“Exista un timp care te copleseste dar care iti da puterea sa te aduni si sa privesti fara emfaza la drumul pe care l-ai parcurs in viata, cu suisuri si coborasuri, cu impliniri si neimpliniri, cu clipe de fericire sau de tristete”. Aceasta marturisire a locotenent-colonelului Gh. Visan arata ca “fiecare dintre noi are un reper existential, fara de care visele s-ar narui inainte ca sa prinda aripi iar viitorul ar parea mai searbad, mai lipsit de sens”. In satul Popeni (com. Caiuti) patrunzand in casa familiei Vatamanu esti intampinat de foarte multe statui, despre care poti spune ca sunt cuprinse “de taina unui sfat al nadejdii”, din timpurile din adancul istoriei ori din vremurile prezente, a sumedeniei de griji si greutati care apasa viata, “straluminata” doar de clipele de dragoste si dor din preajma celor dragi. Din pragul casei, dupa cum ne spune Nicolae Vatamanu “te intampina Domnia Sa Stefan cel Mare, Voievodul Moldovei (sculptat cum depune juramantul catre tara). In apropiere este sculptat Apolodor din Damasc (arhitectul podului construit peste Dunare in anii 103-105, un om de o valoare deosebita a acelor timpuri). Un ciobanas cantand la apus de soare trezeste durerea reliefata de balada populara «Miorita» iar alaturea este incrustat in lemn chipul unui batran al locului, Sopca pe nume ce a ramas in memoria comunitatii locale ca un om ce a purtat mereu farmecul discutiilor cu intelepciune si al unui zambet”. Patrunzand intr-o alta incapere a casei (fiecare camera putandu-se constitui ca o mica sala de muzeu), privind numeroasele sculpturi care isi au un loc “sacru” al lor, tresarim la cuvintele sculptorului Nicolae Vatamanu in fata acestor minunatii:”Arta, vrei sau nu, te face ca sa ingenunchezi in fata ei!” In privire staruie o sculptura masiva, ce prezinta intr-o forma monumentala obiceiul de Anul Nou – “Capra” (realizata din cioata unui lemn ce a fost gasit in namol) si o lucrare numita “Ochiul”, considerat al Tatalui ceresc, Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor, al intregului univers. “Putem sa imbinam credinta cu arta pentru ca credinta are si ea arta ei!”, ne marturiseste Nicolae Vatamanu inflacarandu-se la prezentarea unei alte lucrari ale sale: “Sunt copaci cu radacinile scormonite, ce arata nasterea iubirii, intalnirea dintre un El si o Ea, care supravietuiesc prin dragoste. Mama Pamanteana, care ne iubeste pe toti, ne-a dat sansa acestei virtuti a omului – dragostea! Daca nu te indragostesti in aceasta viata inseamna ca nici nu traiesti!” Faptul ca Nicolae Vatamanu a realizat cu dalta multe lucrari ce pun in valoare harul “talantului” primit de divinitate te copleseste si acest lucru e dovedit privind la cuierele lucrate in forma artizanala cu “guri de scorbura” ori la cele care prezinta “imblanzirea serpilor”, adevarate “bijuterii” fiind si ramele cu care au fost impodobite lucrarile in relief. Nicolae Vatamanu, atras si de arta sculpturala a lui Constantin Brancusi (intre lucrarile sale aflandu-se doua viziuni proprii a lucrarilor brancusiene “Cap de copil” si “Rugaciune”), a trecut de canoanele sculpturii clasice si a realizat un “cutit spatial” iar cu valuriri ale unduirii daltei in esenta lemnului a mestesugit la o sculptura numita “Flacara olimpica”. Marturisirile sale au un farmec fabulos nemaiintalnit:”In fiecare om poate ca sa existe o flacara, dupa puterea acestuia si la nivelul pe care fiecare il are. Dupa cum in fiecare munte exista multe izvoare, unele fiind supranumite «regi» ai inaltimilor”. Inedit este faptul ca in unele sculpturi realizate intre anii 1958-1965 se pastreaza, in ciuda atator ani trecuti o prospetime a mesajului pe care acestea il transmit (unele reprezentand indragostiti, ce nu au nevoie de cuvinte , lor ajungandu-le o noapte instelata!). Alaturi de lucrari cu caracter religios ori de altele ce infatiseaza buciumani sau “dansul cocosilor”, Nicolae Vatamanu a realizat si o lucrare in care sunt schitate cosurile de fum si coloanele de fractionare a gazelor de la Rafinaria Borzesti. Aici el si-a desfasurat activitatea mai multe decenii in sir, pana la pensionare, in anul 1992.
