Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti si-a deschis “anul cultural” 2015 – 2016 cu o expozitie de “icoane de vatra” dedicata Sarbatorii Nasterii Fecioarei Maria. Lucrarile expuse pe holul principal al bibliotecii apartin inginerului Dorel Balaita, de la SC Chimcomplex SA Borzesti, care a mai minunat iubitorii arta sacra din municipiul Onesti si din imprejurimi cu expozitii deosebite. Dincolo de faptul ca autorul acestor icoane de vatra “a lasat Bacaul pentru municipiul Onesti” (el fiind nascut in 1968 in orasul lui Bacovia, unde a urmat cursurile Colegiului National “Vasile Alecsandri” si Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iasi iar din iunie 1995 se afla pe plaiurile onestene), este de remarcat perseverenta sa de a ne arata tot ceea ce munceste in “pantheonul artei”. Dorind ca sa ne familiarizeze cu lucrarile expuse la biblioteca onesteana ing. Dorel Balaita a mentionat:” Icoana de vatrã este una dintre cele mai vechi marturii iconografice de credinta ortodoxa ale neamului romanesc. Traditia acestor icoane vine de la primii crestini din zona Carpatilor, de pe vremea romanilor. In acele timpuri, din cauza prigoanelor, taranii ar fi avut obiceiul sa ascunda o bucata de lemn in hornul casei, in asa fel incat nimeni sa nu o gaseasca, pe care era scrijelit chipul unui sfant, ca semn sacru si marturie a faptului ca acolo locuiau crestini. Icoanele de vatra aveau rol de protectie a caselor taranesti si erau lucrate de mesterii cruceri, cu scopul de a fi asezate pe horn sau in interiorul acestuia, deoarece se credea ca pe acolo puteau patrunde duhurile rele. Pentru taranul roman, icoanele de vatra au reprezentat adevarate «zavoare» impotriva spiritelor malefice. Acest inestimabil tezaur spiritual autohton insumeaza in prezent mai putin de 50 de exemplare originale, raspandite prin muzeele tarii si prin colectii particulare. Cele mai vechi “icoane de vatra” care se gasesc in colectiile particulare sau publice nu au fost confectionate mai inainte de mijlocul secolului al XVIII – lea. Dar conceptia, executia si utilizarea lor arata, fara nici o indoiala, ca ele au fost folosite si cu mult mai inainte. «Icoanele de vatra» erau confectionate din lemn dens, dintr-o esenta «tare» (fag, stejar) si erau decorate prin cioplire, sculptare si incizare. Forma placilor de lemn pe care erau executate icoanele de vatra era cel mai adesea de sectiune patrulatera. Sunt cunoscute insa si forme asemanatoare cu cele ale pristornicelor precum si altele in care, prin traforare se executa un plus de decorare. Motivele decoratiei erau copiate – destul de sumar – dupa icoane pictate pe lemn sau pe sticla, sau dupa unele gravuri. In timpuri mai indepartate, motivul multor decoratii, desigur, a fost compus si fara a se fi folosit un model. Exemplele numeroase de la icoanele pictate pe sticla stau si ele marturie in acest sens. In toate cazurile, impresia de forta, har artistic si simplitate de inceput de lume este nu numai fascinanta, ea confera pieselor respective si un farmec deosebit, in afara pretioaselor informatii despre lumea satului romanesc, care ajung, peste multe secole, la noi”. Referindu-se la “arealul” geografic in care pot fi intalnite asemenea icoane si dand si alte amanunte in privinta acestora ing. Dorel Balaita a mentionat:” ele au fost realizate si au avut o prezenta mai mare in gospodariile taranesti din sudul subcarpatic al tarii, in zone precum Oltenia, Arges, Dolj, Gorj, Teleorman sau Prahova. La unele «icoane de vatra» decorarea se limita la incizare, la altele insa, a fost continuata prin pictare, cu culori tempera, cu sau fara fixare cu un verniu, sau, mai tarziu, culori de ulei. Uneori au fost utilizate numai culori de apa realizate cu pigmenti foarte rezistenti. Numarul culorilor folosite era redus (doua, trei, cel mult patru) si erau vii, neamestecate. Adesea contururile erau subliniate cu culoare neagra. In privinta decorului existau diferite tipuri. Primele «icoane de vatrã», probabil, cã aveau reprezentate diverse simboluri crestine: pestele, o simplã cruce, un inger, un sfant etc. Mai apoi decorul a devenit mai elaborat: chipurile mai multor sfinti pe aceeasi icoanã, scene biblice, registre mici in care erau marcate diferite etape ale vietii unui sfant («praznicar») sau ale lui Iisus. In general, decorarea acestor icoane se executa pe o singura fata. Dar sunt cunoscute si unele exemplare decorate pe ambele fete, ca si pristornicele. Multe «icoane de vatra» aveau si inscriptii, insã de cele mai multe ori, inscriptiile sunt fie greu de descifrat, fie ilizibile. Situatia respectiva aparea ca urmare