
Categoric si „nu” delicat
Din postura de presedinte interimar al PNL Onesti, Mihaela Badic a avut o atitudine categorica, declarand: “Asa cum este acum situatia cu Consiliul de Administratie al SC DPP SA Onesti, acesta este doar un instrument in mana primarului Emil Lemnaru. Vom merge pana la a retrage persoana desemnata in CA pentru ca nu vrem ca aceasta sa fie «un tap ispasitor» pentru tot ceea ce se intampla la noua societate comerciala. Primarul Emil Lemnaru nu are decat sa isi faca propriul Consiliu de Administratie. Pentru onesteni mentionam ca Partidul National Liberal nu voteaza alaturi de Partidul Democrat Liberal ori de Partidul Social Democrat ci alaturi de onesteni, reprezentand interesul acestora. Iar in privinta SC DPP SA nu putem lasa totul la dispozitia primarului Onestiului, pentru a da vina pe Consiliul de Administratie”. Referindu-se la infiintarea noii societati, Mihaela Badic a remarcat ca “societatea a fost infiintata la propunerea primarului, pentru a pastra locurile de munca ale angajatilor primariei. Insa costurile cu DPP SA sunt cu 30 la suta mai mari. Daca mai punem ca la lucrari se adauga TVA de 24 la suta si adaugam si cheltuielile, precum si faptul ca societatea trebuie sa aiba si profit, unde se ajunge?” Consilierul Cezar Olteanu a mentionat ca “sintagma de «coordonator» al serviciilor publice a fost inlocuita de primarul Lemnaru cu cea de «conducator» al serviciilor publice. Astfel, ne-am putea astepta sa decida si asupra organigramei si numarului de functii de personal de la SC Apa – Canal! Sunt probleme vizibile la SC DPP SA Onesti si asteptam un raport asupra disfunctiilor”. Facand cunoscut ca problemele cu Consiliul de Administratie al noii societati tind sa se accentueze precum si faptul ca si consilierii democrat liberali vin la sedinta Consiliului Local cu o propunere in privinta aceasta, consilierul Cetean Balanica Mircea a tras si o concluzie-avertisment pentru “esichierul politic de dreapta” din Onesti: “primarul Emil Lemnaru are talentul sau special de a transforma un lucru in ceva pur formal”.






