Viisorenii, oameni care daruiesc cu bucurie sufletul lor curat, coplesit de cinste si dragoste in aceste vremi prin care trecem, sunt mereu alaturi de biserica ortodoxa a satului, avand o puternica credinta. “Intre doua furtuni” cei mai temerari credinciosi au iesit la locul fantanilor de la Valea Podului, la troita inchinata Sfintei Treimi, pentru a celebra hramul acesteia. “Mangaiati de cateva raze de soare ce strabateau desisul norilor alungati de vant, pomenindu-i pe cei dragi, ne-am rugat pentru ca Dumnezeu sa binecuvanteze parohia noastra, tara greu incercata si lumea toata. Hramul troitei «Sfanta Treime» ne-a adus in acest an gand de invesnicire a trecerii noastre prin istorie, un stejar ramanand simbolul comuniunii stramosilor cu Dumnezeu”, ne-a marturisit preotul Petru Roncea, paroh al Bisericii “Sfantul Nicolae” din Viisoara.
Pelerini pentru o zi
Si pomenirea eroilor a avut loc in acest sat cu un fast deosebit: langa Monumentul Eroilor Viisoarei din Primul Razboi Mondial si pomenindu-i pe cei ce si-au dat viata pentru tara, dar si pe veteranii de razboi ce au trecut la cele vesnice, sentimentul patriotic a reinviat printr-un frumos program de poezie si cantare patriotica sustinut de elevii scolii din localitate.
Pentru o zi, membrii Consiliului Parohial din parohia Viisoarei au devenit pelerini. Vizita la Iasi (cunoscut si ca “orasul celor 100 de biserici”), la Mitropolia Moldovei, la Manastirea Trei Ierarhi si la Roman, la Catedrala Episcopala, au facut ca acest pelerinaj sa fie o odihnire si o refacere sufleteasca, o acumulare de noi puteri pentru aceste vremuri de rastriste. Atingand “o stare de har” pelerinii viisoreni s-au simtit solidari in aceasta calatorie de suflet, pentru misiunea ce a inceput de curand – constructia unei case parohiale.
Vizita filantropica
Demn de remarcat este faptul ca la Roman membrii Consiliului Parohial din Viisoara au primit “revarsarea binecuvantarii PS Ioachim Bacauanul, Arhiepiscop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Tot in aceasta primavara un grup de credinciosi din Viisoara au poposit la Asezamantul social-filantropic “Sfantul Voievod Stefan cel Mare”, de la Harja (com. Oituz). “Am invatat ca avem a ajuta semenii mai mult decat stim. Ravna credinciosilor a fost una deosebita pentru a-i ajuta pe cei de la asezamantul de la Harja, care poate nu mai au pe nimeni sa iI viziteze”, ne-a declarat preotul Petru Roncea. O evlavioasa traditie a devenit la Viisoara un praznic de obste pentru cei plecati din viata, toata suflarea crestina a acestui sat fiind prezenta la slujba ce “implineste o datorie” pentru cei ajunsi in Imparatia lui Dumnezeu.
Cu dragoste pentru istoria spirituala a satului
In spiritul unei puternice credinte, in satul aflat la poalele mai multor dealuri, la Viisoara, au avut loc si cateva evenimente deosebite, de o adanca profunzime. Astfel, o pagina in istoria spirituala a satului a fost scrisa cand persoanele insingurate si-au aflat mangaiere. In efervescenta unei mari sarbatori religioase unui numar de 33 de vaduve si vaduvi de mai multi ani le-a fost daruita o diploma intitulata “Jertfa vaduviei”, prin care a fost apreciata osteneala cu care acestia isi poarta cu smerenie “crucea singuratatii cu haina vaduviei”. Alaturi de aceasta diploma ei au primit, ca semne ale dragostei, o carte si o floare.
Revenire la dreapta credinta
Un alt eveniment emotionant s-a constituit cel in care o copila de 13 ani, Adina Florentina P., ce a fost botezata la nastere in religia catolica, a devenit acum ortodoxa, cu binecuvantarea PS Ioachim Bacauanul. Oamenii Viisoarei spun ca, de mica, “pasii acestei fete au fost catre biserica ortodoxa din sat si ea era auzita mereu zicand ca nu poate face cruce ca in religia romano-catolica (ale carei randuieli nu le-a urmat)”. Astfel, ea a fost miruita in prezenta nasilor sai si si-a marturisit dreapta credinta in mijlocul comunitatii la praznicul Floriilor.
In aceste zile copiii Viisoarei pot sa “isi astampere dorul” de cunoastere a lui Hristos la Scoala catehetica “Sfantul Nicolae”, un program impletit cu surprize pentru a implini dragostea lor fata de biserica. “Medalionul” viisorean al dragostei fata de credinta nu ar fi complet daca nu am aminti si cateva date semnificative despre preotul paroh al locului, Petru Roncea. El este cunoscut in publicistica teologica fiind fondator a trei reviste si autor a 7 carti. Anul 2009 a adus familiei preotului Petru Roncea si prezbiterei Nina Roncea (care au 11 copii pe care ii iubesc foarte mult), implinirea a 25 de ani de casnicie si 15 ani de preotie.






