Fascinatie si istorie la Caraclau

Legat sentimental de satul Caraclau (com. Barsanesti), Mihai Chiriac a dat la iveala multe lucruri despre aceasta localitate. Cu o mare pasiune pentru istorie in suflet Mihai Chiriac ne bucura cu dezvaluirile dezinteresate de a nu urmari altceva decat frumusetea acestor locuri si a oamenilor de aici. Povestea incepe nu cu mult timp in urma si iata lasam pe acest sfetnic sa depene firul lucrurilor, ce isi are frumoasa taina a sa: „Asfaltarea drumului Onesti – Caraclau – Barsanesti ne-a trezit, ca o rezonanta peste ani, amintiri despre ceea ce istoricii au scris in legatura cu vechiul drum comercial pe care treceau negustorii lioveni (din Lvov, Polonia), brasoveni si de la Targu-Trotus (erau aici negustori unguri, romani, sasi si evrei ), de la Brasov – Oituz – Tuta -Targu Trotus – Caraclau – Tazlau – Targu Neamt – Suceava, care aduceau arme pentru Tara Moldovei de la Brasov si Sibiu (sabii, suliti, arcuri, tolbe, sageti, scuturi, platose, arme de foc, pulbere) si duceau, in schimb in Transilvania, vite, piei crude tabacite, postavuri, miere de albine si altele. Drumul acesta exista de dinainte de Stefan cel Mare cand Tara Moldovei avea cetatea de scaun (capitala) la Suceava iar Vama, la intrarea pe meleagurile moldave din Transilvania, era la Targu-Trotus, unde negustorii trebuiau sa dea un gros la ducere spre Suceava si doi grosi la intoarcere (gros= moneda). Iata ca peste ani un drum cu totul secundar capata importanta si mai ales satul cu nume asa de exotic, satul Caraclau, nume pe care cei care-l auzeau aveau impresia a ceva strain, spre deosebire de numele de sate moldovenesti. Si dupa cum se spune, pentru ca acolo unde te nasti este centrul lumii si chiar a universului, lumea aceasta a satului copilariei te urmareste obsedant toata viata. De aceea incerc sa scriu cateva randuri despre satul Caraclau si daca pe unele locuri o sa fiu patetic trebuie sa ma intelegeti pentru ca sunt la varsta cand, oricat te-ai stradui, nu poti sa nu fii asa. Este nostalgia dupa lumea traditionala, bine oranduita, asezata dupa principii morale ferme: onoare, demnitate, harnicie, respect fata de parinti, fata de oamenii batrani, un devotament deosebit pentru familie. Era lumea in care confortul nu era un scop in sine si in care oamenii simteau ca fericirea nu consta numai in asta, ei traind la o mai mare dimensiune spirituala pentru ca lumea satului avea sensibilitate la magic, la mister si transcedental. Oamenii apartinand acestei lumi arhaice aveau calitati pe care omul modern le-a pierdut: o indemanare mai mare, un simt al observatiei mai dezvoltat, o exprimare mult mai plastica. O lume in care in intreaga realitate, neschimbate erau toate, ca-n orice societate traditionala, parca de la inceputul lumii ; de aceea se crea impresia ca aveai atunci in fata ta tot trecutul eternizat din prezent pana in timpuri imemoriale. Privita prin valul misterului si al magiei, realitatea satului nu mai era una banala si, mai ales, sprijinita foarte tare pe transcendental, era una fabuloasa. Era deajuns sa vezi panza ghilita de femei pe Parul Morii, de un alb imaculat, covoarele si elementele portului barbatesc si femeiesc, realizate cu mult rafinament artistic, obiceiurile de nunta, de sarbatorile din timpul iernii, de hram, de inmormantari etc., toate cizelate in sute de ani, sa asculti sunetul evocator al buciumului de vremuri demult apuse si sa-ti dai seama ca realul nu era unul comun si banal, ci unul miraculos. Lumea aceasta fiind expresia gandirii contemplative, cu exprimare metaforica, cu grija aparte pentru frumos; avea intiparita in ea o adevarata stare de creatie; povestile, basmele, povestirea unor intamplari cu interpretarea povestitorului, intrigile, minciunile starnite pe seama unor persoane, poreclele cu sens (patlagica, iepure, cioc etc.) si cele fara sens ( buliga, blizga, pamputa etc.)”

