Cauta
Oaspeti europeni la Scoala Gimnaziala Nr. 1 din Onesti23/12/2013


Scoala Gimnaziala Nr.1 din Onesti, beneficiara a Proiectului multilateral „Comenius”, derulat cu finantare europeana, a fost la inceputul lui decembrie gazda a partenerilor. Profesoara Cristina Chirculescu, coordonatoare a proiectului „Europe: Together In Tune”(„Europa impreuna intr-un ton”): „Timp de cateva zile, intre 2 - 6 decembrie, ne-am bucurat de vizita partenerilor de proiect, profesori din Germania, Polonia, Italia si Turcia, prilej cu care s-au desfasurat cateva actiuni cuprinse in planul de activitati. Elevii si profesorii scolii noastre au avut ocazia sa schimbe impresii cu oaspetii europeni, care au fost placut impresionati de limba engleza vorbita de copii, de la cei mai mici, clasele I, pana la cei de clasa a VIII-a. Partenerii au asistat la Biblioteca Municipala «Radu Rosetti» la un spectacol de exceptie, sustinut de elevi coordonati de profesorul Iulian Munteanu”.

La spectacolul de la biblioteca onesteana ideea principala pare a fi fost „tonul face muzica!” Au fost interpretate un cunoscut cantec italian (din Toscana), o melodie din Andaluzia (pe versurile lui Federico Garcia Lorca), o melodie flamenco (cu acompaniament la chitara), un cantec german si unul grecesc, al carui refren a fost fredonat de cei prezenti. La interpretarea acestui potpuriu de catre elevi, profesorul Iulian Munteanu a fost nu doar dirijor, ci si interpret la pian sau in mijlocul coristilor. Nu a fost numai atat. Intr-o revarsare a bucuriei, daruirii si talentului, elevii au venit cu plugusorul, grabind gazdele: „mai iute cu colacul / ca darama boii pragul!” Un joc al mastilor a dorit alungarea celor rele, iar atmosfera sarbatorilor de iarna a inclus si sorcova, „sa aduca nadejdea / sa treaca primejdia!”

La realizarea colajului de dansuri populare si de obiceiuri stramosesti si-a adus contributia si coregraful Francisc Enasel, directorul Ansamblului artistic „Doina Trotusului”. Spectacolul a fost deschis de profesorul Dan Zaharia, directorul Scolii Gimnaziale Nr. 1 Onesti, iar un grup de elevi, pregatiti de profesoara Maricica Colimis, au vorbit in limbile tuturor tarilor partenere. „In afara de discutiile de proiect privind urmatoarele activitati, profesorii europeni au vizitat Castelul Bran si orasul Brasov si au fost fermecati de atmosfera medievala, de basm, de pe meleagurile Transilvaniei. De asemenea, au mai vizitat si Biserica Borzesti si Sala de Gimnastica «Nadia Comaneci». Oaspetii au plecat din Onesti cu impresii frumoase. Au spus ca au putut sa vada si sa simta ca romanii sunt ospitalieri, calzi, veseli si foarte prietenosi si abia asteapta sa revina in februarie, impreuna cu elevii lor, sa se bucure din nou impreuna cu noi”, a mai declarat coordonatoarea proiectului, profesoara Cristina Chirculescu. Dincolo de frumusetea unui spectacol in care s-au implicat profesori si elevi, activitatea din cadrul Proiectul multilateral „Comenius” a aratat unitatea colectivului didactic al Scolii Gimnaziale nr. 1 (confirmata si de organizarea unor manifestari cultural - sportive de amploare).
Ion Moraru



Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII