„Viata trebuie traita dupa reguli de respect”

“Cel care vrea sa faca un bine, bate la usa iar cel care iubeste gaseste usa deschisa mereu!” Aceste cuvinte ale poetului indian Rabindranath Tagore sunt cele care se gliseaza perfect din momentul in care a-i cunoscut-o pe Doina Moscu, o onesteanca stabilita de 31 de ani in Canada si reintoarsa pe meleagurile trotusene pentru doar cateva saptamani. Amintirile sale din anii comunismului sunt aproape intacte in privinta derularii unor aspecte pline de curaj si iata un sir de destainuiri: “Era in 1978… Absolvisem liceul in anul in care au fost doua promotii, cu elevii clasei a XII-a si cei ai clasei a XIII-a si am dat examen la Facultatea de biologie din Iasi. Erau in jur de 50 de candidati pe un loc si am picat sub media de promovare a examenului de admitere. Mi-am gasit un post de suplinitor la Targu Trotus iar logodnicul meu, profesorul antrenor Nicu (Nick) Moscu plecase in Canada, unde avea o sora. Pe timpul liceului (la actualul Colegiu «Nadia Comaneci»), am fost totdeauna premianta, fiind si secretar UTC (Uniunea Tineretului Comunist, organizatia a carei membri trebuiau sa fie toti tinerii). Cum doream mult sa plec in Canada, m-am gandit ca «daca nu vine muntele la Mahomed, merge Mahomed la munte!» Si am scris o declaratie Comitetului Judetean Bacau al UTC, in care am notat ca «de buna voie si nesilita de nimeni, vreau sa fiu scoasa din UTC, datorita viziunilor mele capitaliste». Nu a intarziat mult si au venit doi securisti iar cu tot «tam-tam-ul», a urmat scoaterea oficiala a mea din UTC. M-au urmarit coontinu si nedandu-si seama, ei imi aratau si urmatorul «step», intr-un fel indrumandu-ma ce sa fac! Intre martie – octombrie 1979 am trait o perioada foarte grea, fiind urmarita si «curtata» de securitate, pusa ca sa urmaresc pe cineva… Nu aveam cu cine vorbi; am primit aprobare de la sectia de pasapoarte poate pentru faptul ca Nicu Moscu lucra cu 4 gimnaste canadiene, pe care le pregatea pentru olimpiada din anul 1980. La sectia de pasapoarte m-am prezentat cu o fotografie si cred ca a inclinat faptul ca am fost foarte energica – am primit la 1 martie 1980 pasaportul dorit! La plecarea in Canada, ambasada acestei tari mi-a dat un plic sigilat pe care trebuia sa il dau intact primului ofiter intalnit la sosirea mea acolo. La destinatie, mi s-a dat o copie a acelui plic, pe care era scris faptul ca «o conditie ca sa locuiesc in Canada este casatoria cu logodnicul meu intr-un termen de 50 de zile», specificandu-se ca am ajuns in aceasta tara fara niciun ban, doar cu doua valize cu haine. Acest fapt a ramas pentru mine un fel de atestat, ca in tot ceea ce am realizat am plecat de la zero! Desi au fost perioade grele, in 1985 am deschis cu sotul meu primul club privat de gimnastica din Canada”.
Aducand mai aproape lucrurile din prezent, Doina Moscu ne-a marturisit: “Am facut mari investitii si acum suntem singurul club de gimnastica din Canada care are sala proprie. Am avut o oportunitate, ca am venit din Romania, ca am facut gimnastica, dar pentru copiii de azi cea mai mare problema este educatia. La momentul actual romanii au mare nevoie de bani dar nu inteleg ca educatia este cea care le aduce banii. Cea mai mare realizare e cea a bucuriei adusa de fetele mele, Diana (30 ani, doctorand in fizica nucleara, acum profesor universitar in Hamilton) si Larisa, care a terminat Facultatea de Drept si este singura absolventa a facultatii ce va lucra la Curtea Suprema a Canadei”.

