La Festivalul “Primavara poeţilor”, organizat de Colegiul National „Grigore Moisil” si Centrul de Experiente Pedagogice si Culturale din Onesti, a fost prezenta (si in acest an), pentru a bucura inimile liceenilor fermecati de literatura, scriitoarea Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino), poeta, romanciera si traducatoare din limbile germana si suedeza. In anul 1953 ea a obtinut licenta la Facultatea de Filologie (specializarea Germanistica) a Universitatii din Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe George Calinescu si Tudor Vianu. Debutul sau literar a avut loc in 1968 cu volumul de poezii „Vina nu este a mea”. Nora Iuga este autoare a numeroase carti iar in anul 2009 a cucerit cea mai importanta bursa (pentru un an) oferita de statul german unui scriitor strain. Prezenta sa in municipiul de pe Trotus a fost una cuceritoare si prin marturisirea “eu sunt un om ca toti oamenii si nici la varsta aceasta nu mi s-a urcat la cap faptul ca sunt o personalitate” a trezit interesul liceenilor Colegiului National “Grigore Moisil” din Onesti, pentru o calda confesiune a acestei autoare, cunoscuta in spatiul literar romanesc dar si in cel european si international. Asemeni depanarii a numeroase ganduri, Nora Iuga a cucerit pe tinerii iubitori ai literaturii din Onesti cu farmecul marturisirilor directe. Astfel, ea a declarat: “Ma irita ingrozitor granita intre genurile literare, eu considerand ca totul este poezie, in care trebuie sa coexiste poezia, monologul, proza. Nu exista decat starea in care scrii si aceasta isi alege singura vocea! Iar cea mai mare calitate a unui poet este originalitatea! Am o teorie si cred in ea orbeste: ignoranta are si ea ratiunea ei, o ratiune pastrata in encefalul nostru. Cred ca instinctul este mult mai inteligent decat ratiunea si este un lucru periculos sa desconsideri instinctul. Ceea ce a remarcat o eleva a Colegiului «Moisil» (Ana Apostu) ca «timpul nu are prieten» este un lucru uluitor. Ca poet, aceasta afirmatie ne arata cum trebuie exprimata durerea, tot «ghemotocul» suferintei umane, in poezii foarte frumoase si foarte sensibile. Simpla vaicareala in versuri si vederea realitatii in tuse negre ca «viata este urata si insuportabila», nu mai misca nimic… Durerea nu se transmite spunand ca o ai, ci prin «scrasnire din dinti». Sigur, modelele conteaza foarte mult. Noi suntem aparati si de ignoranta. Noi avem in noi duhul timpului; ni se transmite acest lucru pentru a-i putea intelege pe cei avizati si foarte rapid, sa devenim egali cu ei. Lucrurile se intorc la sentimente. In poezie germanii incearca sa recupereze sentimentalismul si fac niste exercitii deosebite, insira niste culori care preiau sentimentele. Totul in jurul nostru este frumos! Doliul trebuie lasat la o parte. Poezia nu suporta problemele, ea vrea simtaminte prin care sa se bucure, «sa urle»! Uneori cand canti nu te vezi, se vede numai cantecul!”
Clipe astrale
Prin mirajul cuvintelor scriitoarea Nora Iuga a transmis un mesaj profund, mentionand: “Inspiratia nu ne vine din zari oculte ci de la trup, din acea fierbere interioara din trupul nostru, exact cum si iubirea este din creier. Indragostirea nu este identica cu dragostea, ea este doar inceputul si am credinta ca este cea mai puternica. Dragostea seamana cu prietenia iar inceputul este de neinlocuit cu nimic, in tot ceea ce este mai frumos pe pamant”. Evocarea marilor critici literari George Calinescu si Tudor Vianu, pe care scriitoarea Nora Iuga i-a avut profesori la Universitatea din Bucuresti, s-a transformat in adevarate clipe astrale si sub cupola spatiului multifunctional al bibliotecii onestene, totul s-a transformat intr-un colocviu al solitudinii venerabilei scriitoare, ce a marturisit: “La cursurile pe care le sustinea in amfiteatrul, de fiecare data plin al universitatii bucurestene, George Calinescu facea orice altceva, dar nu preda, el «facea literatura romana!» Era un om extraordinar, pe care cand il vedeai aveai impresia ca e un clovn… Atat de neasemanator; nu era prea inalt dar avea niste ochi negri, foarte apropiati, ce se miscau intr-una. Pana si in ochi se simtea freamatul si inteligenta interioara! Se spune ca oamenii cu ochii indepartati sunt ori din categoria celor cu o inteligenta deosebita sau… poeti! Privirea sa nu era niciodata obosita, Calinescu nu obosea niciodata… Cand venea la curs, ii auzeai vocea, putin vibranta, de departe… Vorbea foarte teatral, dar si cu mult patos… In vremurile noastre se vorbea «ca pe strada». Calinescu spunea la cursurile sale fel de fel de lucruri si in Amfiteatrul «Alexandru Odobescu» veneau sa-l asculte studenti de la toate facultatile dar si oameni de pe strada, cu totii stand peste tot, pana la stinghia mesei din fata… «Si cum va spuneam!», asa incepeau toate prelegerile lui Calinescu, ce nu se terminau niciodata. El traia intr-un flux continuu. Trecea de la romanul «O fata pe patul mortii» scris de Dimitrie Bolintineanu, la Heine si iarasi se intorcea la Bolintineanu si George Toparceanu. Cred ca George Calinescu ura foarte tare ceea ce se cheama pedagogie, ce inseamna sa inveti dupa metoda si «tabu-uri» pedagogice, extrem de necesare. Cultura este o constructie ce trebuie sa aibe o fundatie, schele si mai multe etaje! Calinescu voia sa transmita mesajul sau prin emotii, prin spectacol; poti sa retii foarte mult prin spectacol! Odata a povestit ca a vazut un copil al strazii cu un «codru de paine» in maini si a spus: «sa mananc si eu, sa devenim prieteni! Vazand ca se situeaza pe acelasi nivel de gandire cu mine, l-am intrebat unde zboara corbii? Si tanarul mi-a raspuns ca ei zboara pe campurile de lupta, unde sunt lesuri de eroi!»
