Ion Vraciu este unul dintre cei mai vechi locuitori ai “noului”Onesti. A venit pe aceste meleaguri de la Brasov in 1953 si a vazut cum se ridica Rafinaria Borzesti, la care s-a angajat in ziua de 15 august 1955. Practica facuta la Rafinaria Darmanesti, de la sosirea sa in zona, a fost cea care l-a legat de Valea Trotusului. “Fiind orfan de razboi, am fost mult ajutat in vremurile acelea si pentru aceasta sunt omul care sunt azi”, isi incepe el firul marturisirilor, continuand: “La Onesti, imi amintesc ca ne tineam de garduri, erau multe nevoi. Drumul principal era pietruit. In apropierea podului care este acum peste raul Casin era moara si o fabrica de marmelada, care functiona doar in lunile august si septembrie. In locul unde este inaltata primaria actuala era caminul cultural, cu biblioteca si sala de spectacole. Onestiul nu a fost un sat oarecare, fara nimic. Oamenii erau pregatiti, emancipati, cu lucruri bune, dar si lucruri rele. Generatiile noastre au format acest oras ca sa aiba apa potabila pe toate strazile, canalizare, iluminat electric. Onestiul vechi era plin de cocioabe, dar a devenit unul din cele mai frumoase orase, in care numerosi oameni au vrut sa ramana, odata cu dezvoltarea platformei industriale. Era o viata foarte frumoasa si acum ne pare rau de anii care au trecut foarte repede”.
O familie implinita
Decenii in sir Ion Vraciu a lucrat la Rafinarie si la Combinatul de Cauciuc Sintetic, familia sa fiind asemanatoare altor mii de familii onestene. Pe sotia sa a cunoscut-o in primii ani cand a venit in Onesti, ea lucrand la Termocentrala Borzesti. “De la casatorie au trecut 50 de ani si cea mai mare bucurie a vietii noastre este fiul Remus Emil, care are acum 46 de ani. De la 11 ani a facut judo si la o varsta asa frageda, in anul 1974, a cucerit o medalie de bronz la o competitie europeana. Apoi, straduinta sa pentru sport si dorinta de a invinge pe tatami i-au adus prilejul de a cuceri la individual doua medalii de argint si una de bronz, iar cu echipa, opt medalii de aur. aCamera saa, cu medaliile castigate (unele obtinute dupa o perioada de accidentare), dar si cu tablourile pe care le-a realizat cu har, e cel mai drag loc din apartamentul nostru… Dupa ce a absolvit o facultate in anii grei de tranzitie dupa revolutia din 1989 a plecat in strainatate. In Europa Occidentala a lucrat la munci agricole, la un atelier de reparatii, dar si ca electrician. Tot in strainatate, in Italia, si-a aflat si ajumatateaa, o onesteanca pe care o cunostea din municipiul de pe Trotus. In anul 2003 a ajuns inCanada, obtinand cetatenia canadiana. Aici a lucrat in alte si alte meserii, avand si cate doua-trei joburi deodata. A executat lucrari de lacatuserie la un atelier de fabricat rulote, a fost paznic, ba chiar a lucrat si in domeniul electric, la metroul din Montreal. Din 2007, cu un contract canadian, lucreaza in Algeria, unde dupa electrificarea unei linii de cale ferata firma canadiana executa un mare baraj de alimentare cu apa in aceasta tara africana”.
Colectionar de alucruri rare”
Bucuria sotilor Vraciu, care au ajuns si bunici, este data de convorbirile pe internet cu nepotelul din Canada. Fiecare om are cate o pasiune, dar pentru Ion Vraciu, mai mult decat “un hobby” a fost colectionarea cartilor si revistelor vechi, acestea stand alaturi de o colectie de peste 1500 de felicitari primite. Intre “lucrurile rare” pe care le detine acest vajnic onestean mentionam reviste din 1932-1935, “Primul regulament al masinilor din tara”, “Dictionarul analogic”(din 1938) si “Istoria Romaniei” (aparuta in anul 1914). In aceasta carte, rasfoind paginile ingalbenite de timp, aflam de “domniile lungi, intelepte si vitejesti ale lui Alexandru cel Bun si Mircea cel Batran, de aIeremia Moghilaa dar si dedomnitorul Stefan cel Mare, abarbat viteaz, norocos si cu frica de Dumnezeu, om prea intelept, vrednic de multa lauda si iubit mult de supusii saia. Dar istoria in care acu multamire putem privi trecutul, cu incredere viitorul terii ce se intemeiaza pe virtutea acestui neam – carmuireaa (dupa cum nota, in zorii anului 1918, Dimitrie Onciul – n.r.), a avut intre Dunare, Tisa si Carpati si perioada arosiea a comunismului”, care nu avea cum sa il lase in anonimat pe Ion Vraciu.
Combatant al comunismului
Prin articole scrise la gazetele de perete el a combatut multe lucruri ale comunismului. In mai 1965, calculand ca dintr-un salariu de 800 lei lunar, dupa achitarea facturilor, muncitorului de rand “cu mai multe guri de hranit” in casa ii ramaneau 16,40 lei pe zi, Ion Vraciu nota: “Dati-va seama de atmosfera creata, ce usor influentabili pot deveni oamenii, zdruncinandu-se toata increderea poporului in comunism! Ei au devenit insensibili la promisiuni, la asa-zisul viitor infloritor si luminat. Lor le trebuie mancare, casa, imbracaminte si apoi restul!”
Cunoscut de multi onesteni ca “mester” (o abreviere arhaica a functiei de maistru), Ion Vraciu considera ca “respectul si atmosfera unei familii conteaza cel mai mult”, iar toate cele notate mai sus sunt exemplificarea vie a acestei idei.
Ion Moraru
#1 : 23/01/2010, 18:37