File din „hrisovul” vietii
Amintirile vietii lui Nicolae Vatamanu sunt tulburatoare: “Nu aveam cu ce trai si la nici 14 ani a trebuit ca sa ma angajez. In primavara in care a murit Stalin lucram la circularul mic al fabricii de la Caiuti. Aici la Caiuti erau multi evrei dar lumea era foarte necajita. La pravaliile care erau aici oamenii dadeau la schimb fasole, oua si altele pentru a cumpara produsele necesare casei. Caiutiul era un targ cu multe pravalii, aici facand afaceri evreii… Munca m-a calit… am lucrat la sapat gropi la CFR. Dar nimic nu poti realiza fara munca!”, ne-a declarat Nicolae Vatamanu. Cu o mare pasiune in suflet el sculpteaza in fiecare ragaz al zilei, marturisind: “Cand lucrez la o sculptura simt ca ii dau suflet. Soarele ne da lumina si de la lumina pleaca totul. Lumina, ca o sageata nevazuta trece din univers prin fiecare om. Arta este un «medicament» pentru cel care o face, aduce o liniste sufleteasca. Simt o muzica ce ni se transmite din univers si traiesti mereu sentimental si nevoia ca sa continui opera inceputa. Recent am realizat o sculptura in care este infatisat Tudor Vladimirescu cu un buzdugan (semn al puterii) precum si lucrari cu ingeri, ce sunt pe calea linistii tuturora”. Vorbind despre anii de inceput ai nasterii marii sale pasiuni pentru sculptura Nicolae Vatamanu ne-a purtat cu gandul in vremurile copilariei sale, mentionand: “De mic copil am mers cu vitele si in timpul liber pe care il aveam, cu un briceag faceam «fluieratori» din lemn de salcie si de plop. De la aceasta distractie de copil, crescand mai mare am simtit nevoia ca sa fac altceva, o statuieta; tot cu briceagul am lucrat, fara a folosi daltile. Am fost invitat la Tabara de sculptura de la Berzunti de catre profesorul Sever Bodron, un om de mare talent si ca sa spun niste cuvinte pe care le merita, el a stiut sa impartaseasca din experienta sa si celorlalti. In tabara de la Berzunti am invatat si cum se coace painea la cuptor… Ne-am bucurat cu totii de aceasta tabara pentru ca aici ne-am format ca oameni si ca sculptori. Am continuat sa lucrez si sa creez arta monumentala iar pe langa sculptura in lemn am realizat si lucrari in piatra. Am avut expozitii la Targu Ocna, Comanesti, Onesti (la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”) iar lucrari ale mele au fost expuse si la Bucuresti. Atunci cad lucrez am o stare morala de calm si daltuind cu migala o lucrare simti o putere in suflet, care te reface. La o expozitie se traieste o tacere launtrica, fiecare lucrare fiind vazuta in felul ei”.
“Descoperind” o noua incapere (in care este pastrat si un dulap din mobilierul lui Alexandru Ioan Cuza), a autenticului muzeu al familiei Vatamanu, cu casa asezata la drumul Blidarilor si Pralei traiesti din plin implinirea gandului ca nu intamplator in lume exista un El si o Ea. “Sotia mea Saftica Maria este singurul critic al meu de arta care isi poate da cu parerea in timp ce eu lucrez, dar este mai mult decat atat” – ni se confeseaza Nicolae Vatamanu, aratandu-ne si dragostea pe care o are aceasta femeie pentru a pastra marile valori ale artei populare romanesti. Ea are o impresionanta colectie de costume populare traditionale romanesti precum si multe lucruri unicat din acest domeniu. Marame, catrinte si costume populare nationale ce au peste 100 de ani (prin idendificarea persoanelor care au avut asemenea frumuseti vestimentare), itari cu croiala autentica, cingatori si bete tesute la razboi sunt obiectele cu care se minuneaza “lada de zestre” a familiei Vatamanu. Ca lucruri unicat remarcam printre aceste piese vestimentare ale costumelor populare nationale fote lucrate cu fir de argint, brauri in culorile tricolorului (realizate la Campuri, in jud. Vrancea), ii “mestesugite” prin broderie. “Acestea sunt adevarate valori ale culturii populare. Au fost lucrate manual, la lumina opaitului si am o dragoste deosebita pentru a descoperi aceste mari valori. La inceput a fost o pasiune foarte simpla si linistita si am adunat, de peste 40 de ani, lucruri ale batranilor, cu cusaturi foarte vechi (in stil crenguta dar si cu flori si cu simbolul cocoseilor). Unele costume populare traditionale din cele pe care le am sunt de o culoare albastra, senina, altele au inflorituri si au fost impodobite cu margele si paiete”, ne-a declarat aceasta vajnica iubitoare a artei populare marturisind ca si-a dorit cu ani in urma sa deschida un mic muzeu la Casa “Rosetti” din Caiuti (care a suferit un incendiu pustietor). Nicolae si Saftica Maria Vatamanu au tinut sa elogieze activitatea directorului Caminului Cultural al comunei Caiuti, Francisc Enasel, “care a salvat cultura traditionala a locului. La Caminul Cultural, care nu mai avea nici un scaun macar, a format un ansamblu folcloric, ridicandu-l la nivelul aproape profesionist. Directorul Francisc Enasel a stiut sa atraga talentele artistice din randul tineretului cat si al oamenilor in varsta, formandu-i pentru a urca pe scena. Pentru comuna Caiuti este un adevarat «izvor de apa vie», el salvand tot ce s-a mai putut salva in domeniul culturii populare traditionale si acum poate avea bucuria formarii unei adevarate familii, a Ansamblului artistic «Calutul», sprijinit de catre Primaria comunei”. Despre Nicolae Vatamanu, vazut de prof. Sever Bodron ca “un om si un sculptor aparte, care a reusit sa se smulga din capcana decorativului si infloriturii”, se mai pot spune multe lucruri dar unul dintre acestea ii arata si o alta pasiune:
in anul 2007 a absolvit cursul de initiere in bioterapie, in cadrul Centrului de Terapii Alternative si Parapsihologie Voluntari (din apropierea Bucurestiului), fiind initiat ca bioterapeut si maestru in infoenergetica. Dincolo de aplecarea sa spre acest domeniu, el ramane sculptorul in lemn de tei, dud, par, paltin si salcam ce merge in arta pe ideea sa: “Suntem in pericolul ca se va pierde o parte a identitatii poporului roman daca cei care stiu sa creeze ceva nu o fac, urmarind fiecare interesele lor. In urma mea doresc sa las tot ceea ce am sculptat si am lucrat o viata intreaga pentru comuna, judetul si pentru tara mea!”
Ion Moraru
