O scurta prezentare a istoricului acestei etnii in spatiul european ar fi extrem de utila pentru a intelege mai bine Prezentul. Dupa cum este cunoscut, populatia roma (denumita la noi si sub titulatura larg raspandita de tigani) este (inca) o populatie de nomazi. Acestia au migrat intre secolele al IX-lea si al XIV-la in mai multe valuri din indepartata Indie pana in spatiul european. Inca din secolul al XVIII-lea, prin intermediul studiilor lingvistice, traseul “european” al acestor nomazi a fost recompus, dupa cum urmeaza – India, Persia, Armenia, Imperiul Bizantin. In Imperiul Bizantin, aceasta populatie a capatat denumirea de Tigani – numele provine de la o secta religioasa din Grecia, Athinganis sau Atsinganos, care insemna “de neatins”. Patriarhul Constantinopolului Gregorios II Kyprios (1283-1289) a lasat numeroase documente in care erau precizate taxele pe care autoritatile trebuia sa le incaseze de la asa-numitii “egipteni sau atigani”.
Un detaliu extrem de interesant este dat de “obiceiul” acestor populatii de a-si atribui numele altor popoare/ secte/ caste, fapt ce a generat numeroase confuzii. Asa cum am vazut, termenul de Tigan/Zingaro vine de la Athinganoi, o secta religioasa elena recunoscuta pentru activitatile de prezicere; Satra vine de la casta Kshatria (cunoscuta casta razboinica); Gypsy vine de la Egyptian, dupa cum s-au denumit in urma cu aproximativ 600 ani, pentru a primi clementa, locuinte, hrana sau bani, in numele caritatii fratesti cu care crestinii europeni erau datori sa-i intampine pe crestinii egipteni aflati in pelerinaj. Legatura dintre fostele triburi de nomazi si sectele/ castele/ etniile amintite mai sus este tot atat de “trainica” pe cat este astazi legatura dintre Rom si Romania!
Cel mai vechi document care atesta prezenta etnicilor romi in spatiul romanesc dateaza din anul 1385 – este un document emis de cancelaria lui Dan I, voievodul Tarii Romanesti, prin care sunt daruite manastirii Tismana proprietatile detinute de fosta manastire Vodita (intre care si “40 de salase de atigani”). Urmatorul document care-i aminteste a fost emis de Mircea cel Batran (1388), prin care voievodul dona manastirii Cozia nu mai putin decat “300 de salase de tigani”. Ulterior, numarul actelor prin care se (re)confirma proprietati sau se fac astfel de donatii a crescut exponential.
In Moldova, astfel de documente sunt sursa unor numeroase dispute stiintifice, generate de confuzia dintre robii tigani si robii tatari, fapt ce l-a determinat pe N. Iorga sa afirme ca tiganii au fost adusi ca robi in timpul invaziei tatare din anul 1241 (de fapt, primul document moldovenesc care face referire la tigani dateaza din anul 1428).
Timp de aproximativ 500 de ani, de la primele atestari ale prezentei lor in spatiul romanesc si pana la mijlocul secolului al XIX-lea, tiganii au avut statutul de robi. Fragmentarea lor sociala, in aglutinari dictate de criteriul profesional, dateaza inca de atunci. Au existat nu mai putin de 16 astfel de “neamuri”, de subgrupuri in cadrul etniei rome, ce au dezvoltat fiecare, de-a lungul celor cinci secole, culturi si valori diferite – amintesc aici de “neamul” caldararilor, dar si de cele ale ursarilor, spoitorilor, lingurarilor, fierarilor, zlatarilor (aurarii), rotarilor, lautarilor s.a..
Nu cred ca este constructiv sa se bata moneda pe statutul acestora de fosti robi. Nimic nu (mai) poate suplini in prezent aceste realitati (dramatice, dar in spiritul epocii) ale trecutului. Pe de alta parte, liderii ONG-urilor de profil ar trebui sa stie ca nici etnicii romani nu au fost liberi (din punct de vedere juridic) de-a lungul intregii lor istorii. Am avut si noi – timp de mai multe secole – iobagii, rumanii, vecinii sau serbii nostri. In plus, istoria ne demonstreaza ca, prin vointa, jertfa si cultivarea indaratnica a propriei identitati, fostii robi pot deveni stapanii propriilor regate. A fost nevoie, insa, de patru decenii de traversare a desertului. (va urma)
lect. univ. dr. Alin Popa
profesor la Universitatea “Vasile Alecsandri”
