Desi comuna Brusturoasa are o frumusete aparte, totusi in zona nu exista nicio pensiune. Localnicii sunt prea saraci pentru a putea indeplini conditiile necesare intrarii in circutul agroturistic. Cu toate acestea, autoritatile locale sustin ca eventualii turisti au ce vedea in Brusturoasa. “Chiar daca in comuna nu sunt pensiuni, turistii se pot caza la cinci familii mai cu stare din zona”, ne spune Sorin Atonoaei, primarul din Brusturoasa. In ce priveste atractiile din comuna, edilul ne asigura ca eventualii turisti vor fi multumiti. Localnicii se mandresc cu Scoala “Ioana Radu Rosetti”, cea dintai atestata pe Valea Muntelui. Apoi, un alt punct de atractie in zona poate fi biserica din comuna (foto), foarte veche, dar totodata foarte frumoasa.
[ad#stire] “In comuna Brusturoasa a fost si prima gara de pe Valea Muntelui, dar facuta una cu pamantul de nemti in urma unui bombardament. Ea nu a mai fost refacuta. Tot la noi in comuna a fost si prima casa de nastere in zona. Turistii mai pot vizita vechea moara de apa, cunoscuta in zona ca amoara lui Birua. Are 56 de ani vechime si toata comuna macina aici”, mai spune primarul Atonoaei. Autoritatile insa mizeaza in mod special pe stanile din zona, renumite in toata tara pentru produsele lactate.
Lili Adochitei