Sarbatorirea la Onesti la Monumentul Eroilor a Zilei Nationale a Romaniei, care a adunat in preajma acestui loc sacru numerosi onesteni, multi dintre ei parinti insotiti de copii sau batrani ce isi gasesc in aceasta sarbatoare o alinare a sufletului in prezentul atat de tulbure al tarii, aduce intr-un prinos de amintire si recunostinta imaginea nepieritoare a Reginei Maria. Ea a dorit ca sa fie ridicat Monumentul eroilor de la Onesti, care adaposteste osemintele a 12 000 de eroi cazuti in primul Razboi Mondial si a 300 de eroi din al doilea Razboi Mondial, rapusi in luptele care au avut loc pe aceste meleaguri. “Dorinta mea fierbinte a fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru reintregirea neamului”. Aceste cuvinte sunt inscrise in testamentul Reginei Maria, care a fost lasat urmasilor. O pilda vie pentru locuitorii frumoaselor plaiuri trotusene este si marturia Reginei Maria despre una din vizitele sale pe aceste locuri, fiecare clipa fiind incarcata de trairile profunde ale unui suflet cu o mare dragoste pentru tara. “La ora 8.00 ne-am dus la biserica din Onesti pentru slujba din Vinerea Mare. A fost impresionanta, simpla, cu nesfarsite si repetate cantari si tot timpul m-am gandit la Pastele din 1918 cand, cu inima plina de tristete si cumplita ura fata de cei care imi distrugeau tara, am venit aici cu micile mele lumanari aprinse, jurand sa ma intorc la un alt Paste daca Tara Mea va fi eliberata. Acum Romania Mare e o realitate si eu am revenit indeplinindu-mi juramantul secret. Pe cer – mii si mii de stele si toate pareau prietenoase si parca ma incurajau pe drumul ales. La Cotofanesti a trebuit sa oprim la fiecare casa si sa facem cate o vizita. Toti au iesit in graba, batrani si tineri, barbati si femei, care m-au salutat cu bucurie si unul cate unul m-au dus in casele lor. Marile pregatiri de Paste erau in desfasurare, cozonacii se plamadeau, ouale se vopseau si casele se varuiau. In fiecare casuta se nascusera copii, potrivit bunului obicei romanesc. Dupa aceea, o buna si lunga odihna pana la 11.30. Am plecat la Manastirea Casin pentru Inviere. A fost unul din cele mai frumoase evenimente pe care le-am trait vreodata. Am fost intampinata de sute de tarani cu lumanari aprinse in maini si am urcat in procesiune pana la manastire, urmati de toate acele lumini. Cantarile erau total nereusite dar ceremonia a fost atat de pitoreasca… Nu erau decat soldati si tarani, nici o nota discordanta. Pentru ca eram in costum national nu am facut nici eu nota discordanta. Am plecat in procesiune urmata de sute de lumini. M-am dus la soldati si am ciocnit oua cu ei, apoi m-am intors la tren”. Aceste randuri au fost insemnate de catre Regina Maria, a carei personalitate este aureolata de foarte multe lucruri intemeietoare.
Zile de lupta
In ofensiva armatei romane au fost lupte deosebit de violente in zona muntilor Casinului. Regimentele 17 si 18 Infanterie si Regimentul 1 Vanatori au atacat pe directia Vizantea – Dealul Lozea si au ajuns pana la marginea Sovejei, Brigada 12 Infanterie reusind sa elibereze Valea Susitei si Rachitisul Mic. A fost ocupata si culmea Rachitisul Mare (954 m) iar Divizia 8 Infanterie din componenta Corpului 4 de Armata a atins aliniamentul Culmea Tepei – varful Tiharaie. Brigada 11 Infanterie a inaintat pe flancul stang al Diviziei 8 pana la Valea Susitei. Rezultatele zilei s-au concretizat intr-o patrundere de 7 km in dispozitivul inamic, eliberarea localitatii Soveja si ocuparea unor pozitii avantajoase in vederea dezvoltarii ulterioare a defensivei. La acea data Divizia 218 germana pierduse doua treimi din efectiv si 40 de tunuri iar Divizia 1 Cavalerie Austro – Ungara se gasea intr-o situatie critica. Marele Cartier General a decis ca frontul sa fie impins pe aliniamentul prevazut in planul initial Magura Casin – Sboina Neagra – Valea Putnei – Valea Sarii, care era mai favorabil trupelor romane. In ziua de 14 / 27 iulie Regimentul 1 Vanatori a respins un contraatac inamic la nord de raul Putna iar Regimentul 18 Infanterie a nimicit un detasament de legatura dusman, amenintand astfel flancurile Diviziei 1 Cavalerie Austro-Ungara, obligand-o sa se retraga spre localitatea Lepsa. Divizia 3 Infanterie, care a dus greul luptelor de eliberare a localitatii Marasesti a avut numeroase angajamente de lupta corp la corp si in colaborare cu Regimentul 22 Infanterie si 2 Vanatori au hartuit in continuu inamicul, atingand localitatea Valea Sarii. Concomitent cu actiunea armatei romane, Divizia 14 si Divizia 15 (ambele ruse), , din flancul stang al Corpului 2 de Armata romanesc au atins aliniamentul stabilit: pantele raului Putna. La 15 / 28 iulie, Regimentul 7 Vanatori dupa ce a respins un contraatac inamic a ocupat creasta inaltimilor de la Sboina Neagra iar Divizia 8 Infanterie a luat cu asalt Cornul Magurii si Magura Casin (1157 metri). In ciuda luptelor grele si a eroicului asalt al ostasilor romani fortele inamice de pe Magura au rezistat. In ziua de 17 / 30 iulie o grupare romaneasca a pus stapanire pe varful Razboiului, situat la sud de Magura Casinului, obiectivul armatei romane fiind indeplinit.
