„Anotimpuri prin ochi de copil”, primul volum lansat de membrii Cenaclului literar de la Clubul Copiilor din Comanesti, indrumati de profesorul si poetul Leonid Iacob, a fost urmat la mijlocul lui iunie de o carte -antologie, subintitulata „Primavara – vara”, lansata in cadrul unei festivitati in care a avut loc si premierea tinerelor talente literare comanestene, evidentiate la mai multe concursuri nationale. La eveniment a fost prezent si Radu Ghiciusca, directorul Palatului Copiilor din Bacau, care a notat in prefata noii aparitii editoriale: „Descopar cu uimire si in acest volum ca poezia are aripi, joaca sotron, se joaca cu papusile, aranjeaza jucariile dupa culori, lumineaza ca soarele, este duioasa ca inima mamei, ce topaie langa bloc; descopar cuvinte-vacanta, cuvinte – padure, cuvinte – mireasma, cuvinte cristaline, cuvinte bucuroase, cuvinte frumusele, impletite, despletite, cuvinte… traite numai de cei atinsi de «febra scrisului». Poetii cuprinsi in aceasta antologie sunt la inceput de drum, sunt mici constructori cu imagini, cu epitete, comparatii, sapa in vocale si consoane cautand rime, isi folosesc cuvintele cu naivitate si maiestrie, isi aleg si traiesc sentimentele cu puritatea varstei, se mira de fiecare anotimp, asa cum doar un copil sau un poet o mai poate face. Ei trebuie sprijiniti, incurajati, aplaudati la scena deschisa ca niste adevarati artisti, pentru ca la varsta lor au curajul sa ia in serios CUVINTELE. Elevi ai claselor de la a II-a pana la a VII-a scriu cu inocenta si gravitatea marilor descoperitori ai lumii despre «joaca prin padure», despre «un caine sarman, cu lacrimile in ochi», ei stiu ca «tristetea parintilor este mare / ca banii n-ajung de mancare», uneori le apare in cale cate «un copacel cu frunze albastre / galbene si de toate culorile / de parca era curcubeu”. Antologia literara „Anotimpuri prin ochi de copil” nu a fost singura lansare la activitatea de bilant de la Clubul Copiilor din Comanesti, alti doi tineri, Miruna Huluta (clasa a II-a) si Stefan Motei (clasa a XI-a), bucurandu-se ca pot strange la piept copertile volumelor in care se afla propriile versuri. Profesorul Leonid Iacob: „Miruna, micuta noastra autoare, este la varsta la care visele – dorinte se implinesc, fiindca ele sunt trebuinte imediate, iar adultii, in cazul de fata parintii, fac totul ca ele sa devina realitate. De la simplele, dar inocentele rugi catre Mos Nicolae sau Mos Craciun, la alte dorinte de a avea un telefon mai bun, la alte lucruri ce-i inlesnesc traiul copilaresc, la ideea de a realiza cu forte proprii ceva mai mare, ca de exemplu o carte, nu este decat un pas. Si Miruna Huluta face acest mic pas pentru ea, dar mare pentru cei din jurul ei, parafrazand astfel spusele primului astronaut care a pasit pe Luna… Priviti aceasta carte nu cu ochii maturilor, ci prin ochii copilariei care viseaza, doreste si spune in limba frumoasa a inocentei micile, dar marile intamplari ale acestei varste, in care MAMA este inca centrul Universului, in care povestea se amesteca cu realul si in care florile, animalele si tot ce se afla in preajma copilului vorbesc, traiesc si sunt aidoma lui. Ca profesor ce i-am indrumat acest «mic – mare» pas mi-as dori ca Miruna sa continue ce a inceput si, peste ani, sa ajunga un nume”. Pentru Stefan Motei, volumul „Vers pictat” este al doilea, dupa ce in 2010 a debutat cu „Umbra unui gand”. Leonid Iacob, profesor indrumator: „Volumul de fata, al carui titlu este luat dupa poezia cu acelasi nume, este o carte care face diferenta dintre adolescentul de odinioara si tanarul maturizat de acum, in sensul unui salt semnificativ pe scara valorii literare. Daca temele abordate (iubirea, natura etc.) nu constituie o noutate, ele fiind eternele carari batatorite de generatii de poeti si, deci, si de Stefan Motei, realizarea literara a acestora a presupus munca asupra textului, alegerea cu grija a cuvintelor, a semnificatiilor acestora in contextul poetic. Exista in poemele tanarului poet comanestean asocieri de cuvinte neobisnuite, metafore reusite, ce adauga un plus de frumusete textelor sale, denotand nu numai maturizarea, dar si lectura si, mai ales, trecerea prin notiunile de teorie literara din acesti ani de liceu. Un castig imens ce s-a materializat prin scris. Spre deosebire de prima lui carte, poemele din acest volum nu mai sunt wertheriene, au un tonus mai senin, dar nu lipsesc din ele spleenul, motivul singuratatii, al trecerii timpului, toate intr-o maniera usor melancolica, asa cum ii sta bine oricarui poet”.
„Talentele” comanestene au cucerit mai multe premii la Concursul national de creatie „Din lumea celor care nu cuvanta”, la Targu Mures, dar si la Concursul national „Carmen Sylva”, organizat de Scoala Gimnaziala din Horia (judetul Neamt). La concursul targumuresean, ajuns la a V-a editie, Maria Cernea si Elena Cerasela Ciocan au cucerit premiul I, iar Ioana Catalina Iorga si Anisia Cristiana Matei – premiul II. La Concursul national „Carmen Sylva” Ioana Cristiana Cernea a primit premiul I, iar Ioana Elena Ristea si Elena Bianca Fertu au fost rasplatite cu premiul II. La moment de bilant, e de consemnat si o remarca la adresa muncii profesorului si poetului Leonid Iacob la Cenaclul literar de la Clubul Copiilor din Comanesti, cu o activitate de patru decenii in sadirea tinerelor talente: „aluatul pe care l-ati aromat cu mireasma cea mai aleasa – munca asidua – a crescut frumos, iar painea rumena asteapta sa fie impartita tuturor celor ce simt nevoia cuminecaturii intru cuvant si emotie estetica”. Raspunsul profesorului Leonid Iacob: „Cu painea asta e multa munca… Dar daca e muncita si potrivita din caldura, creste frumos!”
Ion Moraru
#1 : 05/07/2014, 17:35
Ultima modificare: 07/07/2014, 08:57 – user