In curgerea timpului

Si rasfoind filele istoriei, iata ca aflam: „satul Caraclau a fost format prin comasarea mai multor sate, Plesesti, Rediul, Voicesti si Caraclaul propriu-zis, toate fiind asezate in bazinul paraului Caraclau care izvoraste din padurea Dealul Mare (altitudine 500 metri) din muntii Berzuntilor. Kara-clau e un toponim provenit din limbile mongolice insemnand paraul negru si este atestat documentar la 1656 cand printr-un act, voievodul Moldovei, Gheorghe Stefan confirma hotarele mosiei Caraclau, ce facea parte din ocolul Tazlaului de Sus tinutul Bacaului. Ocupatia de baza a satenilor era agricultura insa mai faceau si carausie: duceau sarea pe drumul de la Targu Ocna – Galean – Clenciu – Barsanesti – Bacau – Roman ori la Galati, iar de acolo era transportata de vasele comerciale in Crimeea, Trapezunt, Constantinopole si Egipt. Alis-verisul (comertul cu pravalii si carciumi) era putin si exista pe la 1850 un han la Clenciu despre care batranii spuneau ca avea printre cainii de paza o catea fermecata de o agerime iesita din comun, care simtea apropierea oricarui raufacator. Mosia Caraclau a fost pana in jurul anului 1750 a razesilor, astfel ca, asupra satului, voievodul exercita doar o autoritate publica, conducerea administrativa apartinea obstei satului, adica a “oamenilor buni si batrani” care se intruneau in zilele de sarbatoare cu ritualuri destul de bine cristalizate; dupa aceea a trecut in stapanirea lui Costache Crupenschi (necunoscandu-se modul in care mosia razesilor a trecut in propietatea acestuia). Familia Crupenschi era de origine poloneza si mai detinea si alte mosii in alte localitati din Moldova de astazi, si altele in Basarabia la Orhei, dar se pare ca destul de importanta pentru ea, era curtea boiereasca de la Caraclau. Aici s-au nascut prin jurul anului 1800 marii boieri cu functii foarte importante in Principatul Moldovei, Sandu Crupenschi, vornic de politie (loctiitor al voievodului in probleme judecatoresti), Iordache Crupenschi, spatar (mare boier insarcinat sa poarte sabia voievodului la ceremonii), Manolache Crupenschi, comis (boier care avea grija de grajdurile domnesti) si Leon Crupenschi. Cu cheltuiala caminarului Costache Crupenschi pe un loc daruit tot de el pentru cimitir si biserica in anul 1771, a fost construita Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului”.

Ceea ce nu se poate uita

Dar sa intoarcem si alte pagini de istorie desprinse din “cartea” acestui sat: “Scoala s-a infiintat in 1908, primul invatator fiind Nicolaie Cristea. Pana la infiintarea scolii in sat copiii care doreau mergeau la scoala la Barsanesti, unde era infiintata din 1864. Erau cativa sateni, prin anii ’50 care facusera scoala la Barsanesti iar dintre invatatorii care au fost la scoala din satul nostru numim pe Nicolaie Cristea, Ion Gavriliu, Ghita Apreutesei, Ghita Gavriliu, Stefan Macedon, Didina Macedon, Ion Mazilu, Mihai Antoniu, Ion Craciunescu. Prin legea educatiei din 1864, patru clase erau obligatorii, insa satenii nu tineau cont de ea, refuzand sa-si trimita copiii la scoala din Barsanesti, mai ales si pentru faptul ca acestia le erau de un real folos parintilor mai ales la pazitul oilor si vacilor. Situatia s-a schimbat in bine dupa ce s-a infiintat scoala in sat, cand aproape toti copiii o frecventau. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a introdus serviciul militar obligatoriu. Tinerii satului au participat la razboiul din 1877. Desi, nu avem destule date cu privire la acesta, din ceea ce s-a transmis prin viu grai stim ca a fost o participare insemnata. O parte dintre tinerii satului care erau in timpul serviciului militar au participat in 1913 la razboiul balcanic. Un fapt de culoare este ca un satean Chiru din Caraclau, care era un foarte bun fierar, s-a imbolnavit in timpul acestei campanii din Bulgaria de tifos; sanitarii l-au crezut mort, pentru ca fusese grav bolnav si l-au aruncat in groapa cu var, dupa cum se obisnuia, unde si-a revenit si cu destula greutate a iesit din ea, traind pana in jurul anului 1955. In urma mobilizarii generale din 1916 toti barbatii tineri ai satului au participat la razboi, multi pierzandu-si viata, fiind unii din numerosii eroi ai Marelui Razboi pentru Intregirea Neamului. Sunt eroii scrisi pe actualul monument al eroilor care a fost ridicat dupa anul 1920. In 1917-1918 au fost incartiruite in sat trupe romanesti si rusesti. In cel de-al doilea razboi mondial numerosi tineri din sat si-au pierdut viata, numele lor sunt inscrise pe monumentul eroilor pentru vesnica pomenire si adanca pretuire. Unii au cazut in localitatea Tiganca din Basarabia, altii la Odesa, altii la Stalingrad sau in campania din vest impotriva Germaniei. La clacile (sezatori), care se faceau iarna, veteranii acestui razboi povesteau despre grozaviile razboiului in care vazusera moartea cu ochii cum se spune. Participasera la adevarate maceluri si povesteau despre mizeria si greutatile indurate in care omul datorita acestor urgii cobora la nivelul animalitatii. La fel ca si-n celalalt razboi in sat ramasesera numai batranii, tinerii pana in 20 de ani si femeile. Tinerii acestia mai lucrau ocazional la aerodromul, folosit de nemti, de la Viisoara, fiind platiti cu ziua. La 23 august 1944 prin faptul ca Romania a intors armele impotriva Germaniei, frontul de la Pascani s-a rupt, armata germana nu s-a mai putut retrage in ordine, mai mult, multi dintre soldati se ratacisera de unitatile lor, cautand sa se retraga in aceasta disperare spre vest. Astfel au ajuns si-n sat la noi grupuri de nemti care se ascundeau prin paduri prin porumb sau unii chiar prin gradinile satenilor”.
Ion Moraru