Jaf in Asociatia de proprietari nr. 46 din Onesti! Ultimele patru conduceri au fugit cu banii oamenilor. ,,Asta era o asociatie de hoti, stateam vara fara apa calda si cu munti de gunoaie. Ultima administratoare a plecat cu vreo 40 000 lei, din ultimele incasari, desi a stat o perioada foarte scurta. I-au incasat si, in loc sa plateasca facturile la apa-canal, gunoi, au fugit cu ei. In total, vorbim de o delapidare de vreo 200 000 lei,” explica Ion Bitiri, vicepresedintele Asociatiei nr. 46. Desi actuala conducere poate demonstra cu acte contabile delapidarea, instanta a scos hotii basma curata. Mai mult, asociatia de proprietari a fost amendata de Primaria Onesti cu 11 000 lei, tot mostenire a fostei conduceri. Suma se imparte locatarilor in mod egal, pana la stingerea datoriei.
Jafurile din unele asociatii de proprietari onestene ies la iveala. Dupa suspiciunile de delapidare in valoare de 100 000 lei de la Asociatia de proprietari Marasesti 23 asteapta inca solutionarea justitiei, in cazul Asociatiei nr. 46 lucrurile sunt clare. Oamenii au ramas si cu dreptatea in mana si cu banii luati, mai precis 200 000 lei. „De cand e asociatia asta au fost vreo patru administratii care au luat bani,” arata vicepresedintele Bitiri. „In trei situatii, administratorii au plecat cu banii oamenilor. I-au incasat si, in loc sa plateasca facturile la Apa-Canal si gunoi, au fugit cu ei. In total, vorbim de o delapidare de vreo 200 000 lei. Ultima administratoare a plecat cu vreo 40 000 lei, din ultimele incasari, desi a stat o perioada foarte scurta de timp. Este dosar intocmit, a fost anchetata, a fost trimisa in instanta, dar a iesit basma curata. Contabila actuala poate demonstra cu acte ca au fost incasati banii oamenilor si trecuti in fisa individuala, dar nu s-au achitat facturile.”
Din cauza delapidarilor nedovedite de justitie, dar gasite in actele contabile, asociatia ramasese cu facturi neplatite catre furnizorii de servicii: Apa-Canal si Servsal. Noua conducere a reusit performanta sa recupereze 4 din cele 5 luni de intarziere la plata facturilor. „M-am implicat pentru ca m-a deranjat ce s-a intamplat din 1985 incoace in asociatia asta. Asta era o asociatie de hoti, stateam vara fara apa calda si cu munti de gunoaie,” subliniaza Ion Bitiri. „Cand am preluat conducerea asociatiei aveam 5 luni intarziere la plata facturilor. Acum am ajuns sa recuperam debitele si suntem doar cu o luna restantieri, dar asta nu pentru ca s-au creat locuri de munca in Onesti, nu pentru ca au crescut lefurile, ci pentru ca am facut presiuni pe datornici care au inteles intr-un final ca trebuie sa plateasca pentru serviciul de care au beneficiat. Am inceput sa aplicam penalitati, pentru ca pana acum penalitatile erau facultative. Nu aveam alta solutie pentru a ajunge la liman.”
Situatia critica a onestenilor, fara locuri de munca sau fara o sursa stabila de venituri, se observa in incasarile asociatiei de proprietari, mai precis in restantele care se tot aduna. „Avem datornici si cu 13 000 lei, avem hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Daca noi ne-am recupera debitele, am trece pe plus,” arata vicepresedintele Ion Bitiri.
Amenzi cu nemiluita
Asociatia de proprietari nr. 46 a primit pentru aceeasi fapta trei amenzi de la doua institutii ale statului, respectiv Primaria Onesti si Garda de Mediu. „Pentru ca oamenii au depozitat gunoiul langa container, dar nefiind container s-a considerat ca s-a depozitat gunoiul pe domeniul public, dar in acelasi loc, special amenajat pentru gunoi, asociatia a primit doua amenzi in valoare de 11 000 lei,” explica Melania Duda, presedinta asociatiei. „Mai avem o amenda de la Garda de Mediu, tot de 10 000 de lei,” o completeaza administratoarea Delia Ilie. Daca recapitulam, observam ca Asociatia nr. 46 a primit pentru fapta unui locatar care putea sa fie din alta asociatie de proprietari sau, chiar, din alt oras, de a depozita gunoiul in locul special amenajat, dar nu in container, pentru ca nu era un container, trei amenzi in valoare de 21 000 lei. Cei de la Primarie au somat asociatia sa plateasca amenzile date de inspectorul de mediu, in valoare totala de 11 000 lei.
„E neplacut pentru locatari, pentru ca sunt unii care nu au locuit aici in 2009, iar acum trebuie sa plateasca. Trebuie sa plateasca si cei care au fost la zi cu platile catre asociatie. Am repartizat suma pe trei luni si a revenit fiecarui apartament cate 23,75 lei,” explica presedinta Melania Dud.
Ovidiu Munteanu








