Nestemate trotusene intr-o istorie sentimentala

Pentru a arata cat de frumoasa este istoria Vaii Trotusului cunoscutul cercetator bacauan Eugen Sendrea a “presarat” in recent aparuta carte “Istoria necunoscuta a Bacaului” mai multe nestemate despre frumoasa zona in centrul careia, ca un factor polarizator, se afla municipiul Onesti. Ele confirma parca o cugetare a lui Cervantes despre istorie, care a notat ca este “emulul timpului, depozit al actiunilor, martor al trecutului, exemplu si instiintare a prezentului si avertisment al viitorului”. Cu un farmec aparte, prezentand totul ca o povestire in care isi gasesc locul si lucruri “din picanteriile timpului”, Eugen Sendrea a cuprins un itinerar vast, pentru descoperirea marturiilor trecutului, in localitatile aflate in preajma cursului Vaii Trotusului si a afluentilor acestuia. De la Gutinas si Radeana aflam de dezvelirea de sub pamant a vestigiilor unui sat vechi feudal, astfel ca autorul devine un sfatuitor povestitor: “Dupa ce elevii cercului «Micii arheologi», condusi de reputatul cercetator Alexandru Artimon (1938-2008), si-au umplut cosurile cu unelte si podoabe, fragmente ceramice cu motive florale, zoomorfe, geometrice sau heraldice, toate de o frumusete aparte ce denota gustul pentru frumos al boierilor nostri, din zidul unei foste case boieresti se rostogolisera doua monede. Cercetand mai bine, au mai fost adunate 48 de monede (ce s-au dovedit a fi ducati venetieni), in greutate de 146 grame aur. Locuitorii acestor sate au fost cuprinsi de «febra aurului», transformandu-se in cautatori de comori pentru un timp. Ducatii au ajuns in Moldova in urma stranselor relatii comerciale cu Venetia, vestitei cetati a lagunelor moldovenii vanzand doar intr-un singur an 15.000-20.000 de capete de boi precum si vestitii cai moldovenesti, ceara, miere, piei de animale – cumparand in schimb stofe fine, matasuri si podoabe”.

Eroi si intamplari legendare

Domnitorul Gheorghe Stefan este un personaj despre care Eugen Sendrea dezvaluie mai multe lucruri inedite: “Dispunand de o avere impresionanta Gheorghe Stefan a ajuns mare logofat, devenind omul de incredere al lui Vasile Lupu. Nebunia puterii nu-i dadea pace si l-a detronat pe cel care il considera cel mai apropiat, ducand o lupta cu oastea lui Vasile Lupu la Valea Seaca. Batalia decisiva a dat-o la Sarca (in apropiere de Iasi), la 6 iulie 1653, abia dupa aceasta Gheorghe Stefan putand fi sigur de domnie. Dupa patru ani si jumatate de domnie, batut de Grigore Ghica la Strunga, Gheorghe Stefan s-a retras la mosia lui de pe valea Casinului, in curtea unei manastiri, cu ziduri puternice. Fiind urmarit, nu a putut zabovi prea mult si prin munti a trecut inspre granita Ardealului. Sus pe Clabuc se opri cu ai sai sa ia masa pe o stanca mare, patrata. «Mai toti care au facut razboiul prin meleagurile acelea, au trecut pe la Stanca Clabucului, pe care au bombardat-o nemtii in 1916 trei saptamani de-a randul, dar masa lui Voda Gheorghita a ramas intreaga, nebiruita nici de vreme, nici de ghiulelele neamtului», a scris Constantin Gane. Iar Manastirea Casin a rezistat timpului si oamenilor si putini stiu ca ea este o copie a Manastirii Golia din Iasi”. Cu documente stranse sub vremuri Eugen Sendrea deapana frumoase povestiri cu intamplari cu totul neobisnuite ce privesc pe vestitul hatman Raducanu Rosetti de la Caiuti: “A avut o copilarie frumoasa alaturi de sora sa Zoe, dar intr-o zi cand tatal lor nu a fost acasa cei doi copii au fost rapiti de o satra tiganeasca si dusi peste munti. Cu greu, dar si cu bani multi cei doi au fost rascumparati si adusi acasa. Peste 2-3 ani fata deveni frumoasa «de rapea ochii cui o vedea» (ea devenind doamna prin casatoria cu Al. Moruzzi, domnitor atat in Moldova cat si in Muntenia). Fratele Zoei, Raducanu, mare amator de delicatese culinare, deveni hatman apoi s-a achitat cu cinste cand Ipsilanti l-a insarcinat «mehmender» (reprezentantul domnitorului la turci)”. Interesanta este si povestea locului nasterii sale, conacul de la Caiuti, “o constructie monumentala cu etaj, avand un imens «parc cu arbori scumpi si un iaz de culoarea cerului». Daca in 1848 pasoptistii vor gasi aici loc de adapost iar Unirea din 1859 avea sa fie zamislita in incaperile conacului cu ziduri groase (fiind prezenti AI Cuza, V. Alecsandri, Costache Negri, M. Kogalniceanu) si in cele doua razboaie mondiale acest conac a rezistat (chiar si restructurarilor comuniste), ca o ironie, dupa 1989 autoritatile locale si judetene l-au lasat de izbeliste. Cladirea este acum devastata si nici un parlamentar nu se bate cu pumnii in piept sa fi intrat macar odata la conacul hatmanului Rosetti”.

