“Mai mult decat un mare merit – chiar «vinovata» pentru o expozitie de arta plastica deosebita”, onesteanca Gertruda Caitar a strans in jurul sau peste 15 impatimiti ai culorilor din municipiul Onesti si din imprejurimile acestuia si a organizat la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”, un eveniment dedicat sarbatoririi femeii, cum rar se intalneste in salile de expozitii. Este vorba de vernisarea expozitiei “Despre EA in feluri NOI” in care regasim lucrari semnate de Lenuta Angheluta, Olga Gertruda Caitar, Francesca Lucia Caitar (mama si fiica), Lica Chitcan (presedintele Sucursalei Onesti a Uniunii Artistilor Plastici), Aida Ciobanu, Alina Cornaci, Diana Croitoru, Maria Cucu, Radu Stefan Lazarescu, Florentina Maris, Elena Beatrice Pasoi, Ionut Savin, Mihai Zarzu si Eduard Popovici. Olga Gertruda Caitar a a argumentat si implinirea acestei manifestari culturale, mentionand: “Toate s-au asezat de parca asa a fost ca sa fie! Dorind mereu ca sa traim frumos, aceasta expozitie, inchinata femeii, «s-a coagulat» ca un lucru. Tablourile ce au umplut peretii acestei sali arata ca ne putem descrie intr-un mod in care nu banuim! Lucrarile expozitiei pot ca sa produca o mica schimbare si este de remarcat faptul ca sunt prezente tablouri a unor persoane ce nu au mai expus niciodata. Iar azi expun cu «veteranii» in arta. De ce este «Monalisa» lui Leonardo da Vinci este pe afis? Pentru ca am ales ca sa fie cel mai cunoscut tablou si nu … Elena Udrea! Culorile lucrarilor prezente reusesc ca sa spuna multe: un «rosu» poate fi o adevarata «nuvela» iar verdele nu da doar speranta ci ne si bucura sufletul cel mai mult!” Cum o parte dintre expozanti sunt membri ai Sucursalei Onesti a Uniunii Artistilor Plastici, presedintele acestei sucursale, Lica Chitcan a declarat: “Este absolut inedita aceasta expozitie. Mie nu imi plac lucrurile intuitive dar sucursala asteapta noi membri, pentru ca ea nu poate fi atat de puternica daca nu suntem mai multi! Eu am in prezenta expozitie tablouri «plimbate» prin expozitiile ce le-am avut in Italia, la care nu le stiu «periplul» lor si marturisesc ca imi place ca sa fac parte din colectivul acesta tanar!” In timp ce prof. Elena Serbu ne-a facut cunoscuta activitatea multora dintre cei care au semnat aceste lucrari, cu o provocare plina de profunzime – “pentru ca arta scoate ce-i mai frumos din oameni” – Gertruda Caitar i-a rugat pe expozanti sa mentioneze “de ce au acceptat participarea la expozitie, de ce au spus DA si de ce «povestile» lor sunt in portocaliu, rosu, verde?” La acest “apel” al organizatoarei manifestarii expozantii au dat raspunsuri care “au dezvaluit suflet de artist”, astfel ca este greu sa poti surprinde in cuvinte gandurile lor foarte frumoase si sincere. Aida Ciobanu a impartasit “bucuria acestui moment foarte incantator, sa expun alaturi de fiul meu, Radu Stefan Lazarescu, ce va merge la Universitatea de Arta din Bucuresti”. Pentru acesta este prima expozitie la care participa cu lucrari dar si prilejul de a ne face cunoscuta dorinta sa de a “continua sa lucreze grafica”, pentru care daruieste foarte mult timp. Radu Stefan Lazarescu a fost incurajat “sa nu se opreasca si sa deschida prima sa expozitie personala!” Ionut Savin a remarcat faptul ca “lucrarile surprind femeia in chip de mama, prietena, iubita iar aceasta sarbatoare din luna martie este un prilej de omagiere a fiintelor care dau viata si contribuie la preaplinul vietii”. Prezenta la aceasta expozitie a tinerei actrite onestene Diana Croitoru (ce “cocheteaza” in mod stralucit cu arta