Din nou la Onesti
Regina Maria a mai fost odata la Onesti, la 11 aprilie 1920, paginile de jurnal fiind marturie a acestui lucru: “La Onesti a fost foarte cald, linistea neobisnuita si tihna tulburata au fost binevenite. La 3 m-am dus sa vad un mare cimitir militar care se afla intre sat si manastirea Casin. O scurta slujba religioasa cu toti taranii dupa care m-am intors in satul Casin, la «Casa Nationala» pentru o distribuire de lucruri taranilor. A urmat o reprezentatie de teatru oferita chiar de tarani, ce s-a terminat cu o hora mare. Inapoi la Onesti a fost o alta hora mare la casa lui Miclescu, unde se afla marele meu spital «Regina Maria». Erau acolo Miclescu si o sora mai in varsta a lui Zoe Miclescu”. Personalitatea Reginei Maria, dragostea de care ea s-a bucurat a facut ca mereu sa fie cercetata in amanunt perioada acelor ani covarsitori pentru poporul roman. “Cu rusine spun ca dupa atata amar de ani am aflat ca Manastirea Casin din Bucuresti a fost ridicata de Regina Maria pentru ca gandul ei sa fie mai aproape de Eroii Neamului cazuti in luptele de la Manastirea Casin, de langa Onesti. Intr-adevar, valea raului Casin este de o frumusete aparte, frumusete ce a fermecat-o si pe Regina Maria”, marturiseste o femeie ajunsa la anii batranetii, ce a “descoperit” marea dragoste fata de tara a Reginei Maria. Regele Ferdinand si Regina Maria, timp de doi ani au fost pe frontul de la Casin in primul Razboi Mondial. Dupa terminarea conflagratiei Regina Maria nu a uitat Casinul si Oituzul, venind aici in fiecare noapte de Inviere insotita de maresalul Alexandru Averescu si de istoricul Nicolae Iorga. Biserica a fost ctitorita in anul 1934 si este o capodopera arhitecturala romaneasca. Dupa Primul Razboi Mondial avand in vedere cresterea demografica a Bucurestiului, in partea de nord a capitalei s-a infiintat noul cartier numit Parcul Domeniilor, prin parcelarea mosiei Herastrau a unei suprafete de 7 hectare in extravilanul orasului. Locurile de casa au fost cumparate de functionari ai Ministerului de Agricultura si Domenii iar noii locuitori si-au dorit ca sa aiba o biserica. Asa s-a construit biserica Manastirea Casin, ce imbina stilul brancovenesc cu cel bizantin si se afla si acum pe o strada adiacenta, ce poarta numele localitatii din judetul Bacau, unde s-au purtat lupte in primul Razboi Mondial intre anii 1914-1916.
Cu sufletul plin de frumusete
Citind cartile scrise de Regina Maria (supranumita de americani “ingerul fara aripi”), iti raman intiparite in minte pasajele legate de pasiunile sale pentru scris, pentru calatorii si echitatie, pentru construirea de “case de vis”, cum isi numea ea resedintele la care se straduia pentru decorarea interioarelor acestora si la amenajarea parcurilor si a gradinilor. Pasiunea pentru frumos a Reginei Maria (stranepoata Reginei Victoria a Angliei si nepoata a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei), este impartasita de aceasta in randuri coplesitor de emotionante: “De la varsta de 5 ani eram o adevarata «fiica a Evei», in iubirea mea pentru haine frumoase. De altfel, frumusetea, sub orice forma trezea in mine o dragoste inflacarata, chiar pagana. Dar ce e frumusetea? In ce consta ea de fapt? In linie, trasatura, expresie, culoare? In toate acestea fara indoiala. Dar adesea, o femeie perfecta precum o statuie clasica, nu are nici farmec si nici succes. Orice intruchipare a frumosului, fie o femeie, o floare, o casa, un cal, fie o minunata priveliste a naturii sau o zugraveala, de cate ori s-a apropiat de mine frumusetea, am simtit ca era un har daruit de Dumnezeu, un dar pe care cu tot dinadinsul il ursise ca sa mi-l insusesc, cel putin cu ochii daca nu si cu mainile. O muzica minunata sau deplina impartasire a frumusetii naturii ma faceau sa ma apropii mai mult de Dumnezeu; o priveliste mareata, adanca tacere a codrului, o gramada plina de flori, un stralucit apus de soare, dezlantuirea unei furtuni pe mare imi insuflau o mai limpede pricepere celor vesnice decat orice ceremonie bisericeasca… Mi-a trezit intotdeauna in viata mult interes ceea ce este frumos sau ciudat, sau trist sau comic – totul este o placere pentru ochi, desteapta luarea aminte sau atinge inima.
Dar ceva din darul copilariei de a deslusi vedenii in alte vedenii, adancimi in alte adancimi, taine si inchipuiri in zilnica realitate, a ramas in mine in toata calea vietii. Este o binecuvantata insusire de a infrumuseta orice, de a face mai atragatoare intamplarile si fiintele, de a scoate la iveala mai mult lumina decat umbra. Asta e atitudinea optimista, neinteleasa intrucatva pentru pesimisti… Cu toate ca fac parte din acei ce vad realitatea cu ochi limpezi totusi deslusesc in orice lucru o frumusete latenta, in locul intunecimii in care par a se desfata oamenii de azi”.
Ion Moraru
