Continuam istorisirile veteranului Marin Barbu, casunean de trei ani, mai ales ca si vantul de primavara indeamna la povesti si rememorari. Din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, din care a revenit pe jos din muntii Tatra, ne-a marturisit ca a invatat cateva cuvinte in maghiara, „din fuga calului”, mai ales ca o unguroaica i-a transmis: „trebuie sa vorbesti ungureste, pentru ca eu aici sunt acasa! Limba romana o vorbesti in Romania!” Viata militara pe care a imbratisat-o de la o varsta frageda, dupa ce a fost copil de trupa pe langa Regimentul 19 Caracal, l-a facut sa priveasca altfel totul. „In 1961, cu familia care avea trei copii, am revenit in Tecuci, unde a luat fiinta o fanfara militara la Divizia 43 Artilerie Grea. Fanfara tecuceana se afla la Focsani, unde sustinea un spectacol. In acel an, in plina colectivizare, am batut multe localitati cu spectacole, formatia fiind alcatuita din 19 plutonieri si sergenti majori, precum si subofiteri. In cazarma le cantam melodii ostasesti militarilor care faceau parte din plutoanele pe companie. De la 7 dimineata pana la ora 13 invatam cantece si faceam repetitii, plecam acasa si reveneam la 16.00, pentru inca trei ore. L-am cunoscut la Tecuci pe profesorul de muzica Eugen Bertea (care a desfasurat decenii la rand o bogata activitate in municipiul de pe Trotus – nota red.), care participa la activitatile desfasurate la Casa Armatei din Tecuci.” Marin Barbu si-a amintit si de faptul ca, pana in 1964, in Bucuresti s-au organizat parade militare si la 1 Decembrie, la fel cum erau cele de 1 Mai – Ziua Muncii si 23 August. „In 1961, inainte de a pleca cu fanfara la Bucuresti la defilarea organizata la 1 Mai, am facut raport la comandant pentru a mi se acorda o locuinta, iar la intoarcere maiorul Saiu m-a informat ca mi-a fost repartizat un apartament! Va spusai, era un apartament cu trei camere, la etaj, incadrat cu geamuri! Cu caruta am dus bagajul de la socri, dintr-un cartier al Tecuciului, la noul apartament. Erau insa ani de criza… Ne dadeau cate un kilogram de carne de la cazarma, iar daca voiai sa cumperi de la magazin trebuia sa fii la rand de la ora 2.00 noaptea. Asa s-a imbolnavit sotia mea.” A urmat o spitalizare care a insemnat inclusiv mutarea pentru 30 ani la Constanta. In 1982 a iesit la pensie, sarbatorit in cadru festiv si ca veteran de razboi si distins cu un ordin de merit, insa dupa acest moment a ramas cu regretul de a nu mai putea participa alaturi de fanfara la festivitatile de lansare la apa a navelor construite in portul din Constanta ori de a canta la „Serbarile marii”. „Ca membri ai fanfarei militare ne-am respectat intre noi! Nu puteam sa fim altfel decat uniti, trebuia sa se auda un singur sunet”, marturiseste Barbu, amintind ca si fetele sale si-au dorit sa poarte uniformele militare – „chiar daca n-au reusit sa activeze, s-au casatorit cu militari de cariera”. O resemnare in sufletul sau isi face loc atunci cand spune ca „din 2009, de cand mi-a murit sotia, trebuia sa fiu si eu langa una dintre fete!”
Asa a ajuns Marin Barbu la Casin, in familia ginerelui Ioan Gosav. „Casinul este o comuna foarte frumoasa, cu oameni gospodari si corecti. Sunt bucuros ca am liniste. Am vizitat si celelalte sate de pe valea Casinului, sunt frumos asezate, ca in zonele de dealuri, fata de Oltenia, unde satele sunt mai rasfirate si lumea e mai saracuta”, a declarat Marin Barbu, care-si petrece timpul ingrijind iepurasi, pasari de curte si copacii din livada. „Am inceput sa ma obisnuiesc pe aceste meleaguri si imi gasesc mereu de lucru… Astept sa vina mai repede primavara, pentru ca imi place sa fac treaba”, a incheiat, amintindu-si ca si la Constanta scotea cele mai frumoase rosii la poarta, la vanzare, dupa ce se ingrijea de cresterea acestora in mica gradina pe care o detinea.
Ion Moraru
#1 : 10/01/2015, 16:19
