Pentru rafinaria onesteana ziua de astazi, 10 iunie, este o zi istorica. Judecatorul sindic Simona Liliana Enache va decide la Tribunalul Brasov cum va inclina balanta Justitiei pentru RAFO, blocata in procedura de reorganizare judiciara de sase ani de zile, cu mult peste limita prevazuta de lege. Procesul RAFO, de care depinde soarta a mii de onesteni, dar si a tuturor bacauanilor, prin aportul semnificativ la bugetul de stat si cel al judetului, va incepe la ora 14.00 iar pronuntarea, motivata, se va face in termen de maxim doua saptamani. “RAFO a respectat toti pasii programului de reorganizare. Au fost platite datoriile, s-au inchis toate litigiile. In momentul de fata avem toate motivele sa credem ca in data de 10 iunie se va inchide Programul de Reorganizare al RAFO Onesti. Dar sa nu ne antepronuntam”, a spus prudent Ion Marian, liderul Sindicatului Rafinorul din Onesti.
Daca Tribunalul Brasov va decide inchiderea procedurii de reorganizare si iesirea din insolventa, atunci RAFO Onesti va avea libertatea de a functiona fara nicio restrictie. “Noi continuam procedura de modernizare. Daca vom iesi din reorganizare, se va debloca finantarea si vom vom putea realiza proiectul propus de noi”, a mai afirmat Ion Marian. Cea de-a doua varianta, de nedorit pentru rafinarie, este falimentul, pentru care insa nu exista nicio baza fundamentata.
In momentul de fata, la RAFO mai lucreaza doar 1.054 de salariati. RAFO Onesti este una din cele cinci mari rafinarii din tara, cu o capacitate de procesare de peste 3,5 milioane de tone de titei pe an. Modernizarea dorita de actualii actionari ar reorienta rafinaria spre piata produselor petrochimice, prin produsele petroliere aromate. Rafo a intrat in reorganizare in aprilie 2004, cu cele mai mari datorii la bugetul de stat (peste 10 mii de miliarde de lei vechi). In 2007 AVAS a ridicat gajul pe actiunile societatii, iar pana in noiembrie acelasi an, toate datoriile catre stat erau deja platite. Un alt moment important in istoria recenta se produce in 2009, cand Petrochemical Holding cumpara pachetul majoritar al rafinariei, care intra intr-un amplu program de modernnizare.