Pe catedra, Calinescu avea intotdeauna 10 creioane ascutite, ce zburau prin sala cand cineva nota ceva! Nu suporta sa luam notite, esential – credea el – este ceea ce retinem in memorie. Spre deosebire de George Calinescu, Tudor Vianu era intr-adevar profesorul perfect, un pedagog «fara cusur»… Avea o asemenea «ordine germana» in tot ceea ce spunea incat stiai totul cand plecai de la cursurile sale!”
Trainicia unei prietenii
Cuvintele sale pentru aflarea in mijlocul liceenilor onesteni au fost dintre cele mai sincere: “Multumesc clipei care a ingaduit sa ma aflu la Onesti, sa simt aceasta fericire, dar si acelor oameni minunati ce au facut posibila aceasta intalnire”. Cert este ca in Onesti scriitoarea Nora Iuga are multi prieteni de nadejde. Profesoara Gabriela Garmacea isi aminteste ca a cunoscut-o pe doamna Nora Iuga in martie 2009. “A avut amabilitatea de a veni in randul elevilor la Festivalul «Primavara poetilor» si atunci am trait clipe incarcate de emotie, aceasta intalnire avand un impact deosebit. Elevii i-au citit opera si au avut ocazia de a-i prezenta maniera in care au receptat mesajul liric”, ne-a declarat prof. Gabriela Garmacea, de la Colegiul “Moisil”. De la poeta Nora Iuga, distinsa profesoara onesteana a primit si o scrisoare, cu sentimente sincere, exprimate frumos, in care a rememorat atmosfera Festivalului “Primavara poetilor”, ea notand: “Niciodata nu am avut in fata atatia ochi uimiti, razatori, ganditori, emotionati, atatea urechi ca scoicile intredeschise sa dezlege intelesuri din freamatul marii… Sunt elevi ai liceului din Onesti. In ziua aia care se dadea in leagan intre iarna si vara, la Biblioteca din Onesti, in fata a sute de elevi vorbele mele se ciocneau de gandurile lor ca niste pahare de sampanie si scoteau sunete frumoase. Vad fata doamnei Garmacea in memorie si mi-e greu sa-i refac trasaturile dupa atata timp; ochii mei zaresc insa cand ma gandesc la ea un mar rotund, luminos. Elevii din Onesti trebuie sa fie bucurosi cand se duc la scoala. Nu stiu sa vorbesc ca la birou, nici sa aduc omagii, nici sa tin contabilitatea pe debite si credite, nici macar sa formulez niste multumiri, in hartie de impachetat cadouri si legate cu funde de plastic”.
Si acestea nu sunt singurele lucruri care o leaga pe Nora Iuga de municipiul Onesti. In ultimii doi ani, profesoara Gabriela Garmacea si poetul George Chiriac au fost si organizatorii unui concurs literar “Nora Iuga”. Acest concurs a avut doua sectiuni (poezie si proza) si a pornit din exprimarea admiratiei fata de o voce importanta din literatura romana si “nu a putut trece cu vederea faptul ca Nora Iuga a fost uitata mult prea devreme de critica literara din Romania. Concursul si-a propus si sa stimuleze preocuparile literare ale generatiei actuale” (dupa cum a mentionat prof. Gabriela Garmacea). Rezultatele finale ale acestui concurs au fost date chiar de Nora Iuga, zeci de lucrari literare ale patimasilor scrisului ajungand la masa de lucru a acestei scriitoare. Sunt edificatoare cateva motto-uri ale acestor lucrari, participante la concurs: “Asa incepe totul, ca intr-un vis”, “Oamenii sunt reflexia pistruiata a timpului”, “Totul pleaca in om de la intrebare”.
Ion Moraru
