Faptele sunt mai simple decat 2+2=4. Acum niste ani, administratia Lemnaru a indatorat Onestiul cu 22 milioane euro. Trebuie sa platim 300.000 lei / luna pana in 2026, ca sa dam banii inapoi. Cei care aveau 40 de ani la momentul imprumutului vor fi aproape de pensie cand vor scapa de datorie. Lemnaru va avea vreo 80 si ceva de ani. Cei care au facut imprumutul au supraestimat numarul potentialilor clienti, nu au anticipat deloc dezastrul in care se va prabusi Onestiul si nici nu au dus investitia pana la capat. Ca sa functioneze, era obligatorie bransarea institutiilor publice (Primaria, Biblioteca, scoli, biserici etc.), bransarea unor intreprinderi (cum e cazul Aerostar, in Bacau) si implementarea distributiei pe orizontala in tot municipiul, pentru a plati fiecare cat consuma. Ar mai fi trebuit sa nu existe contractele cu baietii destepti, gen incredintari directe catre firma lui Valerian Vreme, care cu stanga il critica pe Lemnaru si cu dreapta incasa de la Termon. In plus, ar mai fi trebuit sa fie apa calda tot anul si transparenta in cheltuielile sistemului.
Nu s-a facut mai nimic din astea. Noul favorit al PSD, Neghina, in fata mai multor optiuni, a decis sa nu mai gandeasca cine stie ce strategii de redresare si sa omoare de tot sistemul, lasand, pentru prima data dupa Revolutie, mii de onesteni in frig, in plina iarna. Batrani, copii pusi la conservat la 8 grade in locuinte de un edil dovedit apoi infractor si a carui firma se ocupa cu vanzarea de vin spumant catre Primarie. Oamenii cei mai defavorizati, cei mai nevinovati au fost sacrificati fara mila.
Ca sa nu se intample asta, ar fi fost nevoie de 1,5 milioane lei. Suma a fost inaintata oficial de catre Primaria lui Neghina Ministerului lui Dragnea, lucram cu materialul clientului. Inainte si dupa adresa catre Dragnea, exista mai multe procese verbale, deci acte oficiale, cu declaratiile lui Neghina, care se lauda cu un excedent de 2,5 milioane lei in 2013. Cum pana si pentru cineva fara BAC 2,5 ar fi trebuit sa fie mai mare decat 1,5, rezulta ca Primaria avea bani ca sa porneasca instalatiile, dar nu a vrut. Din orgoliu, din prostie, din ambitie golaneasca, din incompetenta, cert este ca nu a vrut.
Rezultatul il gasiti in paginile acestui numar de Onesti Expres, si nu e vorba de aceasta data de copiii si batranii Onestiului pusi la inghet. Sistemul de 22 milioane euro a crapat de-a dreptul. Instalatii, conducte, racorduri, totul distrus. Ca sa nu se intample asta, ar fi trebuit 1,5 milioane lei, adica 300.000 euro, din care s-ar fi recuperat o buna parte, prin incasari. S-a ales varianta distrugerii. Paguba e imposibil de evaluat acum, dar e colosala, fotografiile si marturiile nu mint. Minte in schimb Cetean, arunca vina in alta curte Neghina, desi administratorul judiciar spune clar: sistemul e in proprietatea Primariei, Primaria ar fi trebuit sa se ingrijeasca de el. Iar Primaria e Neghina, nu-s eu si nu sunteti nici dumneavoastra.
Cand ai nevoie de 1,5 milioane lei ca sa nu distrugi un sistem de 22 milioane euro, cand chiar tu, primar, spui ca ai excedent de 2,5 milioane lei si lasi sa se distruga un sistem de 22 milioane euro, continuarea editorialului ii apartine DNA. Ma intreb, daca nu se faceau concertele si raliurile, paguba era tot de 22 milioane euro?
Onesti Expres








