Orice fiinta umana din aceasta lume are o vocatie, o torta ce-i lumineaza existenta. Daca nu ne-o descoperim, ne cauta ea pe noi. Cheia izbanzii consta in a darui tortei flacara efortului si a afirmarii. Caci risipirea harului prefigureaza severe mustrari si judecati «pre pamant si in cer». Cu aceste convingeri profesoara Manda Teodorescu din Targu Ocna (nascuta in anul 1940), isi incearca puterile pe plan literar. Dupa un volum de proza („Camara sufletului” – 2013), revine acum cu cartea de versuri „Imparatia cuvintelor” (aparuta la Editura „Magic Print” Onesti). Nu se poate patrunde intr-un asemenea teritoriu „de necuprins”, fara a sublinia semnificatia elementului fondator al lumii, cuvantul. Poeta il socoteste chintesenta infinita de nor si ploaie, de lacrima si efort, de urcare si cadere. Zidirea si moartea sunt relative repere ale miscarii universale si eterne , in care mor si renasc civilizatii si constelatii. „Venea in Univers o energie noua… / Musca sau mangaia pe fiecare. / Si se porni in noi un zvon – / Ca freamatul izvorului ce sare / Peste pietre”. Aceasta vulcanica, vitala si generoasa viziune este servita insa in mod inegal de poemele menite s-o transfigureze. Cuvintele, in pofida polivalentei si profunzimii, devin insuficiente in absenta unui ritm interior, a unei contabilitati destinate sa ocoleasca versul liber care ni se propune. Multe poezii incep uluitor, cu o constatare inedita, socanta, bine instrunata in haina poetica, dar respiratia scurta nu le asigura constanta. Partea ultima, ingustata, dovedeste ca poeta nu patrunde total misterul enuntat. Se impune o reductie sau mai bine omogenizarea textului sub semnul poeziei adevarate. Profesoara Manda Teodorescu nu reuseste niciun moment sa-si uite conditia si multe poeme capata o incomoda tenta moralizatoare. Cateva sunt «fabule – sadea», pline de invatatura. Unui tanar si chipes chelner i se ofera de catre un scriitor o carte si el reactioneaza cu indolenta, prilej de generalizare nu tocmai justa (de multe ori generalizarea este un pacat) la tanara generatie. Doua banane dintr-o vitrina isi disputa intaietatea in fata unui pusti pofticios, dar acesta, dupa ce isi inventariaza buzunarele, pleaca mai departe. Desi o incercare de acelasi gen, „Fantana vietii”, sondeaza straturi mai adanci ale constiintei, ne intrebam daca mai suntem in aria poeziei? Apar si versuri cu incarcatura patriotica. „O tara minunata!” egaleaza fiorul declansat de Balcescu in sublima descriere a Ardealului. Toate acestea sunt excelente pentru manualul scolar si mai putin pentru poeta Manda Teodorescu, posesoare a unui alt gen de resurse lirice. Talentul, cand iese la iveala cu adevarat, este dublat de o benefica frecventare a clasicilor. Cate un acord din Cosbuc („Iubire”, „Portret”), Blaga („Inchinare”, „Destin”) ori Anton Pann („Asumare”, „Sfat”), este binevenit. Originalitatea copleseste insa aceste firesti reflexe livresti la o persoana cultivata, caci poeta detine surse sigure:”-Hai sa ne intalnim / la o cafenea, / Pe strada mare – undeva . / Sa vorbim si sa privim trecatorii / citindu-le fetele… cu sufletul”. Adevarata performanta consta in adecvata transpunere , cu un restrans uzaj metaforic, a unor sentimente capabile sa incite : tristetea limitelor noastre („Ma zbucium intr-un spatiu / Inchis, arid si gol… / Si -atunci izvor de lacrimi / Imi spala suferinta”), iubirea, cu nebanuitele ei trepte („O privire, un parfum suav, o floare / Sau… un pantof de dansatoare”), nostalgia („Ochii mei scormoneau / Luciul apei valsand… / Sa gaseasca in ea, / Imprimat in afund, / chipul fetei de ieri”), fericirea („Pe masa- in fata mea / E o… carte- si-o ceasca – / Cu cafea. / In aburul fierbinte / se joaca-n rotocoale / Surasul tau… Cuminte!”). Poeta Manda Teodorescu este adepta principiului „pantha rei” („ca si punctu-i efemer”), dar milenara imagine heraclitiana pare a se anihila („E in toate o amanare / Si parca suspendare – / De fapte si de gand… / Daca soarele s-aprinde / Si curge pe pamant”). O „Retrospectiva” evoca cele patru varste ale traiectului existential: fericirea, tineretea, asezarea si seninatatea. Anotimpurile isi schimba succesiv inelele : argintul iernii, cobaltul primaverii, safirul cerului de vara, chihlimbarul ruginiu al toamnei. Reperele au farmecul lor: „Copacii – cavaleri imbracati in culori / Aramii – / Se apleaca gratios. Si frunzele fosnesc / Ca matasea rochiilor de seara / In dans.” O pasare sprintena balerina, trimite din poemele argintii raze de soare, prilej ludic pentru eul contemplativ” – Crezi ca nu intelegea / Ca-i ascultam cu placere / Glasu-i de privighetoare? / – Ba da. Dar se / Prefacea!…” Recurent, obsedant, apare motivul zborului pe un itinerar in care „lumea trecatoare / Ce alearga dupa daruri si vorbe amagitoare” reprezinta doar un moment de ingenunchere . Voiajul aproape celest se incarca de sensuri: „Gandu-mi calatoreste / Si cantecul se naste / Pe clape de pian . / Doar SEMNUL”. Revenind la spectacolul cuvintelor, sa remarcam registrul grav:”Ne agatam de-o creanga / Si credem ca stapanim copacul” ; „Nimicurile nu sunt altceva / Decat viata mea!” sau «scherzzo», jucaus: „Cel ce nu intelege va ramane- n urma / Adunand surcele / crezand ca impleteste un gard de nuiele”; „Unul plange ca-i e greu / Altul c-a pierdut un … leu (!?)”. Degajand adevarata poezie (cu lirism, stare, viziune) de balastul care obstaculeaza revelatiile (fabulistica, educatie civica, mesaje de recunostinta), Manda Teodorescu ne poate oferi carti demne de un raft frecventat al bibliotecii.
Prof. Aristotel Pilipauteanu
Nostalgie
Asfintitul cadea,
Atingand, racorind
Valurelele argintii.
Nu aici, nici aici –
Ochii mei scormoneau
Luciul apei valsand…
Sa gaseasca in ea
Imprimat in afund,
Chipul fetei de ieri.
Pestisori de argint –
Au trecut anii mei!
Cautare
Fiorul sub tampla
Trezeste padurea.
E umblet de cerbi?
Sau ganduri
Cernute aiurea?
Manda Teodorescu
#1 : 13/06/2015, 17:31
