,

cu ochii striviti aprindem o lacrima

Pentru ca ultimul nostru cuvant a fost: liniste
Pentru ca vrem sa scriem nu doua, nu trei
ci o singura carte
Pentru ca noi nu ne-am descurcat in viata
Pentru ca nu ne-am descurcat nici in moarte,
cu ochii striviti aprindem o lacrima.
Vicentiu Ghioldum

Iar noi asistam in ultimii ani, cu durere si jale, la a doua mutilare a orasului. Perchiul continua sa lacrimeze… Maria Axinte