an pofida unor semne de oboseala si dezamagire, an Biserica
catolica cercetarea ecumenica continua sa fie un punct important de referinta,
atat la nivel de gandire, cat si la nivel de actiune. Si asa cum putem sa
constatam an urma numeroaselor antalniri si discursuri cu caracter ecumenic ale
papei Benedict al XVI-lea, aceasta reprezinta fara andoiala o prioritate pentru
Sanctitatea Sa, asa cum a reprezentat o prioritate pentru papii care l-au
precedat, de la Ioan al XXIII-lea si de la conciliul Vatican II ancoace.
Dar cum se desfasoara an mod concret cautarea comuniunii
depline, zdrobita de atatea diviziuni antre crestini, care reprezinta mostenirea
bimilenara a istoriei Bisericii?
Vorbind an sesiunea plenara a Consiliului Pontifical pentru
Promovarea Unitatii Crestinilor, pe 12 decembrie 2009, Benedict al XVI-lea a
evidentiat elemente de progres aan contextul relatiilor ecleziale care, prin
harul lui Dumnezeu, se extind si ai implica nu doar pe Pastori, ci toate
componentele si articulatiile diferite ale Poporului lui Dumnezeu”. an mod
deosebit, papa a semnalat ambunatatirea continua a relatiilor dintre catolici si
ortodocsi, spunand: aai multumim lui Dumnezeu pentru pasii semnificativi facuti,
de exemplu, an raporturile cu Bisericile ortodoxe si cu vechile Biserici
Orientale, atat an ceea ce priveste dialogul teologic, cat si an privinta
consolidarii si a dezvoltarii fraternitatii ecleziale (…).
Este consolant sa
observam cum spiritul sincer de prietenie dintre catolici si ortodocsi s-a
dezvoltat an acesti ani si s-a manifestat si an contactele care au avut loc
antre Responsabilii Curiei Romane si Episcopii Bisericii catolice cu
Responsabilii diferitelor Biserici ortodoxe, precum si an vizitele analtilor
exponenti ortodocsi la Roma si la Bisericile particulare catolice”.
Tocmai acest
progres an adialogul caritatii” a permis adialogului teologic” dintre Biserica
catolica si Biserica ortodoxa obtinerea unor rezultate ansemnate, si chiar neasteptate,
an ultimele sesiuni ale Comisiei internationale a dialogului teologic.
Mai mult de patru
decenii de dialoguri ecumenice oficiale la nivel international antre Consiliul
Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor si principalele Comunitati
ecleziale mondiale au produs o cantitate impunatoare de studii si documente,
care dau marturie despre cautarea comuna a realizarii rugaciunii lui Isus aca
toti sa fie una” (In 17, 21). Fiind fideli acestei rugaciuni, dialogurile au
intentionat sa depaseasca divergentele dureroase din trecut si, bazandu-se pe
credinta comuna an Isus Cristos, au ancercat sa niveleze drumul spre o viitoare
acomuniune deplina si vizibila”, an adevar si an iubire. Putem afirma ca au
fost depasite multe prejudecati si neantelegeri din trecut, au fost create punti
pentru o noua ampartasire si colaborare concreta si, an multe cazuri, s-a ajuns
la antelegeri si convergente, au fost identificate mai bine vechile diferente,
care mai dureaza din pacate.
Tema Rugaciunii
pentru unitatea crestinilor 2010 se coreleaza cu amintirea Conferintei
misionare internationale din Edinburgh, care este recunoscuta ca fiind
anceputul oficial al Miscarii ecumenice moderne. an zilele de 14-23 iunie 1910,
mai mult de o mie de delegati, apartinand diferitelor ramuri ai
Protestantismului si Anglicanismului, carora li s-a unit si un ortodox, s-au
antalnit an orasul scotian pentru a reflecta ampreuna asupra necesitatii de a
ajunge la unitate cu scopul de a vesti an mod credibil Evanghelia lui Isus.
La o suta de ani
de la acel eveniment, efortul misionar care i-a adunat pe acei crestini poate sa
ne ajute sa reflectam asupra legaturii care exista antre misiune si comuniune
an viata crestinilor. De fapt, stim bine ca evanghelizarea este cu atat mai
eficace cu cat mai mult discipolii lui Isus pot arata lumii comuniunea lor,
unitatea lor: aPrin aceasta vor recunoaste toti ca sunteti discipolii mei: daca
aveti dragoste unii fata de altii” (In 13,35). Aceste cuvinte ale Domnului scot
si mai mult an evidenta contradictia care exista antre diviziunile crestinilor si
obligatia unei vestiri credibile pe care o avem cu totii. Pe de alta parte nu
putem, desigur, sa amanam marturia evanghelica comuna pana an ziua an care va
fi restabilita comuniunea noastra deplina. De asemenea, stim ca, oricum, prima marturie
este comuniunea noastra.
