Sedinta Consiliului Local Onesti din ziua de 28 octombrie nu a fost deloc una linistita, acest fapt aratandu-se de la dezbaterea Memoriului SC Termon CT inaintat Consiliului Local de administratorul unic, ing. Cetean Balanica Mircea. Desi nu s-au discutat datele prezente in acest memoriu consilierii locali onesteni au fost luati prin surprindere prin propunerea de repornire a sistemului centralizat de incalzire in municipiu. Stupoarea presedintelui de sedinta, consilierul local Stefan Martin dar si a celorlalti consilieri onesteni la aflarea acestui lucru a facut ca aceasta propunere sa fie (la aceasta vreme in care «iarna bate la usa»), asemeni unei propuneri … indecente, pentru a putea fi implinita! Care-va sa zica autoritatile onestene sunt sfatuite sa adreseze un memoriu institutiilor statului pentru sprijinirea repornirii sistemului centralizat de incalzire in conditiile in care “demolatorul” ce nu a mai sprijinit acest sistem sa functioneze, primarul Laurentiu Neghina a declarat si la aceasta sedinta: “Eu nu cred in repornirea sistemului… am spus acest lucru si acum un an si acum doi ani… dar este de datoria mea sa incercam!” Fara a crede ca acest demers este “un simplu joc de glezne”, consilierul local Ciprian Zarzu a intrebat “daca s-a discutat in prealabil cu autoritatile locale acest proiect si care sunt solutiile pentru punerea lui in practica?” Administratorul unic al SC Termon CT SA a “inceput sa scalde” lucrurile mentionand ca “pentru o viitoare pornire a sistemului de incalzire sunt mai multi pasi de facut… Ar trebui stiut numarul de clienti, repartizarea lor pe centralele termice din municipiu… Daca comunitatea «va tipa» dupa caldura, am zis ca sa facem niste pasi si am atentionat Consiliul Local si conducerea Primariei”. Consilierul local Ciprian Zarzu a evidentiat faptul ca aceasta discutie se dovedeste tardiva (de peste trei saptamani onestenii stau din nou in frig in locuinte si au ajuns ca sa cerseasca bani si in … Parcul Municipal!) “Acesti pasi necesitau un anumit timp, de ce nu au fost efectuati din vara sau chiar de la sfarsitul primaverii? Si anul trecut s-a dorit pornirea a noua centrale termice dar nu s-a mai facut nimic. Am impresia ca si acum se intampla acelasi lucru”, a mentionat Ciprian Zarzu. Din graba de a da un raspuns ing. Cetean Balanica Mircea a replicat un adevar: “Discutam niste lucruri ciudate. Din punctul de vedere al SC Termon CT SA problema e foarte clara: am cerut ajutorul Primariei, daca are fonduri disponibile spre o eventuala pornire, daca Guvernul da bani…” Aceste cuvinte “l-au atins” pe Nicolae Gabureanu, directorul economic al primariei onestene, care a luat atitudinea cuvenita: “Sistemul centralizat trebuia pornit la 1 noiembrie. In perioada 1 noiembrie 2014 – 31 martie 2015 se acorda subventii si de la bugetul local. Ca sa vii acum cu aceasta propunere cand nici posibilitati de rectificare a bugetului nu sunt…” Si a raspuns acestei situatii consilierul local Gheorghe Ene: “SC Termon CT SA ar dori sa porneasca? Daca doreau, veneau inainte cu trei luni de zile! Cred ca nici ei nu vor sa porneasca!” Un schimb “acid” de replici a fost stins “haotic si hilar” de primarul Onestiului, Laurentiu Neghina, care “luat de valul discutiilor” a declarat vag: “Nu-mi dau cu parerea «nici ca-i alba, nici ca-i neagra», nici ca se poate, nici ca nu se poate!”… Insa onestenii stau si in aceasta iarna in frig… se incalzesc de la aragaz neluand in seama toxicitatea gazelor arse… se invelesc cu mai multe paturi, incalzindu-se si cu sticle cu apa calda! – la momentul atat de inaintat al dezvoltarii tehnicii, domnule Laurentiu Neghina!
Interventia presedintelui de sedinta Stefan Martin a inceput “sa limpezeasca” lucrurile. El a mentionat:”Nu discutam un proiect de hotarare, aceasta este o analiza. Nu vreau ca sa fiu «carcotas», dar Primaria are un punct de vedere la aceasta problema? Fiind in prag de «Haloween», pot spune ca «Termon CT este mort!» Si acum veniti la 1 noiembrie cu un memoriu, cand trebuia sa il inaintati macar la 1 iunie! Vreti sa va acoperiti cu o hartie? Alta explicatie nu am!” Ing. Cetean Balanica Mircea a mai rostit un adevar:”sistemul «s-a dus pe copca» de-a lungul timpului” si acest fapt a dat prilejul viceprimarului Nicolae Gnatiuc sa releve “o alta secventa de Haloween”! “Ne regasim in situatia de a face «haz de necaz» pe confortul altora… Ma vad ca intr-un film in care unui bolnav pe patul de spital, legat si la gura, cineva ii aduce o friptura si il intreaba daca vrea sa o manance! Nu cred ca isi mai are rostul o discutie atat de lunga pe acest subiect! Cred ca ce trebuia facut, trebuia sa fie facut mai demult! Iar daca acum trebuie facut ceva, e prea tarziu, uitandu-ne in calendar. Sa fim putin mai realisti, sa lasam comentariile ce nu incalzesc oamenii! Demersul trebuia inceput mai devreme! Practic, Consiliul Local Onesti nu mai poate face nimic in aceasta vreme!” Cum … “soarele e departe peste dealuri, in munti…” administratorul unic al Termon CT SA a amintit de o raza… spre viitor: “este o ipoteza de lucru ca CET-urile din tara sa fie reunite intr-o institutie la nivel national!” In aceasta aprinsa dezbatere a intervenit … “mai mult visator” si fostul primar al municipiului, Emil Lemnaru, care a mentionat:”Au fost situatii in care Guvernul Romaniei a anulat datoriile furnizorilor de agent termic in sistem centralizat. In plus, cu extragerea gazelor de sist, a gazelor naturale din Marea Neagra, pretul acestui combustibil pentru centralele termice va fi mai mic si am putea spera ca sa vina vremuri mai bune…” Desi s-a solicitat ca la sedinta din luna noiembrie sa se afle pe agenda consilierilor locali un proiect de hotarare privind propunerea pornirii sistemului centralizat de incalzire in municipiul Onesti precum si o estimare asupra centralelor termice care pot fi pornite, sunt slabe sperante ca acest lucru se va intampla. Si in acest sens este edificator scepticismul primarului Laurentiu Neghina (care, atentie!!! este seful acestui serviciu de utilitate publica!), el considerand: “Nu cred in pornirea sistemului, nici nu ne-am propus sa dam sperante, pentru ca stim cu totii ca este greu de crezut ca va porni. Este o speranta de 1- 2 la suta… sa incercam!”
Onesti Expres







