Mai tristi si neanteleptiti
Ne dispar carturarii si odata cu ei o generatie de neanlocuit. Ba nu: daca ne vom stradui sa facem cunoscuta zestrea uriasa de cultura si umanitate a lui Constantin Ciopraga, daca vom sti sa-i punem seriozitatea si profunzimea anaintea ametelilor de tot felul care ne anconjoara, anca suntem salvati.
L-a caracterizat mai presus de orice voluptatea de a trudi pe ogorul literelor. A scris pana an ultima clipa si a citit neantrerupt. Ioana Irimia, presedinta Societatii Culturale aPlai mioritic”, ami spunea pe 22 ianuarie, la Iasi, ca academicianul e un fenomen: an al 93-lea an de viata, citeste si scrie de la 7 dimineata pana spre dupa-amiaza. aVeniti peste doua ore la Galerii si-l veti vedea prezentand un pictor.” Ar fi fost ultima imagine cu care m-as fi ambogatit. Cu trei zile anainte mi-am luat inima an dinti si l-am sunat pentru a-mi prefata o carte de istorie locala. Mi-a raspuns doamna, probabil, care politicos m-a rugat sa revin a doua zi: tocmai sustine o conferinta la Casa aPogor”.
Raman de la C. Ciopraga, evident, cartile. Desi a scris versuri (aEcran interior”) si proza (aNisipul”), teritoriul care al consacra definitiv este cel al criticii si istoriei literare. aantre Ulysse si Don Quijote” sau monografiile dedicate lui C. Hogas, G. Toparceanu, M. Sadoveanu si H. Papadat-Bengescu, dar mai ales aPersonalitatea literaturii romane”, aMihail Sadoveanu. Fascinatia tiparelor originare” si aLiteratura romana antre 1900 si 1918″ au devenit de mult timp carti de capatai pentru filologi. A tradus, a antologat, a condus reviste literare si institute de cercetare an filologie, a predat literatura romana an strainatate, adica a traversat toate palierele unui intelectual de exceptie.
De Bacau l-au legat anii 1939-1940, cand a urmat scoala de Ofiteri de Rezerva, dar si simpozioanele ori editiile Festivalului National aGeorge Bacovia”. (an 1987, revista aAteneu” i-a acordat Premiul aGeorge Bacovia” pentru istorie si critica literara.) Constantin Calin a stiut sa-l atraga spre aSinteze”-le aDesteptarii”, publicand aici fragmente din ceea ce va deveni cartea de memorii aCaietele privitorului tacut” (2001). A fost prezent la actiunile de la Palanca (pentru Emil Rebreanu) si Moinesti (pentru Tristan Tzara), a scris despre haiku-urile lui D. Radu (aConvorbiri literare” 4/2006) si a trimis texte catre cele mai nevinovate reviste scolare (aMugur alb”, aEterni luceferi”). Liceenilor din Buhusi le-a adus un manuscris eminescian pe care adolescentii, la sfatul lui, al atingeau sincer miscati, an vreme ce Ion Fercu, la doi pasi, lacrima. Pastrez de la el 2-3 scrisori caligrafiate elegant, din care am retinut o vorba mare: profesorul adevarat nu e cel ce-si masoara timpul cu ora de clasa.
L-am vizitat an primavara lui 1984, an strada Golia, pentru a realiza un interviu, difuzat de Radio Craiova. Tocmai se antorsese de la al XI-lea Colocviu al Asociatiei Internationale a Criticilor Literari, tinut la Praga. Spunea atunci ca o carte este aun instrument de cunoastere, o constiinta ampartasita, mai exact spus, un mesaj uman, un mod de coerenta peste timp si spatiu”.
E, aici, chiar destinul cartilor semnate de C. Ciopraga.
Ioan Danila