a faptului ca ele erau copiate in mod repetat, de catre unii dintre artizanii satului romanesc care nu stiau sa scrie si sa citeasca. Astfel, la fiecare recopiere, apareau alte «contributii» ale celui care lucra piesa. De aceea, dupa multe copieri, intreaga inscriptie devenea, adesea, partial sau complet de neinteles”. Intrebat “ce il mana in lupta, pentru a da noi frumuseti cioplite si lucrate prin diferite tehnici in lemn”, sculptorul – artizan a amintit un adevar pe care il vedem la tot pasul: “lumea in care traim este invadata de kitsch. Eu vin cu lucruri autentice ! Sunt putini cei care mai fac «icoane pe vatra» si am vrut sa nu le las sa moara! Este si o invitatie pentru cei care au pasiunea cioplitului in lemn,pentru a face astfel de obiecte!” Ing. Dorel Balaita a marturisit cu tristete ca “odata cu timpul « icoanele de vatra» au inceput sa dispara din interiorul locuintei taranesti. Unul din motivele care au facut ca aceste icoane sa nu mai fie folosite este faptul ca deschiderea cosurilor de soba – folosite din ce in ce mai mult in ultimii 150 de ani – este apreciabil mai mica decat a hornului vetrei casei traditionale romanesti iar sobele respective se inchid totdeauna cu o usa care se zavoreste. Aceasta diminueaza apreciabil credinta existentei unei cai de acces nevazute, un posibil drum de patrundere in casa a duhurile rele. Insa si anumite mutatii referitoare la conceptia despre lume si viata, aparute in viata satului, au dus si ele la diminuarea interesului pentru acest tip de icoane. Un alt motiv ar fi si faptul ca ele nu erau considerate la fel de «frumoase» si nici nu erau atat de ieftine ca acele cromolitografii sau gravuri cu subiecte religioase si de serie mare care au inundat satul romanesc, cam din cea de-a doua jumatate a secolului a XIX-lea, inlocuind intr-o proportie apreciabila si icoanele pictate pe lemn sau pe sticla. Chiar daca aceste «icoane de vatra» nu mai sunt folosite in interiorul locuintei taranesti, ele constituie marturii emotionante si rare ale unei lumi si a unui mod de gandire si sunt dovezi incontestabile ale credintei crestin ortodoxe a poporului roman”.
Tenacitatea “alergatorului de cursa lunga”
Mesajul inginerului-sculptor Dorel Balaita a fost apreciat de catre cei prezenti la vernisajul expozitiei sale, bibliotecara Doina Bruma (ce a fost si acum o gazda foarte activa la acest eveniment) tinand sa evidentieze faptul ca “este o provocare dar si «o lupta» de a aduce in lumina autenticul artei noastre populare cu aceasta lume, ce este mai plina de adevarurile vietii. Cat mai sunt oameni plini de tenacitate ca inginerul Dorel Balaita nu este totul pierdut! Este si «un efort de recuperare» sa-i inveti pe altii sa aprecieze aceste «icoane de vatra», sa vina la aceasta expozitie, ce ne incanta cu astfel de obiecte!” Format tot la institutiile politehnice un alt inginer onestean ce strabate cu succes “cararile artei” , studiind si istoria (mai noua si mai veche) a meleagurilor onestene, Gheorghe Bogza a vorbit dupa ce “a scormonit internetul» la tot ce se refera asupra «icoanelor de vatra» si a ajuns cu un lucru mai departe: la momentul taierii copacilor, din scandura carora se realizeaza astfel de minunatii. “Poetic, prin copaci seva se prelinge lin, ca un tarait de greier”, a mentionat ing. Gheorghe Bogza amintind ca dupa expozitiile “Un univers intr-o lingura” si “Omagiul Crucii” aceasta este cea de-a III a manifestare expozitionala a Dorel Balaita (toate fiind gazduite de biblioteca onesteana).”Cu ce ne va mai bucura in viitor domnul Balaita?”, a intrebat in asentimentul celor prezenti inginerul Gheorghe Bogza, gasind si un posibil raspuns :” cu opaite, blidare, lazi de zestre…” Sculptorul Nicolae Boboc (ce are atelier in orasul Targu Ocna), a subliniat faptul ca “nicaieri in lume nu este ca in Romania – aici nefiind mila fata de lemn! Eu am inceput ca sa sculptez in urma cu 40 de ani, cu un varf de coasa si marturisesc ca doborarea copacilor m-a imbatranit!” S-au auzit si voci “in apararea codrilor”, ce “ne-a dat multe semne de meditatie iar noi doar ne gandim la ce putem face in viitor pentru a putea pastra din bogatia acestora” dar si cuvinte frumoase asupra osardiei inginerului Dorel Balaita pentru realizarea acestei expozitii. Ele au fost rostite de catre subinginerul Corneliu Cristea, care a afirmat:”Este cea de-a III a frumoasa incercare prin care acest artizan, Dorel Balaita aduce lucrari de la obarsia noastra. Cu «tenacitatea alergatorului de cursa lunga» el continua sa rupa timpului fasii, fiecare din acestea putand fi o lucrare frumoasa, sa ne aduca aminte!”
Ion Moraru