Profil interior

La capatul acestei marturisiri, mai multe intrebari “au sagetat” spre Doina Moscu. Dorind a creiona principala sa trasatura de caracter, ea nu a sovait niciun moment ca sa numeasca perseverenta. “Pana in panzele albe starui daca consider ca este un lucru bun ca si pozivitatea. Cred ca acestea doua lucruri ne-au ajutat foarte mult deoarece succesul vine dupa cativa ani! Romanii, prin cate au trecut, cred ca aceasta le lipseste! Nu exista perseverenta pentru a pastra o linie si toata lumea este pesimista. Daca vad lucrurile toate in negru, acestea vor fi negre”. Vorbind despre o calitate a sa, considera ca aceasta este “sinceritatea, pentru ca atat timp cat stii ca esti sincer, cel de langa tine poate sa iti accepte si o latura neperfecta! Greselile iti sunt mai usor acceptate daca esti sincer! Apreciez sinceritatea chiar daca uneori si doare; nu imi plac jocurile, sa spun un lucru si sa gandesc altul! In lumea capitalista sinceritatea este prezenta peste tot – chiar si doctorii iti spun cand mai ai doua zile de trait! Evitarea face ca sa nu te simti rau pentru o clipa, dar pana la urma tot rau va fi. Rezolvi mai usor o problema cand e vorba de sinceritate”. Ca vis de fericire, Doina Moscu vede “implinirea sentimentala dar si cea materiala precum si respectul, care este tot o implinire, daca ii castigi pe oameni. Consider insa ca fiecare om, intr-un tarziu chiar face ceea ce trebuie sa faca si cumva, «pe drumuri ocolite» realizam ceea ce soarta ne-a dat sa facem”. Cand este vorba de tara in care ar dori ca sa traiasca, pentru Doina Moscu lucrurile iau o alta nuanta, in acest sens declarand: “Doresc o tara ideala care sa fie din punct de vedere material cum este Canada si din punct de vedere sufletesc, asa cum este Romania… Pentru ca niciodata nu vei putea gasi o tara sa iti indeplineasca toate dorintele! Canada este cea mai buna tara in privinta nivelului social, medical si ecologic, dar ea nu poate sa imi dea satisfactia pe care o ai atunci cand vii in Romania, sentimentul acesta de a apartine undeva si ca nu esti singur, ca simti ca cel apropiat. Fiind de 31 de ani peste Oceanul Atlantic, acum «acasa» pentru mine inseamna Canada”. Daca asemeni unui “oracol” adolescentin intoarcem o foaie pentru a privi spre eroii din viata reala, pentru Doina Moscu acestia sunt “oamenii care au putut sa se ridice prin forte proprii din nivelul mediu dar si oricine care a perseverat si a avut un vis. Oamenii care nu se lasa coplesiti de dureri si neajunsuri si care nicicand nu vor renunta! Nu cei care se blazeaza si se victimizeaza… Eu am ca motto cuvintele «viata nu este dreapta, mergi mai departe!» Pierzandu-mi sotul in urma cu 10 luni simt ca e o batalie uneori in anumite ore din zi si merg mai departe iar in fata oamenilor devin pozitiva si optimista”.
Despre Nicu Moscu amintim faptul ca a facut gimnastica de performanta si a fost component al echipei Romaniei care a concurat la Olimpiada din 1972, de la Munchen. A fost absolvent al Institutului de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti si in anul 1973 i s-a cerut sa antreneze la Onesti. A lucrat cu gimnastele Aurica Nistor, Ecaterina Szabo, Viorica Gheorghiu si altele. Dupa ce a plecat in Canada, a reusit ca, in anul 1981, o gimnasta canadiana sa devina prima campioana absoluta a acestei tari. La clubul de gimnastica pe care familia Moscu l-a infiintat in “Tara frunzei de artar” au ajuns numeroase gimnaste si gimnasti din Romania. Astfel la acest club au lucrat Cristina Bontas (aproape 10 ani, acum infiintandu-si si ea un club), Lenuta Rus Gurlui, Vanda Hadarean, Mircea Gorgos, Nicu Bejenaru (gimnast care a concurat la doua olimpiade). “Sunt vreo 30 de antrenori care direct sau indirect, s-au realizat datorita clubului de gimnastica pe care noi l-am infiintat in Canada. Un lucru deosebit a fost ca Federatia Canadiana de Gimnastica ne-a trimis o scrisoare de multumire pentru ca prin infiintarea clubului a crescut nivelul de gimnastica in aceasta tara”, ne-a marturisit Doina Moscu. Oprindu-se asupra greselilor pentru care ar gasi indulgenta, aceasta onesteanca ne-a declarat: “Orice greseala consider ca poate fi uitata, dar pentru inselatorie, minciuna, abuzul fizic si psihic in familie si fata de straini nu trebuie sa fii indulgent si nici societatea nu ar trebui, sa fie la la randul ei, indulgenta pentru aceasta. O societate care se considera superioara nu ar trebui ca sa accepte asa ceva, dar cred ca toate acestea in Romania sunt in floare. Inca trebuie ca sa alegem intre un om care este sincer si unul care inseala iar cei care fura sau care se dau «smecheri» sunt idolizati, lucru care este rau. Viata trebuie traita dupa reguli de respect, care in Romania nu se aplica, iar acest fapt se perpetueaza, desi ar trebui ca sa se schimbe mentalitatile”.

Strabatand aleile Parcului municipal chiar in primele zile ale lunii mai, la sarbatoarea care a cuprins aceasta “oaza de frumusete” a Onestiului, Doina Moscu a fost incercata de un sentiment dulce si amar. “Dulce, pentru ca m-am putut repune in sentimentele de adolescenta, si «amar» cand vad ca este atata saracie si se intampla lucruri care indigneaza, de pilda, faptul ca agentii comerciali vindeau bere, bauturi alcoolice si copiilor sub 14 ani iar toata lumea «intoarce capul» cand este vorba de cresterea acestor copii”. Mentionam ca in inima Doinei Moscu mai salasuieste ceva: implicarea in actiuni de voluntariat. “Fiecare om trece prin nenorociri in diferite moduri dar voluntariatul este o provocare care prinde foarte bine”, ne-a marturisit Doina Moscu, ce a stimulat o ampla campanie de voluntariat in sprijinul jurnalistului Florin Plantos, cu ajutorul tinerilor Asociatiei “Onestin”.
Ion Moraru