Certitudinile si utopiile Revolutiei romane din 1989

Revolutia din decembrie 1989 ramane inca un capitol deschis al istoriei contemporane a Romaniei, care desi ar parea ca se scrie greu, in realitate nu apar decat pagini concludente legate de acest mare eveniment. Cartea Ruxandei Cesereanu – “Decembrie 1989, Deconstructia unei revolutii” – cauta ca sa prezinte “interpretarile date «revolutiei», pusa sub semnul intrebarii de analisti si politologi, care au decretat-o a fi o revolutie uzurpata, deturnata, furata, confiscata, manipulata, reciclata, tradata, profanata, desacralizata, trucata, umbrita, teleghidata, regizata, pulverizata, controversata, masluita, acaparata, abandonata, neterminata, alterata, ambigua etc. O revolutie acuzata a fi avut multe componente de show, de unde si formula de «revolutie de opereta», «tele – revolutie». Publicistului Timothy Garton Ash revolutia romana i se pare confuza iar eseistul Luca Pitu utilizeaza termenul de «lovilutie», pentru a indica amestecul de revolutie si lovitura de stat”. Argumentele ce edifica desfasurarea unor momente cheie, pe care autoarea acestei carti “le scoate la rampa”, sunt dintre cele mai puternice. Ipoteza unui inceput al revolutiei romane nu la Timisoara ci la Iasi, in ziua de 14 decembrie 1989 (unde urma ca in Piata Unirii, langa statuia lui Al.I. Cuza, sa se tina discursuri anticeausiste si anticomuniste, lucru dejucat de fortele de securitate ce controlau acest loc), este vazuta nu ca o revolutie ratata (termenul fiind inadecvat), ci “un castel de nisip” care s-a prabusit inainte de constructia lui. Chiar daca se considera ca revolutia putea izbucni in mod concret in orice zona a tarii, pentru ca pe intregul teritoriu al Romaniei populatia nu mai credea in regimul ceausist, totusi ea a izbucnit la Timisoara. Desigur ca toti romanii erau alergici la regimul Ceausescu, dar pentru o revolta mai trebuiau destule ingrediente, precum curaj, putina nebunie, indiferenta in fata mortii, vointa, solidaritate. In decembrie 1989 primii care au manifestat aceste calitati au fost timisorenii.

De la Timisoara la Bucuresti

Protestul a debutat in ziua de 15 decembrie ca o veghe, pentru ca pastorul reformat Laszlo Tokes sa nu fie evacuat din Timisoara, din pricina felului in care criticase regimul ceausist, mai cu seama pentru planul sau de demolare a satelor din Romania, care ar fi dus si la pierderea identitatii minoritatii maghiare. Din 16 decembrie totul a luat o turnura care il sperie inclusiv pe pastorul Tokes, cu atat mai mult cu cat nu mai era vorba doar de enoriasii reformati ci si despre romani, care se solidarizasera politic cu ceea ce se intampla la fata locului. Primul lucru care a fost scandat in fata casei parohiale a fost “Libertate!” Intrebat daca a banuit ca miscarea de solidarizare in jurul protestului sau va duce la rasturnarea regimului Ceausescu, L. Tokes a raspuns negativ… Protestul din fata casei parohiale reformate s-a transformat in revolta iar din momentul in care multimea a inceput marsul pe strazile Timisoarei, pe 16 decembrie, cu puncte si spatii de baricada se poate vorbi de o stare de revolutie, ce a durat timp de cateva zile in care principalele scandari au fost “Romani veniti cu noi”, “Jos comunismul”, “Jos Ceausescu”. In aceeasi zi protestatarii se decid pentru o actiune in forta, drept care se iese in strada intr-un mars demonstrativ, mergandu-se la sediul Comitetului Judetean al PCR, unde sunt sparte ferestrele, este distrus steagul comunist si, dintr-o librarie apropiata, sunt arse portretele lui Ceausescu. Pe 17 decembrie se marsaluieste din nou la Comitetul Judetean dar au loc primele reprimari violente, soldate cu morti. In ziua de 18 decembrie Timisoara era practic asediata de trupe (Armata, Militie si de alte forte), astfel incat lucrurile puteau fi considerate ca sub control, chiar daca revolta nu se stinsese. Dat fiind faptul ca Ceausescu se afla in vizita in Iran, singura la conducerea Romaniei Elena Ceausescu iI trimite in ziua de 19 decembrie la Timisoara pe prim-ministrul Constantin Dascalescu si pe Emil Bobu – sustinatori de marca ai ceausismului – sa negocieze cu protestatarii si sa informeze exact asupra situatiei reale din Timisoara. Negocierile esueaza, intrucat protestatarii sustin cu obstinatie demisia lui Ceausescu, Piata Operei este ocupata de timisoreni, decisi sa nu cedeze. In fata iesirii masive a populatiei in strada (intrucat fusese declarata greva generala), reprezentantii Armatei fraternizeaza cu protestatarii. In ziua de 20 decembrie, la Timisoara se formeaza primul comitet revolutionar (Frontul Democratic Roman – FDR) iar trupele Ministerului Apararii Nationale au fost retrase in cazarmi. Frontul Democratic Roman a solicitat formarea in toate localitatile tarii a unor comitete FDR, care sa asigure initierea procesului de democratizare pe intreg teritoriul Romaniei. Trebuie precizat ca in zilele de 19-20 decembrie 1989 la Timisoara au ajuns o parte din trenurile ocupate cu muncitori din sudul tarii, inarmati cu ciomege si declarati de autoritati “garzi patriotice”; o parte din ei au fost asteptati la gara de revolutionari, care i-au condus in Piata Operei. Daca initial generalul Vasile Milea si adjunctii sai Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu au dat la Timisoara ordinul de a trage in demonstranti, abia pe 21 decembrie, odata cu revolta Bucurestiului, generalul Milea si-a revizuit partial decizia, amanand pe cat posibil implicarea Armatei in represiune, intuind probabil generalizarea revolutiei in toata tara.

Zile fierbinti

Daca aceste lucruri despre revolutia din 1989 sunt in mare parte cunoscute, evidentiem opinia lui Radu Ciobotea despre “zilele fierbinti” din decembrie 1989: “Nimeni n-a avut controlul total asupra evenimentelor din Timisoara. Nicio agentura straina nu si-a executat scenariul sofisticat, nicio personalitate n-a tras «haturile politice». Frontul Democratic Roman s-a nascut dintr-o buimaceala continua, platforma sa era mai degraba morala (a revenirii la bun simt, la normalitatea vietii cotidiene), marea revendicare fiind schimbarea lui Ceausescu si a guvernului”. Despre evenimentele petrecute la Bucuresti in ziua de 21 decembrie, Ruxandra Cesereanu relateaza: “Dupa prima faza a mitingului, aceea de adulare regizata a dictatorului, adunarea s-a transformat intr-un protest, nu atat de vehement, cat pulverizat, care odata cu spargerea mitingului, fuga participantilor si coagularea lor in grupuri ce au ocupat Piata Universitatii, s-a preschimbat intr-o revolta”.

Ipoteze

Interpretarile privind autodizolvarea mitingului bucurestean sunt variate: unii analisti considera ca au fost cateva grupuri de muncitori tineri cu steaguri care au scandat “Timisoara” si “Jos Ceausescu” iar altii considera ca a fost vorba de cativa oameni disperati care au inceput sa il huiduie individual pe Ceausescu, protestul lor spontan fiind propagat de megafoane. S-a mai afirmat ca presupusii protestatari ce au dat tonul huiduilelilor ar fi fost securisti imbracati in civil, doar asa explicandu-se de ce ei nu au fost arestati imediat ci au reusit sa fuga iar alte voci a mentionat ca a fost vorba despre studenti infiltrati in mod intentionat in acel miting. Ziua de 22 decembrie avea sa aduca intr-un amalgam emblematic de masuri ale unui regim in cadere si a altuia in formare, instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, moartea generalului Milea (sinucigas sau ranit in conditii neclare, fiindca a murit la spital). Acest fapt a adus o revolta a militarilor romani impotriva lui Ceausescu. Dupa fuga acestuia (daca a fost o fuga si nu o forma camuflata de arestare si sechestrare, importanta a fost si “tele-revolutia”, constituirea Frontului Salvarii Nationale, erijat in singurul organism democratic de tranzitie, capabil sa tuteleze proaspata Romanie eliberata de regimul comunist.
Mai mult decat prezentarea a diferite aspecte ale revolutiei din 1989, Ruxandra Cesereanu a analizat si cateva din cartile dedicate acestui eveniment. Astfel autoarea se opreste asupra celor trei volume (“Revolutie si reforma” – 1994, “Revolutia traita” – 1995 si “Revolutia romana” – 2001). In primul volum scris de Ion Iliescu este notat faptul ca aceasta “a fost una dramatica si nu de catifea; ea nu a fost punctul culminant al unor acumulari treptate ci punctul critic in care ne-a adus tocmai absenta schimbarilor, imobilismul unui sistem opresiv”. Desi este de acord ca in 1989 in Romania ar fi fost de ajuns o “scanteie” pentru ca nemultumirea generala sa coaguleze o explozie, pronuntandu-se asupra insurectiei timisorene Iliescu recunoaste ca a fost semnalata prezenta acolo a unor agenti si ziaristi straini (sovietici si maghiari) ori chiar diplomati, insa evita sa-i califice ca diversionisti. In cel de-al doilea volum mentionat Ion Iliescu puncteaza prestatia sa incepand cu 22 decembrie, iar dintre lucrurile esentiale noteaza ca a avut succes si autoritate atat la Televiziune cat si la Comitetul Central (intrucat era “o figura cunoscuta, cu un anumit capital politic”), ca platforma program a FSN a fost “cel mai radical program revolutionar din toate tarile est-europene”. Iliescu a negat incriminarea ca ar fi solicitat interventia militara sovietica pe teritoriul Romaniei, a considerat ca procesul Ceausescu a fost adaptat contextului iar executia in graba a cuplului Ceausescu a fost necesara pentru a reduce sacrificiile umane din timpul revolutiei.

De asemenea, in privinta teroristilor a emis ideea ca acestia ar fi putut fi elemente fidele din securitate si a refuzat culpabilizarea Armatei pentru represiunea din decembrie 1989. In cea de-a treia carte, aparuta in 2001, I. Iliescu este si mai decis sa apere revolutia in fata detractorilor sai, declarand: “O revolutie se judeca in primul rand prin programul sau, cat de profund, cat de radical este acesta, care este motivatia lui si in ce dinamica si perspectiva se inscrie”.
Ion Moraru