Competitie de judo de anvergura nationala in Onesti – Finala Campionatului National Individual pentru copii (U-16). Profesorul Florin Radulescu, presedintele CSS Onesti: „aceasta competitie a fost gazduita aici dupa 25 ani. A fost initiativa CSS Onesti de a fi organizata o finala a Campionatului national de judo si ne bucuram de faptul ca la aceasta intrecere, la care am avut calificati trei sportivi, am obtinut si medalii. Bronzul la individual a fost cucerit la 42 kg de Alexandru Kusztipschi, iar o a doua medalie, tot de bronz, am obtinut-o pe echipe, in concursul dintre Euroregiuni. In echipa Euroregiunii 1 am avut doi sportivi – Alexandru Kusztipschi si Stefan Mihalcea, care a evoluat la +73 kg, iar din Iasi, Bacau, Roman si Gura Humorului a fost cate un sportiv”. Profesorul Doru Bucataru (care pregateste alaturi de Horia Chelu judoka de la CSS Onesti): „Alexandru Kusztipschi, care si anul trecut a cucerit bronzul la finalele Campionatului National de Judo la U-15, a avut o evolutie buna la competitia din Onesti. I-a invins pe Cristian Penisoara (CSS Lugoj), pe Catalin Marian Galaman (Luca`s Team Pitesti) si pe Raul Campean (Dinamo Bucuresti). In mai, la Iasi, Alexandru va disputa un meci «de baraj» cu focsaneanul Metin Can, invingatorul calificandu-se pentru un concurs international. Medaliatul cu bronz de la CSS Onesti a obtinut trei victorii prin ippon (similar KO la box). La feminin, la categoria 57 kg, Adelina Madalina Manea (CSS Onesti), s-a clasat pe locul VII”. De evidentiat si argintul pe care l-a cucerit la 32 kg Nadina Renata Anton, CSM Onesti. Pregatita de Cristinel Pantaru, Nadina a fost invinsa in finala de Ana Maria Sarbu, CSM Pitesti. Tot de la CSM Onesti, la categoria 34 kg, Vladut Stefanel Lungu s-a clasat pe cinci.
Urmeaza alte competitii de la care sportivii de la CSS Onesti pot reveni cu medalii: un turneu international la Pitesti, unde va concura la U-18 Alexandru Tihoc, iar in mai, la Iasi, se va desfasura un turneu cu sportivi din 10 tari. Tot in mai vor avea loc etapa de zona si finalele Campionatului national de copii U-12 si U-14 ani. Directorul CSS Onesti, profesorul Florin Radulescu: „la Finalele Campionatului Individual pentru Copii (U – 16) au participat peste 350 sportivi de la 75 cluburi. Atat ei, cat si profesorii antrenori care i-au insotit au fost incantati de organizarea si desfasurarea intrecerii. Ne-am bucurat de prezenta arbitrei internationale Ioana Babiuc, care a participat la doua olimpiade, precum si de cea a secretarului general al Federatiei, Marian Covlea. In plus, a fost in Onesti si Marius Jebelean, seful arbitrilor de judo din Romania”.
Ion Moraru








