Teama, infiorare si victorie

In aceste zile de decembrie se implinesc 25 de ani de la Revolutia (?!?) din 1989, prilej pentru a evoca momentele de atunci… Si nu se poate incepe decat cu evenimentele de la Timisoara, pe care scriitorul si criticul literar Tudorel Urian si le aminteste parca cu o durere amara: “Exact acum 25 de ani (pe 20 decembrie, atunci era intr-o zi de miercuri…), la Timisoara am trait cele mai infiorate clipe de fericire din viata mea. Dupa trei zile de teroare in care s-a auzit aproape non-stop rapaiala de arme automate, venise maica-mea de la paine si mi-a spus ca vorbeau oamenii ca la «Electromotor» muncitorii au fost mitraliati in sectiile de lucru, pentru ca au refuzat sa iasa sa-l sustina pe Ceausescu si ca tot asa s-ar fi intamplat la CFR. Am iesit cu frate-meu, am vazut ceva agitatie in zona depourilor si am iesit pe partea cealalta, unde tocmai venea o mare coloana de la ELBA, cu steagurile decupate, cu firma ELBA in fata, ca la defilarile de 1 mai si cu lozinci anti-Ceausescu. Ne-am alaturat ei. Spre suprinderea mea toate coloanele de militari se dadeau laoparte din calea noastra, unii se pupau cu muncitorii, primeau biscuiti si tigari de la demonstranti, faceau semnul victoriei sau doar cu ochiul, complice, de unde cu o zi inainte se spunea ca trag fara somatie in tot ce misca. In surescitarea de atunci nu m-a mirat nici asta, nici faptul ca in Piata Operei erau deja instalate microfoanele si sistemele de amplificare, nici ca toate fabricile din oras au iesit simultan cu aceleasi drapele decupate, aceleasi scandari, aceleasi bannere, nici ca soldatii din toate colturile orasului au pactizat, fara nicio defectiune cu demonstrantii. Eram beti de fericire, ratiunea si spiritul critic nu-si mai aveau rostul. Lacrimile ne siroiau pe obraz, toti gandeam la fel si am fi facut orice pentru cel din imediata apropiere. Viata isi deschidea larg portile, viitorul era al nostru… Ce visuri generoase se nasteau atunci!” Dar, dupa cum remarca Tudorel Urian, “tacerea aceea nefireasca am simtit-o la Timisora pe 17 decembrie. In noaptea care trecuse fusese sparte geamurile tuturor vitrinelor din oras… Vanzatoare cu matura strangeau cioburile in liniste deplina, nimeni nu vorbea, atmosfera de «film mut». Apoi s-a auzit muzica fanfarei militare. Un grup de militari defila cu armele la piept, urmat de fanfara militara. Militarii nu aveau armament pentru ca in momentul in care situatia s-a tensionat armau si dezarmau pistolul mitraliera. In spatele acelor militari s-a format prima coloana, care ulterior a pornit intr-o tura spre caminele studentesti si a ajuns in final la Comitetul Judetean. Daca nu ar fi fost acea parada-demonstratie de forta, greu s-ar fi coagulat masa critica”. In 20 decembrie Timisoara s-a declarat primul oras liber de comunism! Ce izbanda!
Iata ce spun si bucurestenii de momentele de cumpana de joi, 21 decembrie 1989: “Va amintiti cum era atmosfera, vremea si starea generala, cu elicoptere ce survolau cerul orasului, cetos si cu o lumina violet a unui soare bizar?… Imbatati de fericire ca Ceausescu fugise iar armata «era cu noi», ne-am dus la parinti. Mama, femeie inteligenta, se uita oarecum cu mila in jur si mi-a zis: «securistii n-o sa lase puterea din mana niciodata, sau macar fara sa se lupte». Am zis ca nu vor indrazni, dupa crimele de la Timisoara, o lume intreaga este cu ochii pe ei! Si ce au mai indraznit? Ce plan diabolic, cu teroristi «inventati», au pus la cale si au mai omorat 1000 de oameni!”, mentioneaza pe o retea de socializare Daniela D. in timp ce un tanar bucurestean (Andrei M.) a notat:”In dimineata de 22 decembrie 1989, deja vremea incepuse sa se schimbe… Dimineata a fost mai rece si ceata mai deasa si trecand cu troleibutul prin zona Universitatii, m-a surprins linistea care era amestecata cu ceata cleioasa, ce facea ca totul sa para ireal. Oamenii de la salubritate munceau din greu curatind zona. Toti stiam ca ceva grav s-a petrecut peste noapte dar in troilebuz nimeni nu vorbea si toti priveau pe geamurile aburinde, sterse Un miros necunoscut era mirosul persistent al gazelor lacrimogene. Oamenii taceau, lumea tacea si doar mirosul acesta era din ce in ce mai consistent. Fascinant este ca o asa tacere nu am avut nicicand!” O remarca a lui Liviu Dragus este uluitoare: “Revolutia a fost atat de bine organizata incat caracterul ei spontan a fost evident!” Iar aceasta remarca e continuata de o alta: “Tacerea aceea care nu ne lasa liberi a fost vazuta si la Bucuresti, cu vitrine sparte si magazine devastate, cu teama de a ne vorbi unul altuia, care inca mai persista si acum”