plastica), a adus “prospetimea” gandurilor tineretii, fiind o mare placere sa asculti “reverberatiile” gandurilor sale. “Suntem «napaditi» de culori si cred ca acest lucru a meritat efortul! Acum 4 ani, cand am castigat trofeul «Galei Tanarului Actor», nu am avut curaj ca sa spun «multumesc lui Dumnezeu pentru ca am ajuns in acest punct!» dar acum pot rosti cu incredere aceste cuvinte! Uneori cuvintele sunt insuficiente iar emotiile sunt mult mai mari. Un tablou poate vorbi de universul nostru interior, despre iubire… Cuvintele mele nespuse sunt asezate pe panza si orice sunt eu, sunt pentru voi!”, a declarat Diana Croitoru, ea “fiind vinovata” si pentru titlul acestei expozitii, despre care a mentionat:”Numele expozitiei a venit ca un joc de cuvinte! «In feluri diferite» pentru ca femeile sunt asa, «noi fiind NOI!» Si pictura este o arta si un mod nou de «a canta» femeia, pe care o putem descoperi si in altfel mod… Sa va umple si sa va hraneasca aceste lucrari!” Si pentru profesoara Elena Beatris Pasoi (de la Clubul Elevilor din Onesti), aceasta expozitie este un moment deosebit, intrucat i-a adus o certitudine: “am descoperit ca ar trebui sa ma reapuc de pictat, dupa cele 2 – 3 tablouri pe care le-am realizat dupa sustinerea examenului de licenta!” Prof. Alina Cornaci a fost si mai nerabdatoare ca sa raspunda provocarii lansate de Olga Gertruda Caitar, ea marturisind publicului prezent ca “din spontaneitate, am spus DA din primul moment. Desi cuvintele cu greu le gasim, din culori si forme am realizat ceva deosebit, pentru fiecare dintre noi, ce suntem femei!” Lenuta Angheluta a impartit cu ceilalti expozanti emotiile primei participari la o expozitie. Ea a mentionat: “Sunt emotiva si foarte bucuroasa, aducand aici o parte din talentul meu, cu o puternica ambitie. «Lumea creatiei» este o lume aparte in care ma simt foarte bine si sper ca sa va incante tablourile cu care sunt prezenta in aceasta expozitie!” Bucuria de a expune alaturi de acesti tineri expozanti a trait-o si pictorul Mihai Zarzu, un peisagist desavarsit. “Dragii mei, cei care ati pasit in aceasta expozitie cu lucrari nu trebuie ca sa uitati ca mereu trebuie sa invatati, pentru ca acest fapt te transforma si dupa 3-4 ani! Artistii sunt unii cu talent mai mult, altii cu mai putin talent dar prin efortul lor invata! Cei timizi in felul lor, pentru prima data prezenti aici, trebuie sa se straduiasca mereu sa desluseasca tainele picturii! Sa munciti mult, pentru ca munca este folositoare si binevenita in familia fiecaruia” – s-a adresat Mihai Zarzu (presedinte de onoare al Sucursalei Onesti a Uniunii Artistilor Plastici), participantilor la acest vernisaj, in aceeasi nota amintind ca “talentul fara munca nu se maturizeaza… Fara munca nu ai nimic nici in suflet si nici in buzunar!” Plina de candoare si de sinceritate Francesca Lucia Caitar a dat “tonul cel mai optimist” acestei expozitii; dupa ce ne-a adus aminte vorbele marelui sculptor Constantin Brancusi («Cand suntem mici visam, cand suntem mari, cream»), ne-a incarcat de bucurie sufletul impartasindu-ne gandurile sale: “Am incercat si mi-a reusit! Iubesc tablourile si cel mai mult imi place sa pictez, sa cant si sa fac pe oameni ca sa zambeasca! Aceasta expozitie este ca «un martisor de primavara» pentru cei prezenti!” Cand camerele de filmat “au asaltat” expozantii micuta Francesca a impartit acestora cate un afis al expozitiei iar dorinta ca “sala sa nu fie tacuta” a lasat loc clipelor de a admira fiecare tablou si de a schimba impresii asupra frumoaselor lucrari expuse.
Ion Moraru