In Targul Ocnei

In mod inedit se intalnesc si impresiile de la Ocna: “Targul Ocnei, inchis in asa fel incat se pare ca in vagauna aceea se sfarseste lumea. Aici, intr-un colt de tara tot se pastreaza vechea ospitalitate romana, ce era odinioara proverbiala. Tot ce se poate adaugi este ca barbatii sunt foarte buni iar femeile foarte amabile. Apoi, pesemne aerul, sarea, Trotusul contribuie ca damele ocnene sa aiba cei mai limpezi si mai ucigasi ochi din toata tara!” Aceste impresii sunt din vara anului 1852 cand Costache Negruzzi a ajuns cu trasura la Targul Ocnei. Si mai povesteste Eugen Sendrea: “Aerul curat, viata oamenilor asezata, strazile cu conace in stil grecesc, dar si casutele cu gradinite invaluite in zorele l-au indemnat pe Costache Negri sa isi ridice conac aici (asezat pe locul unde s-a ridicat fostul spital orasenesc). Ca barbat Negri n-avea rival in toata Moldova. «Era inalt, frumos, elegant, seducator in toate chipurile, pe atat de distins in infatisare pe cat de nobil in simtiri», dupa cum scria G. Bengescu. La disparitia sa el a fost deplans de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri iar Nicolae Iorga l-a numit «o raza curata, bucuros ca se poate confunda in lumina zilei» ce se deschide”. Orasul Targu Ocna a fost vizitat si de Ion Creanga. In anul 1885 printr-un bilet gratuit de la Epitropia Spiridoniei, in compania unui fost elev Ion Creanga a ajuns la Targu Ocna. Stilul cuceritor ce da atat valoare documentara dar si literara il fac pe autor sa noteze: “Dupa un pranz pantraguelic la birtul garii, spre marea uimire a lui N.A. Bogdan, fostul sau elev, Ion Creanga a mers cu trasura la alta crasma, unde ceru unei fete o cofa de apa, pe care o inapoiase aproape goala. La Slanic, Ion Creanga se scula de la trei dimineata si bea apa minerala de la izvor, apoi facea plimbari, placandu-i aerul de munte.

Uneori, «parcurgand incetinel apostoleste pe langa stabilimentul bailor calde, incepuram a ne urca mereu, cand pe malul stang, cand pe cel drept al rauletului Slanic, trecand la fiecare cinci minute cate un pod sau podulet, cate un muncel sau cate o serie de stanci daramate, ajungand chiar spre granita, unde se zareste o turla mica de bisericuta ardeleana si pichetul dorobantilor», dupa cum a insemnat N. A. Bogdan”.
Cartea “Istoria necunoscuta a Bacaului”, care aduce sclipirile bucuriei iubitorilor istoriei si de pe Valea Trotusului, este rodul a 32 de ani inchinati de Eugen Sendrea cercetarii. Confesiunea sa, cu care a cucerit si onestenii prezenti la prima intalnire cu aceasta carte, a fost una transanta: “Avem valori fantastice in aceasta zona pe care Dumnezeu a vrut sa o faca una colosala!”