Asociatia “Amicii Colegiului Petru Poni” vine în sprijinul profesorilor si al elevilor prin proiectul de parteneriat Leonardo da Vinci “E-Learning Applications in Vocational Education” (“Aplicatii ale E-learningului in invatamântul profesional si tehnic”). Proiectul este finantat de Comisia Europeana cu suma de 25000 de euro si se deruleaza în parteneriat cu scoli tehnice din Germania, Spania, Bulgaria si Turcia la care se adauga Language Link din Anglia, care furnizeaza cursuri de E-learning pentru învatarea limbii engleze. Proiectul îsi propune sa ofere profesorilor de la Colegiul Tehnic “Petru Poni” posibilitatea de a dobândi noi competente si de a utiliza noi metode didactice prin transferul lectiilor într-un nou mediu educational. Pe baza unor date statistice si a analizei de chestionare date elevilor si profesorilor, lectiile considerate mai greu accesibile elevilor vor fi realizate pe o platforma de e-learning. Prin utilizarea acestui sistem, elevii vor avea posibilitatea sa studieze lectiile nu numai în sala de clasa, impreuna cu profesorii dar si de acasa, oricând si oriunde doresc.
In luna noiembrie a avut loc la Onesti prima întâlnire între partenerii proiectului, în cadrul careia au fost realizate planurile de implementare si de evaluare. Profesorii Colegiului Tehnic „Petru Poni” au participat alaturi de partenerii de proiect la un workshop de initiere în utilizarea platformelor de E-learning. In cadrul workshopului au fost realizate aplicatii pe platforma Moodle (sub coordonarea profesoarei Liliana Ursache, expert Moodle), aplicatii ale programului exelearning (sub coordonarea profesorului Winfired Dietz de la David – Roentgen-Schule din Neuwied, Germania). Profesorul Ioan Nica Serban a prezentat oaspetilor modul de lucru pe platforma AEL(Advanced E-learning). Oaspetii au beneficiat si de un program cultural care a constat într-o suita de dansuri populare românesti prezentate de echipa de dansuri „Noi suntem români” a Colegiului Tehnic „Petru Poni” si în vizitarea obiectivelor turistice din Tg. Ocna si Slanic Moldova.
Despre oportunitatile deschise de acest proiect directorul Colegiului Tehnic „Petru Poni”, profesorul Danut Oprea ne-a declarat: „Utilizarea e-learning este asociata cu aparitia unor noi abordari pedagogice. Datorita schimbarilor care au loc în mediul educational si luând în considerare evolutiile din domeniul tehnologiilor informatiei si utilizarii calculatorului în actul didactic, considerăm necesar sa dezvoltam competente si abilitati superioare la profesorii nostri, care pot deveni «e-lectori». Ne propunem de asemenea, sa dezvoltam competente-cheie, cum ar fi capacitatea de utilizare a calculatorului, capacitatea de net-colaborare si capacitatea de proiectare, utilizare si evaluare a procesului de e-Learning.”
Coordonatorul proiectului, profesoara Carmen Epure a tinut ca sa remarce ca echipa de proiect spera ca utilizarea platformei de E-learning si a noului mod de a prezenta informatiile va contribui la combaterea esecului în educatie al multor elevi.
Schimbul de bune practici între partenerii proiectului se va derula pe o perioada de 2 ani, pâna în luna iulie 2014. Platforma de E-learning, care va fi creata si administrata de catre SC Elearning & Software SRL (ce administreaza si platforma EDU Moodle România), în baza unui contract încheiat cu Asociatia „Amicii Colegiului Petru Poni”, va fi disponibila utilizatorilor si dupa încheierea proiectului.
Ion Moraru







