Cu o pasiune deosebita pentru cunoasterea personalitatilor neamului românesc prof. Cristina Hanganu din Comanesti trudeste pentru a aduce in lumina viata si faptele celor care au inaltat România la valentele universalului. Profesoara comanesteanca a incredintat pentru “Onesti Expres” notatiile referitoare la oamenii de seama ridicati din mijlocul acestui popor, in timp fiind prezentati scriitori, artisti, istorici, cei care prin “orizonturile cunoasterii”, au facut ca sufletul de român sa fie singular in lume, prin trairile si izbânzile sale. “Albumul” personalitatilor este deschis cu evocarea scriitorului Marin Sorescu (nascut la 29 februarie 1936 in comuna Bulzesti, judetul Dolj – decedat la 8 decembrie 1996 in Bucuresti). El a fost un mare poet dar si dramaturg, prozator, eseist si traducator. Operele lui au fost traduse in mai mult de 20 de tari, totalizând peste 60 de carti aparute in strainatate. S-a facut remarcat si prin preocuparea pentru pictura, deschizând numeroase expozitii in tara si in strainatate. Fara a se inscrie intr-un partid politic dupa Revolutia româna din 1989, Marin Sorescu a ocupat functia de Ministru al Culturii in cadrul cabinetului Nicolae Vacaroiu ( intre 25 nov. 1993 – 5 mai 1995). Pe plan literar, Marin Sorescu debuteaza in 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii “Singur printre poeti”. Pâna la moartea sa in 1996 mai publica inca 23 de volume, devenind o figura marcanta a poeziei românesti contemporane. In 1966 primeste Premiul Uniunii Scriitorilor pentru “Poeme”, reusind sa repete aceasta performanta de inca 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numara “Tusiti” (1970), “Suflete, bun la toate” (1972), precum si ciclul de 4 volume intitulat “La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poarta acest nume. Poezia lui Sorescu acopera o zona literara larga, stilul sau ironic si degajat trezind in cititor spiritul ludic al copilariei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici (“Unde fugim de acasa?” – 1967, “Cirip-ciorap” – 1993). La moartea lui au ramas in manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal si roman. Dramaturgia lui Marin Sorescu abordeaza cu precadere tematica teatrului poetico-parabolic in trilogia “Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele “Iona”, “Paracliserul” si “Matca”. Uneori autorul abordeaza fie teatrul contemporan in “Exista nervi” sau teatrul istoric in “A treia teapa”, sau scrie o serie de comedii cum ar fi “Raceala” sau “Varul Shakespeare”, al caror mobil este chiar ironia muscatoare, imprumutata din lirica soresciana. A fost ca un adevarat “cautator de aur” pentru literatura româna. Desi ramasa in umbra capodoperelor lirice si dramatice, proza soresciana este una dintre cele mai viguroase din literatura noastra. “Viziunea vizuinii” si, mai ales, “Trei dinti din fata” sunt doua din romanele sale cele mai reprezentative. Scriitorul Marin Sorescu a fost unul care a primit numeroase distinctii, cum sunt: Premiul Academiei Române (1968, 1977), Medalia de aur pentru poezie “Napoli ospite” (Italia, 1970), Premiul Academiei Române pentru dramaturgie (1970), Premiul International de Poezie “Fernando Riello”, Madrid (Spania, 1983), Premiul Herder acordat de Universitatea din Viena in 1991 pentru intreaga activitate si Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de sase ori, pentru poezie, teatru si critica literara). Opera sa este compusa din numeroase volume, intre care amintim: “Singur printre poeti”, “Iona”, “ Tineretea lui Don Quijote”, “Teoria Sferelor de Influenta”, “ Paraclisierul”, “Tusiti”, “Suflete, bun la toate”, “La Lilieci”, “Astfel”, “Ocolul Infinitului mic pornind de la nimic”. De asemenea, Marin Sorescu a mai scris: “Setea Muntelui de sare”, “ Descântoteca”, “Matca” (piesa in trei acte), “Starea de destin”, “Trei dinti din fata”, “Sarbatori itinerante”, “Usor cu pianul pe scari” (cronici literare), “Ecuatorul si polii”, “Poezii alese de cenzura”, “Traversarea”, “ Efectul de piramida” si altele. Iata si un “filigran” liric din creatia acestui mare poet:”Un fir de paianjen / Atârna de tavan. / Exact deasupra patului meu.// In fiecare zi observ / Cum se lasa tot mai jos./ Mi se trimite si / Scara la cer – zic, / Mi se arunca de sus.// Desi am slabit ingrozitor de mult / Sunt doar fantoma celui ce am fost / Ma gândesc ca trupul meu / Este totusi prea greu / Pentru scara asta delicata. // – Suflete, ia-o tu inainte. / Pâs! Pâs!” (Marin Sorescu – Scara la cer)
Al doilea poet prezentat de prof. Cristina Hanganu din Comanesti in aceasta rubrica este Miron Radu Paraschivescu. Nascut la 2 octombrie 1911, la Zimnicea si decedat la 17 februarie 1971, la Bucuresti, Miron Radu Paraschivescu (MRP) a fost un poet, eseist si publicist român, personalitate a orasului Valenii de Munte. Dupa studii medii si superioare de arta plastica la Cluj-Napoca si Bucuresti si dupa studii de filologie la Facultatea de Litere din Bucuresti, Miron Radu Paraschivescu desfasoara o sustinuta activitate redactionala la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, indrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea româneasca, Reporter . Criticul si istoricul literar Eugen Simion ne incredinteaza ca Miron Radu Paraschivescu, “a debutat in cercurile de avangarda si a sustinut in articole agresive radicalizarea liricii românesti”. Dupa un debut de “mare succes”, in 1941, cu “Cântice tiganesti” (cu mai multe editii “adaugite” in 1957, 1958, 1972), Miron Radu Paraschivescu mai publica si alte remarcabile volume de versuri, dintre care amintim: Laude (1953), Declaratia patetica (1960 – volum reunind poeme dintre anii 1935 si 1948), Versul liber (1965) si altele. La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar al revistei “Ramuri” din Craiova, “Povestea vorbii”, unde a publicat pe unii scriitori de avangarda (Vintila Ivanceanu, Dumitru Tepeneag, Leonid Dimov etc.) care nu erau agreati de catre revistele literare ale vremii. M.R.P. a fost casatorit de cinci ori. Permanenta stare de insurgenta a lui Miron Radu Paraschivescu pare sa isi aiba temeiul in adevarul continut / exprimat de stihurile-i: “Nu cred in libertate cât nu e-a tuturor” (Ultimele) si “Nu suntem anonimi in vesnicie” (Ultimul asediu / Tristele).
Ion Moraru
Galeria personalitatilor: Doi poeti
