Ziua de 31 martie, una cu mult soare si cu o calda adiere a primaverii, in care ne-au bucurat sufletele si primele flori ale copacilor, i-a adus profesorului si poetului Dan Sandu a saizecea petala in buchetul vietii. Aniversarea l-a gasit coplesit de ganduri si idei, absorbit de straduinta ca o institutie scolara din statiunea de la poalele Nemirei sa poarte numele regretatului profesor universitar Valeriu Filimon. Un efort pe care Sandu il face de mai multi ani, impreuna cu alti oameni de cuget si spirit, de a mentine nestinsa pe valea Slanicului memoria profesorului. Valeriu Filimon a fost fiu al preotului Clement Filimon, „ziduitor” al bisericilor ortodoxe din Slanic Bai (1929) si din Slanic Cerdac (1932), activand pe vremea celui de-al doilea razboi mondial ca preot militar pe frontul de Rasarit, fiind apoi preot – maior al Regimentului de Garda Regala, pana la abdicarea Regelui Mihai din 1947, si preot civil la Biserica „Mihai Voda”, pana la stramutarea acesteia din 1985. Poetul Dan Sandu, despre profesorul universitar Valeriu Filimon: „L-am cunoscut in toamna anului 1975, la una din intrunirile Societatii literare «Relief Romanesc». Ne-am imprietenit «din prima!». Nu stiam ca-i voi fi student… si mai ales Prieten. Am descoperit cu stupoare ca avem radacini comune. Si asta explica multe. Pe vremea aceea inca merita sa fii tanar si sa plangi pe umarul unui vers… Ne-am despartit apoi… Eu ma reintorceam pe meleagurile trotusene sa fac «apostolat» la catedra, el ramanea in «turcitul» Bucuresti, sa lupte cu absurdul care ne invenina existenta. Cele 120 de scrisori cu care m-a onorat Domnia Sa stau marturie intru cele afirmate. Valeriu Filimon si-a facut un crez din a-si apara ideile cu argumente si cu credinta in Dumnezeu. S-a batut permanent cu mediocritatea care obstacula libertatea de exprimare, si-a inchinat cu pasiune si talent condeiul sau de sincer slujitor al literaturii tiparite. A fost un om de aleasa cultura, cu zilele si mai ales noptile patrunse de lumina «mierie» a cartilor care-l trudeau neostoit, asa cum copilaria «i-a impletit» solarele cosuri cu bucurii, desigur pe valea Slanicului. Cand s-a implinit sorocul, ne-a parasit in luna lui iulie 2004, murmurand ca pentru sine: «Ma incredintez dulbinei curgatoare ca unei lacrimi de potop si trupul meu mi-l pune-voi zalog pentru o zodie inalta a tarii in care am ziduit, precum Manole inrodnicind un rost al vietii mele. Voi stele, palpaiti-mi lacrimarea! De moartea unui rost inalt mi-e sete…». Aceste randuri frematand de emotie, mana tremuranda cand le asterne pe hartie se aduna ca un cantec de prieten si vin poate prea tarziu sa se transforme in lacrimi de aduceri aminte, acum cand Maitre Valerica nu mai este sa calce lut si viata lui exemplara ramane un reper pentru viitorimea chemata sa descifreze taina Poeziei, gandita ca un «extemporal» de instrainare”.
Valeriu Filimon a fost coleg la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti, intre 1952-1957, cu Nichita Stanescu, Florenta Albu, Calin Caliman, Nicolae Ciobanu, Matei Calinescu, Eugen Simion. Intre multele scrisori primite de la Filimon, Dan Sandu pastreaza si misiva in care este scris: „In potopul de nume s-a urnit si-o «chetricica» din Berzunti. Ma bucur. Va trebui sa depasesti expectativa si sa lasi unduirea ta de statornic pe sub undele celor ce unduiesc din conformism. Acolo e matca apelor tale cu sanse de spor. Timpul e nerabdator si asteapta sa devii « un bolohan in mijlocul girlei», incat sa faci dulbina dupa tine. E un indemn dureros venit din partea celui ce cu bucurie pastreaza in cugetul lui sigiliul de bronz nevatamat al increderii. «Peana, peana dintru treimea destelor» sa n-aiba a stire ce este zaporul, viitura, bulboana si cazna plutasului nefascinat de lostrita. Cand ai venit tipand pe lume erau destule pene muiate-n curcubeu, incat sa-ti ramaie si tie una pentru calimara cerului adus sub ochii deslusitori ai rostului curgerii heraclitice, pe masa de scris. Robeste-te cu adevarat vointei de a spune tainic nestiute, robeste-te frumoasei caligrafii ca samburele de mar domnesc. Taie-n fiestece despicatura a noptii cate o stea si, despartind jumatatile, sa te vezi marginas cu infinitul. Si nu uita: curcubeul bea din curgere tasnita din piatra si «peana» din cerul facut neistovire pentru scris. Asa te-am gandit si te rog sa-mi dai prilejul sa mai fac un pas in gandire. Spor la stradaniile ce ma pot si ne pot bucura – stiuti si nestiute”.
Ion Moraru