Urgenta
unei evanghelizari credibile l-a andemnat pe Ioan Paul al II-lea, an enciclica
Ut Unum Sint, sa puna degetul pe rana: aEste evident – scrie papa Ioan Paul al
II-lea – ca diviziunea dintre crestini este an contradictie cu Adevarul pe care
ei au misiunea sa-l raspandeasca, si deci aceasta altereaza an mod grav marturia
lor… Cum sa vestim evanghelia reconcilierii fara sa ne angajam an acelasi timp
sa lucram pentru reconcilierea antre crestini? Daca este adevarat ca Biserica,
sub inspiratia Duhului Sfant si cu promisiunea ca va fi de nebiruit, a predicat
si predica evanghelia tuturor neamurilor, e tot la fel de adevarat ca ea
trebuie sa faca fata dificultatilor care decurg din dezbinari. Pusi an fata
unor misionari care se afla an dezacord, chiar daca pretind ca ai apartin lui
Cristos, necredinciosii vor sti oare sa primeasca mesajul autentic? Oare nu se
vor gandi ca evanghelia este un factor de dezbinare, chiar daca este prezentata
ca lege fundamentala a iubirii?” (nr. 98).
Desigur,
noua ni se cere sa nu lasam nimic neancercat pentru a face acei pasi care ne
duc spre unitate, caci altfel ne vom obisnui sa traim despartiti, sa convietuim
prea usor cu rana separarii, considerand-o ca fiind o situatie ce nu poate fi
depasita.
Daca am proceda
astfel, am fi responsabili pentru o vina grava. Cu atat mai mult cu cat avem an
fata noastra noi provocari care cer, an schimb, o angajare mai unita. Este de ajuns sa ne gandim la raspandirea
acelei mentalitati materialiste care ai andeparteaza pe oameni tot mai mult de
Evanghelie. Atitudinea egocentrica care rezulta an urma acestui fapt ai face pe
oameni sa se retraga an ei ansisi, privilegiindu-si propriile interese si
uitandu-le pe cele ale saracilor, ale bolnavilor, ale imigrantilor si ale
acelora carora le sunt ancalcate drepturile si nu au nici un loc an societate.
an acest
orizont a fost ales capitolul 24 din Evanghelia dupa Luca. Este povestirea
zilei Pastelui. Ascultarea comuna a acestei pagini evanghelice ne poate ajuta sa
descoperim marele dar al Pastelui, despre care toti trebuie sa dam marturie. Aceasta
marturie au dat-o femeile, au dat-o si cei doi discipoli din Emaus si chiar cei
Unsprezece. Asemenea lor, si noi vom simti cum ne arde inima si vom ancerca sa
ne antoarcem la Ierusalim pentru a da marturie ampreuna despre Cel anviat. Rugaciunea adresata Tatalui la ultima cina
ca discipolii asa fie una” (In 17, 21) asi gaseste concretetea an porunca pe
care Cel anviat le-a dat-o lor: aVoi veti fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,
48). Noua ni se cere sa acceptam aceasta invitatie si, an ascultarea comuna a
Evangheliei, sa-i cerem Domnului sa ne ajute sa grabim pasii nostri spre
comuniunea deplina.
ancheind, putem
spune ca, atat an orizontul vast al relatiilor dintre Biserici, cat si an cei
patruzeci de ani de dialog ecumenic, au fost realizate multe lucruri pretioase si
importante. Ecumenismul este un dar al lui Dumnezeu pentru crestini, un har
care ne permite noua, crestinilor, chiar daca suntem anca despartiti, sa reusim
sa anfruntam mai bine, ampreuna, marile provocari care bat deja la usile
noastre si sunt la fel pentru toti. Dialogurile, singure, nu pot garanta
realizarea obiectivului final al miscarii ecumenice, adica unirea an celebrarea
euharistica ca semn al comuniunii totale.
Totusi, ele
dovedesc ca tot ceea ce am dobandit pana acum constituie o baza solida si un
stimulent pentru a realiza vointa Domnului de unitate a discipolilor sai, la
care aspiram cu totii din adancul sufletelor noastre. an felul acesta, asa cum
a scris cardinalul Walter Kasper: aDialogurile noastre ecumenice, ambogatite cu
rezultatele la care am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu an ultimele decenii, vor
intra antr-o faza noua si chiar rodnica, poate mai putin entuziasta, dar cu
siguranta mai sobra si tocmai de aceea plina de speranta si de suflul Duhului
Sfant.