Un grup de elevi de la Colegiul National “Dimitrie Cantemir” din Onesti, care s-a constituit intr-un adevarat echipaj, a participat recent la Bacau la Concursul “Public Speaking Competition” (concurs de oratorie). In fata acestei provocari liceenii onesteni au avut o tema -expresia “a house divided against itself cannot stand”, a presedintelui SUA, Abraham Lincoln – pentru conturarea unui discurs. Despre acest concurs dar si despre inerentele emotii pe care le-au intâmpinat concurentii onesteni, eleva Ana Maria Taradaciuc (ce s-a clasat pe locul 3), ne-a declarat:”Tema a fost una permisiva, intr-o traducere metaforica exprimând faptul ca «atunci când o casa isi pierde unitatea, totul se naruie». Aceasta tema a fost interpretata de fiecare participant la concurs (desfasurat la Colegiul Economic «Ion Ghica» din Bacau), care s-a constituit ca Faza judeteana a «Public Speaking Competition». Timp de cinci minute am expus discursul iar apoi in trei minute am raspuns la intrebarile venite din partea membrilor juriului si a celorlalti concurenti. Totul a fost emotionant si dupa 30 de minute de asteptare, ni s-au comunicat rezultatele. Multi dintre concurenti au fost foarte bine pregatiti iar echipa noastra a fost format din 5 liceeni de aceeasi vârsta”.
Demn de evidentiat este faptul ca 4 din cei 5 concurenti onesteni s-au remarcat printre cei care au obtinut premii si mentiuni. Astfel, Ana Maria Taradaciuc s-a clasat pe locul 3, Costin Mihnea a obtinut o mentiune speciala iar Maria Diana Lupica si Andreea Anicai au cucerit câte o mentiune, facând posibila calificarea echipei Colegiului National “D. Cantemir” la faza regionala a concursului, care se va desfasura in zilele de 15 – 16 martie. Mentionam ca din echipajul colegiului onestean prezent la acest concurs a facut parte si eleva Ana Maria Lungu.
Ana Maria Taradaciuc, ce ne-a impartasit faptul ca “a fost cel mai greu pâna in momentele de asteptare a prezentarii discursului”, a mentionat si gândurile cu care asteapta viitoarea confruntare:”Avem aspiratii pentru a reusi, mai ales ca o fosta eleva a Colegiului National «Dimitrie Cantemir» – Diana Gradinaru – este cea care a izbândit in anul 2009 ca sa ajunga la Faza internationala a acestui concurs, care se desfasoara la Londra. Noi ne bucuram de faptul ca ne pregateste pentru aceasta intrecere prof. Felicia Filip, director al Colegiului National «D. Cantemir» si important este ca prin tot ceea ce spunem in discursurile solicitate la concurs, trebuie sa potentam ideile proprii si sa ne asiguram ca mesajul nostru ajunge la public”. Mentionam ca pentru concurentii acestui concurs atmosfera de desfasurare este una inedita, asemanatoare intrecerilor sportive: dupa etapa regionala urmeaza semifinala la Bucuresti, care stabileste finalistii ce vor pleca la Londra. In adierea clipelor (mult) asteptatei primaveri sa mentionam si câteva frânturi de gând din discursul Anei Maria Taradaciuc, ce au certificat clasarea ei pe locul 3:”De obicei lumea se gândeste la intreg ca la ceva complet insa toate partile ce compun acest intreg trebuie sa aiba ceva comun”.
Ion Moraru
#1 : 08/03/2013, 22:52








